Plățile de taxe și impozite cu carduri Visa au crescut cu 45% anul trecut
Reading Time: 2 minutePlățile totale de taxe și impozite efectuate cu cardurile Visa emise în România, la ghişeele instituțiilor publice şi online, au crescut cu 45% în 2022, pe măsură ce tot mai mulți români au descoperit beneficiile plăților electronice, iar rețeaua de acceptare s-a extins.
Trei din patru plăți de taxe și impozite realizate cu carduri Visa au fost făcute online3. Totodată, valoarea plăților online a înregistrat cea mai ridicată rată de creștere, de peste 50% comparativ cu 20214. În ceea ce privește valoarea medie a unei plăți de taxe și impozite cu cardul Visa (cumulat online și POS), aceasta a fost de circa 300 de lei în 20225, în ușoară creștere față de anul anterior.
„Aşa cum plătești cu cardul la magazinul online preferat, la fel de simplu e să-ți plătești și taxele de oriunde și oricând, fără să pierzi timp cu drumul la ghişeu. Tot mai mulți contribuabili înțeleg pe deplin avantajele plăților electronice: siguranță, confort, rapiditate, astfel că în ultimii ani am asistat la o creștere spectaculoasă în special a plăților online. În același timp, salutăm angajamentul tot mai ferm al autorităților de a digitaliza relația cu cetățenii. Ne așteptăm ca roadele acestor eforturi să devină tot mai evidente în timp, prin reducerea economiei subterane și creșterea veniturilor la bugetul de stat”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Taxele şi impozitele locale pot fi plătite cu cardul la terminalele POS instalate în sediile instituțiilor publice, online pe www.ghiseul.ro și pe platformele puse la dispoziție de unele administrații locale. Începând cu 1 ianuarie 2023, toate instituțiile publice care încasează impozite, taxe sau amenzi au obligația să accepte și plata cu cardul, potrivit așa-numitei legi cash-back.
Visa derulează până pe 31 martie 2023 cea de-a XII-a ediție a campaniei sale anuale de promovare a plății taxelor și impozitelor cu cardul, subliniind beneficiile acestei metode de plată. Plătind online cu Visa pe www.ghiseul.ro sau direct la administrațiile locale, deținătorii de carduri Visa beneficiază de rapiditatea și eficiența plăților electronice, au comision 0 și în plus intră în tragerea la sorți pentru marele premiu de 15.000 de euro.
Conform datelor publice disponibile pe www.ghiseul.ro, la data de 03.03.2023, numărul instituțiilor înrolate pe platforma Ghiseul.ro era de peste 1.300, iar peste 1,6 milioane de utilizatori și-au activat contul pe platformă până în prezent. Doar de la începutul acestui an, pe Ghiseul.ro s-au efectuat peste 1 milion de tranzacții cu carduri, suma totală colectată fiind de peste 400 de milioane de lei.
Contribuabilii care își achită taxele și impozitele locale înainte de 31 martie beneficiază de o reducere de până la 10% din valoarea obligațiilor fiscale, conform prevederilor din Codul Fiscal.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz