Platforma undelucram.ro investește în machine learning și se extinde în țări din lumea arabă
Reading Time: 2 minuteUndelucram.ro, cea mai mare comunitate online din România dedicată angajatorilor, se va concentra în 2022 pe creșterea serviciului de recrutare și a bazei de CV-uri datorită comportamentului pe care l-a observat la cei peste 750.000 de utilizatori, aceștia dorindu-și să aplice la locuri de muncă în același loc în care se informează despre ele. Compania vizează ca anul viitor să aibă în platformă peste 1,7 milioane de membri.
Depune CV-ul
Platforma Undelucram.ro este un business lansat în 2011 de către Costin Tudor. Începând cu 2019, compania s-a extins regional în Grecia, Ungaria, Cehia, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria și Polonia.
Am observat că utilizatorii noștri vor să știe cât mai mult despre angajatori (mediu de lucru, oportunități de carieră, salarii și beneficii) și, totodată, vor ca aceștia să se implice, să răspundă recenziilor sau întrebărilor candidaților de la interviuri. Pe de altă parte, își doresc să petreacă cât mai puțin timp și în cât mai puține medii online, vor să aplice la joburi în același loc în care se informează despre ele. Ne dorim să oferim candidaților un serviciu complet și tocmai de aceea punem tot mai mult accentul și pe serviciul nostru de căutare de joburi. Startul acestei repoziționări este România, dar vom face acest pas în fiecare țară în care suntem prezenți pe măsură ce cresc și celelalte platforme locale”, a declarat Costin Tudor (foto), CEO și fondator al Undelucram.ro.
Un milion de CV-uri în baza de date, pentru 2022
În present, Undelucram are înregistrate peste 300.000 de CV-uri și targetează ca anul viitor să aibă un milion de CV-uri în baza de date, oferind astfel comunității și posibilitatea să aplice la joburile sau companiile listate pe platformă.
Cele mai multe CV-uri ale platformei sunt pentru domeniile IT&C, BPO&servicii, bancar, retail, producție industrială și producție de bunuri de larg consum.
“Un avantaj care susține această direcție este faptul că avem foarte multe date despre utilizatori (candidați, angajați, angajatori), iar algoritmul platformei aduce în față informații de interes pentru fiecare dintre părți. Este un algoritm care se bazează pe machine learning și procesează în timp real datele pe care le avem. De aceea, în 2022 vom investi foarte mult în acest algoritm, dar și în experiența utilizatorului. Pentru anul viitor vizăm dezvoltarea platformelor în toate țările în care suntem prezenți, în privința numărului de utilizatori, recenzii, joburi listate, aplicanți la joburi și la companii. De asemenea, vrem să ne extindem și în șase țări noi din regiunea arabă”, adaugă Costin Tudor.
Utilizatorii Undelucram.ro sunt în general persoane între 24-35 de ani, white collars și blue collars, utilizatori care doresc să se informeze înainte de a lua o decizie. De asemenea, aproximativ 11% sunt utilizatori studenți.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz