Trendul ce a pornit în Vest de mai bine de 10 ani a prins avânt și în România după pandemie, telemedicina devenind un concept din ce în ce mai popular. Acest fapt este confirmat chiar de liderul pe piața de telehealth în România, Medic Chat, care numără în prezent peste 200.000 de utilizatori. Pentru a înțelege mai bine nevoile românilor în această privință, fondatorul platformei, Emilian Rădoi, a demarat o serie de interviuri cu utilizatorii clinicii virtuale cu scopul de a depista cazurile în care comunicarea online cu medicul specialist se dovedește a fi un real succes.
Potrivit datelor de pe platformă, cea mai comună nevoie de telemedicină este în rândul celor care solicită interpretarea analizelor. În general, aceste cazuri nu necesită ca pacienții să revină la spital pentru a primi tratament și recomandări. Totodată, pentru pacienții care se confruntă cu o afecțiune contagioasă, comunicarea online este cu atât mai utilă.
„O serie interesantă de cazuri, în care aplicația s-a dovedit extrem de utilă din relatările pacienților, a fost generată de epidemia de rujeolă. Utilizatorii au putut afla diagnosticul, precum și recomandările doctorilor, fără a intra în colectivitate”, povestește Emilian Rădoi, fondator Medic Chat.
O altă categorie de utilizatori ce se distinge este reprezentată de părinții cu copii mici. Aceștia întâmpină destul de des dificultăți pe parcursul etapelor de creștere, iar deplasările constante cu bebelușul la medic pot deveni incomode și obositoare. Un caz recent al platformei ne dezvăluie o mămică îngrijorată deoarece bebelușul refuza să bea apă, iar medicul pediatru era plecat în concediu. Specialistul online i-a explicat că nu sunt motive de îngrijorare, întrucât laptele matern are cel mai important aport caloric și nutrițional la acea vârstă. În plus, acesta i-a indicat care ar trebui să fie aportul de apă din organism și cum să fie administrat pentru ușurința bebelușului.
Cuplurile care își doresc o sarcină sunt de asemenea o categorie importantă de utilizatori care găsesc valoare în interacțiunile online cu medicii.
„În urma unui control de rutină, mi s-a spus că am foliculi dominanți în ambele ovare, ceea ce ar putea duce la o sarcină gemelară. Am consultat apoi Medic Chat, unde doamna doctor mi-a explicat că această situație este rară și a recomandat o analiză pentru a măsura rezerva ovariană. Rezultatele au arătat că, la 29 de ani, am o rezervă ovariană foarte scăzută, oferindu-mi o perspectivă clară asupra gravității situației, pe care altfel aș fi ignorat-o. Conversația scrisă mi-a permis să descriu problema în detaliu și să primesc recomandări precise. Am apreciat istoricul mesajelor care a fost un ajutor pe termen lung. Faptul că nu a trebuit să mă deplasez la un cabinet fizic a făcut totul mult mai convenabil, iar nelămuririle mi-au fost clarificate chiar în aceeași zi”, povestește Cristina, utilizator Medic Chat.
Românilor din diaspora le este de asemenea benefică platforma de telemedicină, fie că vorbim despre persoanele stabilite acolo sau despre turiști. „Vedem că un procent de aproximativ 15% din totalul întrebărilor vin din diaspora, iar numărul acestora continuă să crească. Apar deseori cazuri de utilizatori care fie verifică tratamentul primit la clinicile din afară, fie caută să primească îndrumare sau explicații pentru afecțiunile lor, ori să verifice dacă anumite simptome necesită programarea la cabinet”, indică fondatorul Medic Chat.
Din aceeași perspectivă ne putem raporta și la orașele mai mici din țară, unde accesul la medicul specialist este deseori dificil. Uneori chiar și cu deplasarea la camera de gardă pot fi cazuri în care un specialist nu este disponibil, iar expertiza lui este necesară și accesibilă ușor, online, în platformă.
Telemedicina se dovedește valoroasă și în urma operațiilor chirurgicale, pentru a ține legătura cu doctorul pentru monitorizarea progresului vindecării. Pacienții au oportunitatea să comunice cu medicul prin aplicație, transmițând fotografii și întrebări legate de îngrijire și tratament postoperatoriu. Verificarea cicatrizării și reglarea așteptărilor despre cât va dura acest proces reprezintă aspecte esențiale.
Specialiștii din platformă sunt pregătiți să ofere sfaturi medicale inclusiv în situații neprevăzute, precum opărirea cu apă fiartă sau accidentele casnice.
„Majoritatea cazurilor sunt probleme ne-urgente care beneficiază de sfatul unui medic de specialitate. Cu toate acestea, se mai întâmplă să vedem cazuri în care pacientul prezintă anumite simptome pe care nu le consideră urgente, iar doctorul să recomande drumul la spital. În acele momente, îndrumarea în timp util este prețioasă, chiar vitală. Ne bucurăm că opțiunea Primul doctor disponibil permite de regulă primirea unui răspuns în mai puțin de o oră”, susține Emilian Rădoi.
Iritațiile pielii, precum diversele tipuri de eczeme, sunt un alt exemplu de întrebare des regăsită pe Medic Chat, în care o fotografie către medicul dermatolog, însoțită de detalii despre alte simptome, poate ajuta la primirea unui diagnostic. Monitorizarea bolilor cronice, precum și îngrijirea persoanelor vârstnice își găsesc de asemenea deseori rezolvarea prin telemedicină.
Medic Chat este o platformă dezvoltată de către Emilian Rădoi și Cosmin Dumitrache, doi antreprenori cu peste 10 de experiență în domeniul IT. Aplicația își propune să ofere oricui acces rapid și ușor la sfaturi medicale de la o rețea de doctori de top. Pe platformă sunt disponibili peste 600 de medici din 50 de specialități medicale. Platforma este accesibilă atât pe web, cât și pe mobil.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…