Platformă dedicată schimbului valutar pentru companii mari și IMM-uri
Reading Time: 2 minuteRaiffeisen Bank a lansat platforma de schimb valutar Rflex, care se adresează atât companiilor mari cât și IMM cu operațiuni de schimb valutar în activitatea curentă, fie că vorbim de importatori și exportatori, de companii din domeniul energetic sau trading de cereale, telecom, transporturi, construcții și imobiliare sau industrie farmaceutică etc.
Începând din aceasta săptămână, platforma este disponibilă pentru câteva sute de clienți ai Raiffeisen Bank, iar în următoarele săptămâni accesul vă fi extins, treptat, către mai multe companii. Primele tranzancții s-au înregistrat deja cu succes, iar banca primește feedback permanent de la clienți și îl vă integra în versiunile îmbunătățite ale platformei, anunță banca, într-un comunicat de presă.
“Misiunea noastră este să fim partenerul financiar preferat al comunităților din care facem parte și să aducem o contribuție valoroasă. Așa facem și cu această platformă online dedicată companiilor, prin care oferim un acces facil și transparent la cotațiile și tranzacțiile de schimb valutar. RFlex este un proiect pornit aici, la noi în România, la Raiffeisen Bank, care urmează să fie implementat în toată rețeaua grupului mamă RBI. Acest lucru mă face să fiu, încă o dată, mândru de echipa mea și încrezător în viitorul băncii”, a declarat James Stewart, vicepreședinte Trezorerie și Piețe de Capital, Raiffeisen Bank.
Dezvoltarea aceastei platforme s-a făcut printr-o scanare profundă a pieței de către echipa băncii din zona de Trezorerie și Piețe de Capital pentru a afla direct de la utilizatori care sunt componentele pe care un produs online de tranzacționare ar trebui să le acopere, atunci când se negociază și se tranzacționează cursurile valutare. Au fost identificate astfel funcționalități neacoperite încă în piață de către soluțiile similare existente. RFlex oferă clienților pasi ușor de parcurs, cotații competitive în timp real, un panou de comanda pentru tranzacții și conturi, dar și o interfață personalizabila.
Beneficiile acestei platforme sunt:
• cotații competitive pentru schimburile valutare;
• transparență și acces la mișcările pieței valutare
• acces de oriunde, oricând;
• asistență completă, dedicată, din partea echipei băncii;
• îmbunătățirea fluxului de lichidități, cu impact în dezvoltarea companiei;
“Ne-am dorit ca interacțiunea client-bancă, atunci când ne referim la tranzacționarea cursului valutar, să se concretizeze în interiorul unei platforme care poate să ofere siguranță, să fie ușor de folosit, accesibilă de oriunde, oricând și cu cotații competitive. Pe parcursul anului trecut am construit de la zero, împreună cu clienții noștri, aplicația pentru comunitatea Raiffeisen, colaborând cu echipe dedicate din Viena, Varșovia și București. Cu toții suntem încântați de călătoria noastră împreună și de functionalitatiile oferite de platforma Rflex, iar povestea continua! Product owner-ul nostru, Alexandru Suica, și echipa interdisciplinara vor adaugă funcționalități relevante în aplicație așa cum le vom afla direct de la sursă – clienții noștri”, a spus Mihai Lazăr, director vânzări trezorerie, Raiffeisen Bank.
foto: James Stewart, vicepreședinte Trezorerie și Piețe de Capital, Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz