Stiri

PIFM contestă noile măsuri de sprijin anunțate de Inspectoratul General pentru Imigrări

27 sept. 2023 3 min

PIFM contestă noile măsuri de sprijin anunțate de Inspectoratul General pentru Imigrări

Reading Time: 3 minute

După ce Inspectoratul General de Imigrări a publicat săptămâna trecută o serie de măsuri prin care venea în ajutorul angajatorilor și agențiilor de recrutare, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România contestă aceste măsuri și este de părere că singura modalitate prin care aceste prevederi pot fi aplicate este modificarea legii actuale.

Conform Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a obține mai ușor o programare necesară eliberării avizului de muncă, angajatorii și agențiile de recrutare a personalului străin pot urca acum pe portalul instituției doar o parte din actele solicitate până acum. Problema apare în practică, atunci când o mare parte dintre acele acte pot expira în momentul programării la ghișeu și invalida întreaga procedură.

În contextul creșterii exponențiale a nevoii de forță de muncă străină cu care se confruntă mediul de afaceri din România, autoritățile au datoria să își adapteze constant măsurile și mijloacele de operare, pentru a face față venirii a peste 100.000 de muncitori străini în țară anul acesta, conform contingentului aprobat. Acesta este și cazul Inspectoratului General pentru Imigrări, care de curând a propus noi măsuri menite să ajute la fluidizarea obținerii avizelor de muncă și care în realitate sunt mai dificil de pus în practică și nu oferă nicio garanție agențiilor de recrutare pentru dosarele încărcate și asigurarea bunului demers al  întregului proces.

,,De săptămâna trecută, Inspectoratul General pentru Imigrări a lansat o informare pentru a veni în întâmpinarea solicitanților și a eliminat etapa încărcării unor documente pe portalul instituției. Pe mine m-a bulversat informația, pentru că Inspectoratul General pentru Imigrări îți permite să soliciți un aviz de muncă, înainte de a avea procedura legală îndeplinită, aceasta este problema de fapt. Din punctul meu de vedere această nouă procedura nu vine în sprijinul angajatorilor. În acest moment ni se propune să încărcăm în sistem acte efectiv degeaba. Problema este că nu ai nicio garanție în momentul în care tu ca agenție de recrutare faci acest demers.”, explică Elena Panțiru, membru cofondator al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.

Cu o procedură stufoasă care presupune încărcarea în sistemul Inspectoratului General de Imigrări a unui număr impresionant de documente, noua metodologie propusă de instituție este una contradictorie și care odată pusă în practică nu își mai găsește utilitatea în forma ei actuală.

„În momentul de față încarci pe portal pașaportul muncitorului străin, împuternicirea, CV-ul și cazierul muncitorului, cazierul societății, taxa, fișa de post și organigrama. Noutatea propusa de IGI este aceea de a rezolva după această primă etapă actele care au un termen de expirare. Din păcate, această procedură nu este coerentă și în fapt realizabilă, pentru simplul motiv că vorbim despre o serie de proceduri în lanț, care se exclud între ele. De exemplu, eu pot primi programare pentru depunerea dosarului în format fizic, însă ce se întâmplă dacă tocmai actele pe care ești scutit să le depui acum nu sunt gata în timp util?!”, să nu uităm că la fiecare instituție putem avea dificultăți de obținere a actelor (au fost cazuri când spațiul virtual ANAF nu a funcționat câteva zile). Trebuie să luăm în considerare faptul că la unele județe din România, adeverința emisă de Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, punctul de plecare al demersurilor noastre pentru angajarea unui străin, este obținută  în 8-10 și mai nou peste 20 zile, astfel neavând nicio predictibilitate a termenelor în care putem avea o lucrare gata.” a completat Elena Panțiru.  

Există și soluții prin care aceste mecanisme pot conduce la eficientizarea întregului proces de obținere a avizelor de muncă, însă pentru acest lucru sunt necesare niște etape juridice suplimentare. Acești pași au fost identificați de Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă, care consideră că ,,Soluția ideală ar fi ca la momentul încărcării actelor pe portal, acelea să rămână valabile și la depunerea lor la ghișeu. Aceasta este cea mai legală și onorabilă soluție, pentru că în momentul în care eu încarc documentele, am clar toate obligațiile îndeplinite, astfel simplificăm proceduri, muncă și timp atât pentru personalul IGI cât și pentru agenții sau angajatori. Dacă IGI nu poate face față situației și nu îmi poate oferi un termen rezonabil, iar programare primesc peste cinci sau șapte luni, eu aveam toate actele legale. Mai mult decât atât, acest portal nu este menționat nicăieri în lege. Este o recomandare a IGI, nu este o obligativitate și aici trebuie să facem foarte clar distincția. Totodată cei care vânează aceste lacune, pot încărca pe portal sute de acte care sa nici nu fie reale.”, a concluzionat Elena Panțiru, membru cofondator al Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.

Array

Articole pe aceeași temă: