Pierderi de 30-50% pentru transportatori din cauza pachetului de mobilitate
Reading Time: 2 minuteAdoptarea Pachetului Mobilitate 1, de către Parlamentul European, la 8 iulie 2020, afectează operatorii de transport din estul Europei prin schimbările survenite asupra regulilor legate de detașarea șoferilor și de perioadele de conducere și repaus.
România este decisă să atace la Curtea de Justiţie a UE pachetul Mobilitate1. Bulgaria, Cipru, Estonia, Malta, Letonia, Lituania, Polonia şi Ungaria au anunţat la rândul lor că au luat această decizie, potrivit agenției Mediafax.
Pe lista măsurilor cu impact negativ puternic s-ar afla: obligaţia întoarcerii camioanelor acasã (ţara de stabilire) la fiecare opt sãptãmâni, indiferent dacã sunt încãrcate sau goale, revenirea în ţară obligatorie a şoferilor la fiecare 3 sau 4 săptămâni şi interzicerea efectuãrii repausului sãptãmânal normal în cabina camionului.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) estimează că, din cauza măsurilor adoptate, România va pierde 200.000 de şoferi profesionişti.
VDM Rental, casa de expediții cu o experiență de 15 ani și o rețea de peste 350 de transportatori rutieri, analizează modul în care Pachetul de Mobilitate 1 afectează companiile de transport din România și încurajează casele de expediții să fie solidare cu transportatorii în acest context generat noile reglementări, dar și de limitările impuse pentru a limita răspândirea Covid-19.
„Obligația impusă camioanelor de a se întoarce în România la fiecare opt săptămâni este o măsură discriminatorie și neconcurențială care afectează transportatorii din țările est europene în favoarea celor din Occident, având în vedere distanțele mult mai mari pe care aceștia trebuie să le parcurgă până în țara de origine. De asemenea, întoarcerea șoferilor acasă la fiecare patru săptămâni și imposibilitatea de a-și efectua orele de repaus în cabina camionului, vor genera costuri suplimentare pe care transportatorii le vor suporta pentru transportul și cazarea angajaților lor. În lumina acestor schimbări, estimăm că o mare parte din companiile de transport vor da faliment, iar scoaterea de pe piață a companiilor de transport est europene va genera scumpirea serviciilor de transport. Casele de expediții vor înregistra pierderi de 30% – 50% din cifra de afaceri. Iar aceste costuri se vor reflecta în scumpirea mărfii și, respectiv, creșterea prețurilor suportate, de fapt, de fiecare dintre noi, la raft”, a spus Manuela Eftimie, fondator și CEO VDM Rental.
La începutul lunii iulie 2020, pentru a compensa pierderile generate în contextul Covid19, VDM Rental a lansat serviciul de transporturi rapide, prin achiziționarea unei autoutilitare. Noile reglementări cuprinse în Pachetul de Mobilitate 1 prevăd montarea tahografelor pe vehiculele sub 3,5 tone, ceea ce face ca noul serviciu să devină neatractiv pentru clienții casei de expediții, întrucât costurile și timpul de expediție vor crește.
VDM Rental este o casă de expediții românească, membră a World Freight Network, cu o experiență de 15 ani în gestionarea transporturilor terestre, maritime și aeriene. Cu o rețea de peste 600 de colaboratori, VDM Rental asigură soluții de transport de marfă eficiente, sustenabile și inovatoare, astfel încât marfa să ajungă la destinație în siguranță, în timpul stabilit. VDM Rental este una dintre primele companii din România care au implementat soluții de transport nepoluante. Companiile din portofoliul VDM Rental provin din industrii precum cea metalurgică, farmaceutică, petrolieră, automotive, industria lemnului etc.
Credit foto: ID 70923967 © Khunaspix | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz