Piața din România a ajuns la un anumit nivel de maturitate și devine atractivă pentru fondurile de investiții
Reading Time: 6 minuteFondul de private equity Morphosis Capital Fund a achiziționat împreună cu investitorii săi pachetul majoritar de acțiuni, 51%, din EMI. Valoarea tranzacției se ridică la 15 milioane de euro. Sunt cifre mari, iar din acest motiv am fost interesați să aflăm de ce a ales un fond de investiții să cumpere pachetul majoritar al unei companii autohtone.
Am stat de vorbă cu Jerome France, fondator și CEO al EMI, dar și Andrei Gemeneanu, CEO al Morphosis, pentru a afla ce i-a determinat să facă această achiziție.
Investiția în EMI este cea mai mare de până acum pentru Morphosis Capital, depășind pragul cuprins între 5 și 10 milioane de euro investit de obicei de către fond. Pentru a suplimenta investiția, Morphosis Capital s-a asociat cu birourile familiale din Belgia, Vybros, Tilleghem și alții, investitori în Fondul I. În urma acestei tranzacții, Morphosis Capital și coinvestitorii dețin o participație majoritară de 51% în companie, în timp ce restul de 49% este menținut de fondatorul și CEO-ul Jerome France.
EMI este cea de-a patra tranzacție realizată de Morphosis Capital după investițiile efectuate în DocProcess, Medima Health și rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu.
Ce înseamnă pentru un antreprenor vânzarea pachetului majoritar din companie către un fond atât de mare?
Jerome France: Aveam o viziune foarte clară asupra viitorului companiei, care implica consolidarea organizației și dezvoltarea rețelei de parteneri, completate de creșterea prin M&A. Aveam și o imagine clară asupra nevoilor noastre. Pentru a putea realiza acest lucru, aveam nevoie de un partener implicat care să aibă aceeași viziune și aceleași valori ca noi.
Am înțeles obiectivele consorțiului și nu doream să pierd controlul. Astfel, am găsit împreună soluții tehnice ca să îndeplinim toate aceste aspecte. Am investit reciproc unul în celălalt.
Suntem concentrați și dedicați dezvoltării și creșterii afacerii EMI, avem un parteneriat echilibrat și Morphosis este acum parte din echipa noastră.
Andrei Gemeneanu: Răspunsul depinde foarte mult unghiul din care analizăm această situație. Pentru un antreprenor care își dorește dezvoltarea afacerii și transformarea acesteia nu doar printr-o majorare de capital, dar și prin îmbunătățirea proceselor interne sau extinderea pe piața din România și din străinătate, vânzarea pachetului majoritar înseamnă accesul la o infuzie de capital importantă pentru îndeplinirea acestor obiective.
Pe de altă parte, dacă analizăm din perspectiva unui antreprenor care își dorește acel capital doar pentru a se retrage din business, acela nu este genul de antreprenor pe care noi îl căutăm în momentul de față. De la înființarea Morphosis Capital în urmă cu aproape trei ani și până în prezent, am urmărit și urmărim în continuare să investim în antreprenori ambițioși. Acei antreprenori care ajung în punctul în care realizează că au nevoie de mai mult pentru a-și extinde afacerea și își doresc alături de ei un partener care le poate oferi capital și expertiză necesară pentru dezvoltare.
Această achiziție este un exit din companie? Ce va face compania în continuare?
Jerome France: Nu, aici nu este vorba despre un exit. Eu voi rămâne în continuare implicat 100%, atât din calitatea de CEO, cât și din postura de acționar. Infuzia de capital și implicarea Morphosis ne va ajuta să ne dezvoltăm mai rapid în România și să ne extindem pe piața europeană, prioritar în Belgia și Franța.
Observăm o serie de tendințe la nivel global în domeniul sistemelor de închideri industriale, precum: cererea crescută pentru siguranță și securitate, sustenabilitatea, noi tehnologii, noi reglementări. Iar în ceea ce privește sustenabilitatea, există o tendință spre decarbonizarea fabricilor, care implică și soluții globale de acces performante.
Acest context cât și faptul că avem un model de business solid, testat în toți acești ani, pe care îl vom putea aplica și în alte țări după realizarea de tranzacții M&A, ne dă încredere că în următorii ani ne vom dubla sau chiar tripla cifra de afaceri.
Cât de independentă mai rămâne compania după o astfel de achiziție?
Andrei Gemeneanu: Din punctul nostru de vedere, când intrăm în acționariatul unei companii, obiectivul nostru nu este să punem bețe în roate sau să schimbăm viziunea antreprenorului. În toate companiile în care am investit până acum, DocProcess, Medima Health, rețeaua Clinicile Dr. Leahu și EMI, rolul pe care ni-l asumăm este mai mult decât cel al unui investitor. Suntem un partener și tot ce facem este să ne aducem sprijinul și valoarea adăugată în cadrul afacerilor în care investim.
De la bun-început, creionăm împreună un plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani prin care analizăm cum putem să creștem afacerea și care va fi implicarea noastră în acest proces. Gândim împreună strategii de marketing, încercăm să stabilim noi contacte ce pot fi transformate în parteneriate cu compania în care am investit sau încercăm să identificăm potențiale alte țări în care afacerea s-ar putea extinde. Ne implicăm direct oriunde este nevoie de noi, având experiență în vânzări, marketing, finanțe, planificare și dezvoltare strategică și în tranzacții de M&A. Compania dictează ritmul de joc, iar noi ne asigurăm că ne îndeplinim rolul și ținem pasul cu aceasta.
Cât de interesate sunt fondurile de investiții de companiile românești?
Andrei Gemeneanu: De-a lungul celor aproape trei ani de activitate a fondului Morphosis Capital, am participat la sute de întâlniri cu antreprenori în România și mulți dintre aceștia merită, din punctul nostru de vedere, toată atenția fondurilor de investiții. În România sunt companii antreprenoriale care au reușit să treacă pe parcursul anilor printr-un număr important de provocări, de la crize politice și o criză economică globală la o criză sanitară. Faptul că indiferent de greutățile pe care le-au întâmpinat, afacerile lor au rezistat în timp, ar trebui să reprezinte un atu extrem de valoros pentru fondurile de investiții.
În prezent, piața din România a ajuns la un anumit nivel de maturitate, acest lucru fiind evidențiat și de apariția mai multor fonduri de private equity sau venture capital în ultimii cinci ani, unul dintre acestea fiind și Morphosis Capital. De asemenea, ne aflăm într-un moment în care antreprenorii români au la dispoziție mai multe opțiuni de atragere de capital, deoarece pe lângă fondurile de investiții, piața de capital a devenit o altă opțiune viabilă pentru aceștia. Acest context mă face să cred că rolurile s-au inversat și că acum antreprenorii sunt cei care se uită, analizează și decid ce tip de finanțare se potrivește afacerilor lor și tocmai din acest punct de vedere companiile din România sunt interesante de urmărit.
În ceea ce ne privește, noi rămânem în continuare concentrați pe identificarea de antreprenori vizionari cu care să devenim parteneri, să construim împreună o fundație solidă și să contribuim în felul nostru la dezvoltarea afacerii și transformarea viziunii lor în realitate.
Ce v-a convins să achiziționați pachetul majoritar de acțiuni?
Andrei Gemeneanu: Suntem încântați să observăm că tot mai mulți antreprenori își doresc să prospere, să ia măsuri pentru a-și îmbunătăți performanța afacerilor lor și, foarte important, realizează că au nevoie de mai mult decât o simplă infuzie de capital.
Analizăm companiile din perspectiva unor criterii proprii de investiții, cantitative și calitative. La nivel cantitativ, fondul nostru investește în companii care au un EBITDA de minimum 0,5 milioane de euro și pot absorbi investiții cuprinse între 5 și 10 milioane de euro. La nivel calitativ, avem în vedere trei indicatori principali pe care îi analizăm atunci când ne uităm la profilul unei companii: performanța comercială și potențialul de creștere, relaționarea companiei cu furnizorii și clienții, precum și diferențiatorul acesteia, acel lucru care o face unică.
Din perspectiva performanței comerciale, ne uităm la companii care au creștere, sunt profitabile și își doresc să se extindă atât la nivel local cât și internațional. În ceea ce privește cel de-al doilea indicator, credem că o relaționare sănătoasă, transparentă și de durată pe care o companie o are cu furnizorii și clienții săi, reprezintă un aspect esențial pentru o creștere sustenabilă a afacerii. În al treilea rând, ne uităm la modul unic prin care compania reușește să își promoveze produsele și serviciile pe piață.
Din punctul nostru de vedere, EMI a îndeplinit toate aceste criterii și mai mult decât atât, am găsit în Jerome France și echipa lui un partener care își dorește să accelereze dezvoltarea companiei și să o transforme într-un jucător important la nivel internațional în sectorul soluțiilor industriale. Deoarece vedem un potențial semnificativ de dezvoltare a companiei, aceasta este cea mai mare tranzacție realizată de fondul nostru până în prezent, ajungând la 15 milioane de euro.
Cum se aseamănă adrenalina raliurilor cu dinamica unui business?
Jerome France: Asemănarea nu se limitează doar la adrenalină, sunt multe puncte comune cu sporturile cu motor. În primul rând echilibrul între pregătire, căutarea constantă a performanței și gestiunea riscurilor. Este dificil să atingi echilibrul și ca să ajungi unde trebuie, este nevoie de multă muncă, tehnică și de un mental solid. Mai găsim asemănări în modul în care gestionăm imprevizibilul, în care terminăm misiunea chiar și în condiții dificile, cum ar fi o pană pe o probă specială pe care trebuie sa o termini fără să ieși de pe drum. Trebuie să-ți setezi obiective realiste și să nu îți dorești să câștigi de fiecare dată, cu orice preț.
Când am intrat în perioada Covid-19, am transmis echipei mele următorul mesaj: „Eram pe circuitul din Indianapolis în care, după 500 de mile, diferențele la final sunt de câțiva metri sau centimetri, cu o medie uriașă de viteză. Acum, cu Covid-19, suntem în proba specială de la raliul de la Monte Carlo, noaptea, cu ceață și gheață: după 15 km, pentru cei care vor termina proba specială, vor fi diferențe uriașe. Să fim cei mai buni!”
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz