Oferta de servicii de telemedicină din România a accelerat în 2020, cu precădere în al doilea semestru. Anual, în cabinetele medicilor de familie și cele de specialitate, de stat și private, din România, sunt efectuate circa 65 – 70 de milioane de consultații, trimiteri și rețete. În 2020, aproximativ 7% – 8% dintre acestea, reprezentând 4,5 – 5 milioane de consultații, trimiteri și rețete, au fost efectuate prin telemedicină, potrivit estimărilor Telios Care, unul dintre principalii furnizori de servicii telemedicină pentru angajați din România. Estimările iau în calcul datele Institutului Național de Statistică, în legătură cu activitatea unităților sanitare.
„Ne așteptăm ca aceste cifre să continue să crească, în contextul în care românii s-au obișnuit să apeleze la servicii medicale online și apreciază ușurința prin care le accesează. Credem că cele două modalități prin care pot fi accesate serviciile medicale, în clinici și la distanță, vor crește împreună și își vor alimenta dezvoltarea reciproc. Telemedicina va prelua multe din cazuri și le va direcționa pe cele mai complexe în clinici și la analize de laborator și imagistică, iar intrările din clinici vor genera accesări ale serviciilor la distanță pentru interpretări și consulturi ulterioare”, spune Philip Choban, CEO, Telios Care.
Pentru anul în curs, Telios Care se așteaptă la o creștere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care pacienții s-au obișnuit să apeleze la telemedicină ca primă soluție în multe situații.
Utilitatea serviciilor de telemedicină s-a dovedit salutară și în prevenția infectării pacienților cu Sars Cov-2, prin creșterea capacității de oferire de servicii medicale la distanță, în condiții de maximă siguranță. În contextul pandemiei de COVID-19, cei mai mulți dintre bolnavi, au evitat și amânat vizitele la medic, cu consecințe grave pe termen lung, atât din punct de vedere al gestionării diferitelor afecțiuni, cât și al costurilor generate.
Creștere de 10 ori a numărului de utilizatori Telios Care în 2020
Telios Care a înregistrat anul trecut o creștere de 10 ori a numărului utilizatori de servicii de telemedicină, încheind anul cu 75.000 de beneficiari care lucrează în domenii precum retail, IT, servicii financiare, producție, transport și agricultură. Compania estimează pentru 2021 o dublare a numărului de pacienți prin includerea serviciilor Telios în produse de asigurări și abonamente medicale, precum și prin vânzări directe la companii.
Top 5 afecțiuni pentru care românii apelează la servicii de telemedicină
Cei mai mulți dintre românii care au avut anul trecut nevoie de un consult de specialitate și au apelat la servicii de telemedicină au trebuit să trateze probleme de sănătate care au ținut de: medicină generală, nutriție, ginecologie, dermatologie și psihologie. Prin serviciile de psihologie la distanță, Telios i-a ajutat pe cei care s-au simțit copleșiți sau descurajați, psihologia fiind una dintre cele mai apelate specialități medicale. Psihologii Telios sunt disponibili telefonic sau prin apeluri video șapte zile pe săptămână.
82% dintre beneficiarii serviciilor medicale Telios Care nu au avut nevoie să continue procesul medical cu un consult în clinică sau la cabinetul medicului.
Telios Care a adăugat anul trecut în portofoliu 6 specialități medicale, pentru a veni în sprijinul pacienților: ORL, Endocrinologie, Reumatologie și Urologie, Nefrologie, Diabet și Boli Metabolice. Totodată, în 2020, Telios Care a adăugat a treia line de consultații, prin apel video, (pe lângă linia telefonică și linia de mesaje online) și a redus numărul de vizite necesare la medic, prin posibilitatea de a genera trimiteri medicale recunoscute de asigurători pentru analize de laborator și imagistică.
„În 2021 vom adăuga 10 specialități medicale, printre care Neurologie, Pneumologie, Oftalmologie și Radiologie, și vom continua să extindem echipa medicală, pe măsura creșterii cererii. Vom adăuga o serie de servicii noi pentru a îmbunătăți și ușura accesul la medicină de specialitate, în special cu ajutorul aparatelor medicale la distanță. Estimăm ca, în cursul lui 2021, să introducem noi servicii, din care să generăm un număr adițional de pacienți”, spune Adrian Danciu (foto), Director Medical, Telios Care.
Creștere de 90% la nivel mondial
Piața de telemedicină a crescut, la nivel mondial, cu peste 90%, anul trecut, pe fondul pandemiei COVID-19
Cât despre amploarea pieței de telemedicină la nivel mondial, potrivit companiei de consultanță și cercetare Fortune Business Insights, aceasta a fost evaluată la 41,6 miliarde de dolari în 2019, cu o creștere de peste 90% în 2020, pe fondul impactului generat de pandemia de COVID-19. În următorii 7 ani, estimările vizează o creștere anuală de peste 25%, de la 79,79 miliarde de dolari în 2020, la 396,7 miliarde de dolari în 2027.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…