Piața de proiectoare, stimulată de evenimentele sportive
Reading Time: 2 minuteImpulsionată de evenimentele sportive din 2016 (CE de Fotbal și Olimpiada de la Rio), piața de videoproiectoare din Romania a crescut până la 13 milioane de euro, respectiv 23.500 de unități, comparativ cu o valoare de 12 milioane euro în 2012.
Cota de piață Epson a fost în 2016 de 32% ca volum si 29% ca valoare, compania niponă generând vânzări de 3,7 milioane de euro pe segmentul proiectoarelor, a declarant azi Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson pentru piețele din România și Bulgsaria.
Epson a anunțat azi lansarea a patru serii noi de proiectoare pentru mediul corporativ, pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și pentru mediul educațional din România. Seriile EB-1400, EB-600, EB-1700 și EB-2000 oferă imagini pe baza tehnologiei 3LCD și multe funcții “smart” dezvoltate pentru a fi compatibile cu dispozitivele mobile și modul de lucru în colaborare specific mediului de business.
“Ne-am păstrat poziția de lider pe piața de proiectoare pentru că am adus constant pe piață noi tehnologii și o ofertă vastă de modele. Acum lansăm nu mai puțin de 28 de proiectoare în patru serii adresate corporațiilor, IMM-urilor sau școlilor”, a precizat Simona Decuseară.
EB-2265U face parte dintr-o serie de modele potrivite atât pentru business, cât și pentru mediul educational. Modelele din această serie includ funcția de duplicare a ecranului și pot fi conectate în rețea cu până la 50 de PC-uri.
Seria EB-600 oferă interactivitate și o conectivitate avansată pentru sălile de curs unde este nevoie de o imagine de calitate pentru captarea atenției celor prezenți. Aceste proiectoare de top pentru distanțe ultra-scurte utilizează cea mai nouă tehnologie și permit partajarea conținutului prin modalități multiple de interactivitate.
Pentru prezentări cu un auditoriu larg, modelul de top al gamei, EB-696Ui oferă funcționalități de împărțire a ecranului, interactivitate în ecrane multiple și are capacitatea de a controla direct o cameră pentru documente. În plus, dispune un difuzor de 16 W integrat și de o intrare pentru microfon.
Pentru 2017, oficialul Epson România estimează o scădere a pieței, cu până la 5% față de anul trecut.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz