Piața de mașini noi din UE s-a prăbușit în primul trimestru. În Italia, scăderea din martie a fost de peste 85%
Reading Time: 2 minuteImpactul pandemiei de COVID-19 s-a resimțit din plin pe piața auto din Uniunea Europeană, care numai în luna martie a înregistrat o scădere de 55,1% față de aceeași lună din 2019.
Luna martie a fost devastatoare pentru piața de mașini noi din UE. Italia a înregistrat o prăbușire a înmatriculărilor de autoturisme noi de 85,4%, cu doar 28.326 de mașini față 194.302 în martie 2019. Piața franceză s-a contractat cu 72,2%, iar cea spaniolă cu 69,3%. Și piața din Marea Britanie s-a prăbușit în martie cu 44,4%.
Germania, principala piață auto de pe continent, a avut o scădere ceva mai mică, însă tot semnificativă, de 37,7%, până la 215.119 înmatriculări de autoturisme noi, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și Asociației Europene a Constructorilor de Automobile (ACEA).
În primele trei luni ale acestui an, în UE au fost înmatriculate 2.480.855 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere cu 25,6% comparativ cu perioada similară din 2019 (cifra nu include piața din Marea Britanie). România ocupă locul 16 în UE, cu un volum de 27.979 autoturisme noi înmatriculate, o scădere cu -21,9% față de primele trei luni ale anului trecut. Piețele mature au fost afectate din plin în primul trimestru, Italia a înregistrat o scădere de 35,5%, Franța de 34,1%, Spania și Marea Britanie de 31% și Germania de 20,3%.
Liderul pieței europene a rămas grupul Volkswagen, cu 800.482 unități înmatriculate în primul trimestru, în scădere cu 19,4%, urmat de grupul PSA (453.461 unități, în scădere cu 34.3%) și de Grupul Renault (268.275 unități, în scădere cu 36.1%.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în primele trei luni din 2020 au scăzut cu 42,5% față de 2019, ajungând la 83.286 de unități, în timp ce marca Ford a atins 162.528 de unități noi inmatriculate, în scadere cu 37,4% față de perioada similară a anului trecut.
Foto: © Joachim Eckel | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz