Stiri

Piața de investiții imobiliare din România a ajuns la 900 de milioane de euro în 2020

28 ian. 2021 3 min

Piața de investiții imobiliare din România a ajuns la 900 de milioane de euro în 2020

Reading Time: 3 minute

Piața de investiții imobiliare din România este estimată la 900 milioane de euro anul trecut, în creștere cu 30% față de nivelul înregistrat în 2019 (694 milioane de euro), fiind singura țară din regiune care a înregistrat un trend ascendent.

Numărul tranzacțiilor a scăzut, prin urmare, valoarea medie a tranzacției a crescut cu aproape 57% la 36 milioane de euro, de la 23 milioane de euro în 2019, potrivit CEE Investment Market January 2021. Segmentul de birouri a consemnat cel mai mare volum de investiții înregistrat vreodată în România, cu tranzacții cumulând aproximativ 770 milioane de euro.

Raportul analizează piețele de investiții imobiliare din Polonia, România, Cehia, Ungaria și Slovacia.

JLL a fost din nou lider pe piața de investiții, fiind implicat în unele dintre cele mai mari tranzacții realizate anul trecut. Printre clienții reprezentați în această perioadă numărându-se AFI Europe, Skanska și Cromwell.

”Chiar dacă mediul economic din România a fost afectat semnificativ de criza Covid-19, piața de investiții imobiliare a înregistrat o creștere sănătoasă de la un an la altul, fiind singura piață din Europa Centrală și de Est care a consemnat un avans în 2020. Creșterea a fost favorizată de câteva tranzacții record de pe piața de birouri, Cea mai importantă concluzie a ceea ce s-a întâmplat anul trecut este că, la nivelul de preț corect, există lichiditate pentru aproape orice produs”, Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.

Majoritatea tranzacțiilor finalizate în 2020 în România au fost inițiate înainte de luna martie, care a marcat începutul pandemiei la nivel local, în restul anului numărul de proiecte scoase la vânzare fiind mai redus.

Acest lucru poate fi explicat prin faptul că focusul proprietarilor s-a mutat în ultimele 9 luni spre gestionarea activelor și implementarea de noi reguli pentru adaptarea clădirilor la noile condiții de piață, și mai puțin pe vânzare. Bucureștiul și-a consolidat poziția de destinație preferată pentru investiții în România și a reprezentat aproximativ 85% din volumul total al tranzacțiilor în 2020, urmat de Timișoara, Cluj-Napoca și Pitești.

Piața de birouri a fost cea mai lichidă clasă de active în 2020, reprezentând 85% din volumul total al pieței, în timp ce sectorul industrial a reprezentat peste 8% din piață, iar retailul doar 4%. Cea mai mare tranzacție înregistrată în 2020 a fost vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle, cuprinzând trei proprietăți în București – Aviatorilor 8, The Lakeview și Floreasca 169 și una în Timișoara – City Business Center, cu un total de aproximativ 120.000 mp închiriabili. Cumpărătorul a fost AFI Europe, unul dintre principalii dezvoltatori de pe piața românească, care a realizat astfel prima achiziție a unui produs care generează venituri.

Alte tranzacții de birouri notabile în România în 2020 au fost vânzarea a aproximativ 61,49% din portofoliul GTC către Optima, vânzarea Floreasca Park de 37.500 mp din București către Resolution Property Investment Management și Zeus Capital și achiziția de către grupul local Dedeman celei de-a treia faze a proiectului The Bridge – o clădire de 21.100 mp, parte dintr-un parc de birouri de 80.000 mp din zona de centru-vest a Bucureștiului.

Pe piața industrială, cele mai mari tranzacții din 2020 au fost două achiziții realizate de CTP – Equest Logistic Park și A1 Business Park – ambele situate pe autostrada A1, la Km. 13, cea mai importantă zonă logistică din București.

CTP a cumpărat și depozitul Mobexpert de pe autostrada A1 într-o tranzacție de tip sale and lease back, consolidându-și poziția de cel mai mare proprietar de spațiu industrial / logistic din România și unul dintre cei doi jucători dominanți din vestul Bucureștiului.

Activitatea investițională limitată din acest segment se datorează lipsei de produs, piața fiind dominată de jucători strategici care foarte rar vând.

Pe piața de retail, singura tranzacție semnificativă încheiată în 2020 a fost vânzarea centrului comercial Jupiter City, de 41.500 mp din Pitești, către Supernova.

Este important de menționat că această tranzacție a fost închisă spre sfârșitul anului după măsurile dure cu care retailul s-a confruntat din cauza pandemiei.

Capitalul românesc continuă să joace un rol important pe piața românească de investiții

Astfel, cumpărătorii români au reprezentat 28% din volumul tranzacțiilor în 2019 și peste 15% în 2020, de la niveluri apropiate de 5% până în 2017. Cei mai activi jucători locali au fost Dedeman, One United, Lotus Center și Element Industrial. Randamentele prime pe birouri sunt de 7%, pe piața de retail de 7,25%, în timp ce randamentele industriale prime sunt de 8%.

Randamentele pentru birouri și cele industriale sunt la același nivel cu cel de acum 12 luni, în timp ce randamentele pe piața de retail au crescut cu 25 puncte de bază pe parcursul anului.

”România este încă bine poziționată din perspectiva randamentului, deoarece valorile actuale sunt mult peste cele înregistrate în ultimul vârf (2007) și comparativ cu cele cotate în prezent în restul regiunii. Deși continuă să fie dificil să facem previziuni exacte, întrucât întreaga economie este încă foarte sensibilă la evoluția pandemiei, ne așteptăm ca volumele tranzacțiilor să scadă ușor în 2021”, se menționează în raport.

Cu toate acestea, odată cu începerea procesului de vaccinare și luând în considerare nivelul ridicat al capitalului care se uită la active imobiliare, aceste prognoze pot fi îmbunătățite în următoarele luni.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: