BizRemote by certSIGN Stiri

Piața de executive education, creștere cu peste 15%

21 mai 2021 3 min

Piața de executive education, creștere cu peste 15%

Reading Time: 3 minute

Piața de executive education, segmentul de top al pieței de training, a crescut în 2020 cu peste 15%, întrucât companiile au conștientizat și mai mult importanța formării echipelor manageriale, arată datele EXEC-EDU, liderul pieței de servicii de acest tip destinate managerilor și antreprenorilor din România

”Printre factorii care au generat creșterea cererii de programe de educație managerială, livrate de experți și consultanți seniori, se numără: nevoia de a crea strategii de business adaptate noului context, dorința companiilor de a dezvolta o cultură organizațională sănătoasă și de a forma lideri pe toate nivelele ierarhice, începând cu nivelul de vârf și până la managerii de linie, precum și necesitatea de a inova și de a genera idei noi de business”, explică Oana Scarlat, Director de Marketing și Vânzări EXEC-EDU.

Compania, prezentă pe piață de peste 20 de ani, a înregistrat pe perioada pandemiei un număr dublu  de solicitări pentru programe de leadership (inclusiv leadership-ul echipelor remote) și management, atât programe open, cât și programe personalizate pentru companii. Foarte solicitat a fost cursul Leadership 360, un program complex și transformațional, dar și cel de Mastering Management Skills, un produs care dezvoltă abilitățile cheie ale unui manager. De asemenea, au fost căutate cursurile  de finanțe și management de proiect. Un program care a căpătat amploare a fost cel de growth mindset, care, împreună cu cursurile de managementul stresului și inteligență emoțională, au fost în topul cererilor de programe soft skills.

Pe de altă parte, a crescut mult cererea pentru programe de coaching, mentoring și consultanță, datorită impactului lor imediat în business și nevoii rapide de adaptare în contextul pandemic. Durata cursurilor s-a modificat, acestea desfășurându-se pe perioade mult mai scurte, în sesiuni cu aplicabilitate imediată.

”Participanții provin din industrii diverse, ceea ce face procesul de învățare mult mai interesant pentru fiecare din ei. Cele mai active industrii în ultima perioadă au fost IT, gaming, banking, energie, FMCG. Un avantaj al acestor programe este dat de dinamica grupelor de cursanți, formate din directori din diverse industrii, care fac schimb de idei și opinii, se provoacă reciproc și stabilesc relații de business. Posibilitatea de conectare online a generat și o extindere a ariei geografice, așa că am avut cursanți din toată țara, dar și din Cehia, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Moldova,  sau chiar nordul Europei. Am încheiat anul trecut cu peste 1.500 de cursanți, iar pentru 2021 estimăm  o majorare a acestui număr”, declară Oana Scarlat.

Aproximativ 20% din cursanții EXEC-EDU sunt antreprenori, iar numărul lor nu s-a modificat pe perioada pandemiei. Datele companiei arată  însă un avans al numărului de cursanți care își achită cursurile pe cont propriu, precum și o majorare a numărului participanților cu profesii liberale, precum avocați, medici sau antreprenori cu firme din această arie.   

Motivele pentru care cursanții investesc în cursurile EXEC-EDU sunt diferite. Top managementul și antreprenorii participă la cursuri pentru a accelera dezvoltarea companiilor din care provin, având acces la expertiză de top. Participanții din segmentul middle management sunt motivați și de obținerea unei certificări valoroase, alături de creșterea competențelor, dar și de posibilitatea unei promovări în companie.

Conform datelor EXEC-EDU, piața de training va fi definită în 2021 de cinci trenduri principale.

  • Cursurile LIVE online

Acestea și-au câștigat un loc important pe agenda de training a companiilor și vor continua să fie solicitate, la fel cum se va menține și trendul de work from home. Modelul de învățare tradițional nu mai poate fi reluat, pentru că întreaga paradigmă în care trăim s-a schimbat. Sesiunile la clasă vor fi combinate cu cele online, iar cursurile vor fi completate de alte moduri de învățare precum mentoring, coaching, consultanță, sesiuni de micro-training, secvențe video.

  • Creșterea importanței procesului de Learning & Development în companii

Companiile caută acum angajați capabili de dezvoltare continuă, versatili și flexibili, adaptați lumii digitale, capabili să re-învețe rapid. Organizațiile care înțeleg acum că procesul de Learning&Development a devenit unul strategic și investesc continuu în upskill și reskill sunt cele care rezistă pe termen lung și rămân în top.

  • Digitalizarea, automatizarea, învățarea după modelul hibrid

În mod cert digitalizarea va fi în prim plan și în 2021, iar învățarea va deveni autonomă și hibridă. Modelul de muncă mixt, atât de la birou, cât și de acasă, se extinde și în zona învățării. Acest lucru presupune a lua în calcul atât beneficiile colaborării și învățării față în față, în mod experiențial, dar și confortul de a te conecta de oriunde și a participa la sesiuni online, live, alături de participanți din toate colțurile tării, cu economii evidente de timp și buget (deplasare, sală de training, cazări).

  • Constientizarea necesității profesionalizării managementului, atât în companiile multinaționale, cât mai ales în cele antreprenoriale

Companiile aflate în etapa de creștere înțeleg acum mai mult ca oricând necesitatea de a crea sisteme și procese, trecând de la antreprenoriatul de startup către un antreprenoriat bazat pe modele de management validate, ceea ce le ajută să se dezvolte și să scaleze afacerea.

  • Crește nevoia de a cultiva starea de bine a angajaților și colaborarea

Dezvoltarea unei culturi organizaționale sănătoase presupune cultivarea unor competențe soft precum empatia, încrederea, inteligența emoțională, mai ales în cazul liderilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: