Cifra de afaceri a pieței caselor de amanet din România a crescut cu 23% față de 2021 și a fost de 2 ori mai mare decât în 2013, la cel mai ridicat nivel din istorie, de peste 1,6 miliarde de lei în 2022.
„Este vizibilă erodarea puterii de cumpărare a românilor pe fondul persistenței presiunilor inflaționiste și a reducerii venitului disponibil ca urmare a scumpirii creditării. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, cheltuielile medii lunare ale unui român au crescut în trimestrul al doilea din acest an cu 12% față de aceeași perioadă de anul trecut, la 2.392 lei (după un avans anual de 16% în 2022), în timp ce veniturile s-au majorat cu 11,6%, la 2.770 lei (după un plus anual de 14,8% în 2022). Astfel, tot mai mulți români aleg să-și amaneteze obiectele de valoare: de la bijuterii și electronice, până la biciclete și mașini. Pentru 2023 estimăm continuarea creșterii pieței de amanet și depășirea maximului istoric atins în 2022, la aproximativ 1,8 miliarde de lei”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
BERTUS SRL, compania care acționează sub brandul BSG Amanet & Exchange a rămas lider de piață, cu o cifră de afaceri de 265 milioane de lei (16,2% din total) după cea mai mare creștere nominală, de 87,1 milioane de lei și cea de-a șasea creștere procentuală din top 20, de 49% față de 2021. INVEST INTERMED GF I.F.N. SRL a urcat pe locul al doilea după cifra de afaceri (este în același timp al doilea angajator și numărul 2 ca profitabilitate), în urma unui avans anual de 76,5%, la aproape 83 milioane de lei în 2022.
Cei mai mari 20 jucători au concentrat puțin peste jumătate (50,4%) din cifra de afaceri a caselor de amanet în 2022.
În 2022 au fost 1.718 de companii care administrau case de amanet, cu 8% mai puține față de 2021 și în scădere cu 25% comparativ cu 2013. Numărul de insolvențe a rămas același în 4 din ultimii 5 ani, la 8 insolvențe în 2022.
Rezultatul net (profit net minus pierderea netă) al caselor de amanet a crescut cu 23% față de 2021 și a fost cu 107% peste nivelul din 2018, la maximul istoric de 402 milioane de lei în 2022.
Potrivit KeysFin, dintre cele 1,7 mii de companii analizate, aproximativ 1,1 mii (65,5%) au înregistrat profit, 358 (20,8%) pierdere, iar restul au avut un rezultat net nul în 2022.
Numărul mediu de angajați din piața caselor de amanet a scăzut cu 3,9% față de 2021 și a fost cu 18.4% sub nivelul din 2018, la aproape 4,6 mii în 2022.
Pe tip de companii, microîntreprinderile au fost cei mai mari angajatori cu 48,6% (2,2 mii de salariați) din forța de muncă a pieței caselor de amanet în 2022. La polul opus, un semnal îngrijorător este dat de cele aproximativ 601 companii (35%) care nu au avut niciun angajat în 2022.
*Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate codul CAEN 6492: Alte activități de creditare. 2022: date preliminare care pot suferi modificări până la sfârșitul anului.
În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…
PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…
Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…