Piața berii, scădere de 5% în 2022
Reading Time: 3 minuteDupă patru ani în care piața berii a rămas stabilă, este prima dată când asistăm la o scădere a volumului anual de bere consumat în România. Acesta a înregistrat o scădere de 5% în 2022, comparativ cu anul anterior, după cum arată un studiu realizat de Asociația Berarii României.
La constrângerile economice deja existente, care au dus la o creștere cumulată de peste 60% a costurilor de producție în cazul berii s-a adăugat și presiunea fiscală ridicată asupra producătorilor din sectorul berii.
Un alt record negativ a fost înregistrat în 2022 în piața berii, acesta fiind primul an în care numărul producătorilor de bere scade pe fondul crizei economice la 90, comparativ cu 93 câți erau în 2021. Ponderea deținută de sectorul HoReCa în vânzările de bere nu a revenit la nivelul de dinainte de pandemia de coronavirus, care era de aproximativ 15-20%, crescând anul trecut doar cu un procent față de 2021, până la 10%.
“Producătorii de bere traversează o perioadă extrem de volatilă. 2022 a fost un an plin de provocări venite din contextul economic dificil – cu inflație record, creșteri semnificative ale costurilor pentru energie și combustibili, materii prime si ambalaje, creșterea taxelor – dar și din consecințele războiului din Ucraina. În ciuda tuturor acestor limitări, sectorul berii rămâne important atât pentru economie, cât și prin consumatori. Anul 2023 este esențial pentru sustenabilitate, cu Sistemul Garanție-Returnare care va fi lansat la finalul acestui an și care creează premisele pentru o economie circulară competitivă”, a declarat Dan Robinson, Președintele Asociației Berarii României.
Chiar și în condițiile scăderii în volum a pieței, sectorul de bere continuă să fie un important contributor în economia românească. Industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de peste 61.000 locuri de muncă, acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere, iar 50% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura României. Sectorul berii contribuie la creșterea economică a României, prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă.
Date cheie în 2022
- Contribuții la bugetul de stat: contribuțiile din taxe ale membrilor Berarii României la bugetul statului sunt în creștere față de anii anteriori, acesta atingând 286 milioane euro în 2022. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Asociației în ultimii 19 ani a depășit 4,7 miliarde euro.
- Investiții: eforturile investiționale ale producătorilor de bere membri ai Asociației sunt semnificative, acestea ridicându-se la 78 milioane euro anul trecut. Investițiile cumulate ale membrilor Berarii României de la înființarea Asociației au atins 1,88 miliarde euro.
- Tipuri de bere consumate: berea lager a continuat să domine preferințele românilor și în 2022, cu o pondere de 93,4%, în ușoară scădere față de anul anterior. Categoria fără alcool, care include berea fără alcool și mixurile de bere fără alcool, a avut cea mai spectaculoasă evoluție, depășind 5% cotă de piață. Cele mai mici segmente – specialitățile, reprezentate de berea neagră, pasteurizată, albă, ale, roșie etc., dețin 1 procent din piață, fiind într-o ușoară creștere față de anul anterior, iar mixurile de bere și berile aromatizate cu alcool și-au adjudecat 0,5% din piață.
„Berea fără alcool răspunde nevoilor consumatorilor moderni, din ce în ce mai pretențioși – păstrează intacte efectul de răcorire și aroma berii pentru cei care nu își doresc sau nu pot să consume alcool. Astfel, berile fără alcool din portofoliile producătorilor susțin consumul responsabil promovat de categoria de bere”, a adăugat Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României.
- Preferințele consumatorilor în funcție de tipurile de ambalaje: structura în funcție de ambalaj a pieței berii în 2022 a reluat tendințele de dinainte de pandemie. Vedetele incontestabile ale anului 2022 au fost sticla și butoiul, cu ponderi în creștere de aproape 3 puncte procentuale față de anul anterior. Berea la halbă a ajuns la ponderea deținută înainte de criza sanitară marcată de perioade lungi de închidere a sectorului Horeca. În cazul berii ambalate la cutie, tendința ultimilor ani este de avans constant, chiar dacă nu semnificativ. PET-ul este singurul tip de ambalaj care a scăzut anul trecut, cu aproape 3 pp. Ponderea pe fiecare tip de ambalaj – sticlă: 33,3%, doză: 24,8%, butoi: 3,2%, PET: 38,7%.
- Piața locală a berii continuă să își păstreze caracterul profund național, ponderea producției locale rămânând de 97% din consumul intern. Pe parcursul anului 2022, importurile au cunoscut o ușoară creștere de 0,3 milioane hl, atingând un total de 0,72 milioane hl.
Foto: © Bogdan Hoda | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz