Piața auto, în declin la nivel mondial
Reading Time: 3 minuteVânzarea și producția de automobile au înregistrat scăderi pentru prima dată în ultimii nouă ani, arată un studiu Euler Hermes, specialist în domeniul garanţiilor şi al colectării creanţelor,
În 2018, sectorul auto era estimat la o valoare de 5.800 miliarde dolari la nivel mondial.
Sectorul auto se află între volume slabe, reglementări stricte și incertitudi comerciale, preconizându-se un 2019 cu multe provocări în industria automobilelor.
În SUA, datorită concurenței cu piața second-hand aflată în creștere și a finanțării slab susținute, se așteaptă ca vânzările de vehicule noi să scadă cu 2%, până la 16,8 milioane unități. Nici China, cea mai mare piață de autoturisme din lume, cu mai mult de 29% din vânzările globale, nu se situează mai promițător, vânzările în 2019 debutând lent.
Stimulentele fiscale și mandatele de emisie sunt principalele aspecte care au condus la prima scădere a vânzărilor după aproape trei decenii, în 2018.
Piața UE va evita stagnarea pe parcursul întregului an estimându-se performanțe lunare schimbătoare în vânzări, prin comparație cu obstacolele de anul trecut cauzate de introducerea procedurii de testare a vehiculelor ușoare armonizate la nivel mondial (WLTP).
În septembrie 2019, reglementările înăsprite se preconizează a pune presiune pe industria auto din Europa cu amenințări de sancțiuni financiare, prin aplicarea certificării privind emisiile ecologice de transport rutier (RDE), dar și prin țintele de CO2 stabilite pentru 2020, 2025 și 2030.
Specialiștii Euler Hermes se așteaptă la o scădere mai accelerată a vânzărilor de carburant și la o lansare mai rapidă a noilor modele conforme cu noile reglementări, care vor atrage o creștere de două cifre în cazul vehiculelor electrice.
Politica comercială Brexit și SUA, posibilele tarife (de până la 25%) ale Statelor Unite la importurile de automobile din UE și potențialele schimări din China fac sectorul auto să rămână unul vulnerabil.
Tendințele sectorului auto în România
Paradoxal, sectorul auto din România trece printr-o perioadă prielnică, în ultimii cinci ani, înregistrându-se creșteri consecutive la achizițiile de mașini noi. În 2018 a fost înregistrat un plus de 20%, fiind urmat de 6% creștere în primul trimestru din 2019.
Cel mai important sector de creștere îl reprezintă exportul, numărul de mașini exportate depășind cu mult numărul de mașini importate anual, asigurându-se astfel un excedent comercial în balanța de plăți.
Înclinația firească către mașinile pe benzină în detrimentul celor diesel se confirmă și local, ponderea primelor crescând spre două treimi din total față de aproximativ 55% în 2018. De asemenea, mașinile electrice și hibrid cresc ca pondere, dar nu dețin încă un volum semnificativ.
Tendințele globale în sectorul auto
Impactul cel mai puternic asupra industriei auto europene în următorii ani este foarte posibil să apară din alinierea la propriile regulamente ale Uniunii Europene de limitare a emisiilor de carbon. Astfel, celor 20% necesar a fi reduse până în 2021 li se adaugă încă 15% până în 2025, respectiv 37,5% până în 2030, depășind așteptările inițiale ale producătorilor (-30%).
Așteptările pentru piața din Europa sunt în creștere cu 2,6% a prețului mediu în perioada 2019-2020, respectiv cu o scădere a înregistrărilor de mașini noi cu 3,1%, ceea ce ar echivala cu o scădere de aproximativ 3 miliarde euro în vânzările de mașini.
Germania are o pondere de peste 40% atât în exporturi, cât și în importurile de automobile. Deși producătorii globali de automobile au realizat rezerve-tampon începând cu 2010, companiile care activează în Europa vor înregistra o creștere anuală de 16% în vânzări începând cu anul 2014, respectiv 22% în profituri operaționale între 2015 și 2018.
Impactul asupra producătorilor și furnizorilor de automobile
Producătorii vor simți o presiune puternică din partea concurenței globale datorită diversificării geografice, lansării modelelor inovatoare și ajustării costurilor de operare care rămân o strategie esențială pentru a proteja profitabilitatea și a finanța cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, capex, M&A și parteneriate necesare pentru transformarea industriei.
Furnizorii vor înregistra o creștere mai mare a veniturilor și a rentabilității în comparație cu producătorii. Tranziția de pe piață este de a crește conținutul tehnic pe mașină și de oportunități, dar pentru a reduce drastic necesitatea unor componente, adică a motorinei.
Foto: © Steven Liveoak | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz