Philips – de la afacere de familie la lider în domeniul tehnologiei medicale. Cum arată cei 30 de ani de activitate în România
Reading Time: 8 minuteUna dintre cele mai relevante companii de tehnologie din lume, cu o istorie de peste 130 de ani, Philips reprezintă azi un reper global în ceea ce înseamnă servicii și echipamente medicale.
Lider în industria medicală din România, de 30 de ani, aflăm mai multe despre brandul și soluțiile Philips de la Daciana Tulpan (Commercial Lead Philips PH) și Șerban Isopescu (Health System Leader Philips).
De la primele soluții de iluminat, până la inovații complexe, Philips a fost mereu o companie îndreptată spre tehnologie. Cum a fost primit brandul, în România, de către consumatori?
Daciana: Anul acesta, vom împlini tânăra vârstă de 30 de ani de ani de când încercăm să facem lumea mai sănătoasă și mai sustenabilă prin inovațiile noastre, în România și peste 130 la nivel global. Se estimează că populația lumii va ajunge la 8,5 miliarde până în 2030, iar noi ne propunem ca până atunci să influențăm în mod pozitiv viața a 3 miliarde de oameni, în fiecare an.
Vârsta medie a unei companii S&P 500 este de doar 20 de ani, astfel încât, pentru ca o companie ca Philips să își păstreze relevanța timp de peste 130 de ani, am fost nevoiți să ne reinventăm de mai multe ori. În 2014, am decis să ne concentrăm pe tehnologia medicală, pentru că noi credem că cea mai mare diferență pe care o putem face, ca și companie care lucrează cu inovația, este legată de sănătatea oamenilor și de îmbunătățirea sistemului de sănătate. Transformarea portofoliului Philips de la un conglomerat divers, la o companie centrată pe tehnologie medicală este acum finalizată.
Dincolo de toate transformările din istoria noastră, un lucru este clar: Philips nu a încetat să vină în întâmpinarea consumatorilor cu soluții tehnologice, inovative care să răspundă nevoilor acestora. Fie că vorbim despre soluțiile de iluminat unde Philips a fost desemnat lider mondial de piață, în 2012, sau produse de îngrijire personală, așa cum a fost primul aparat de ras electric, Philipshave, inventat în 1939 care a evoluat astăzi în dispozitivul inteligent Philips OneBlade, brandul Philips a fost un deschizător de uși, un rebel care a căutat mereu să schimbe societatea în bine, să ușureze viețile oamenilor și să producă schimbare în masă.
Philips este un brand iubit de consumatori, în special datorită produselor de calitate. Toate produsele noastre sunt răspunsul unor studii de piață și a unor comportamente de consum, motiv pentru care atunci când cineva cumpără un produs Philips, satisfacția este imediată.
Cred cu tărie că rezultatele muncii noastre de 30 de ani se observă cel mai bine în modul la care se raportează oamenii la Philips, faptul că am reușit să-i fidelizăm și să-i facem să aibă încredere în produsele noastre, iar eu nu pot decât să mă bucur!
Care credeți că este principalul diferențiator al brandului Philips față de celelalte branduri concurente?
Șerban: Philips este un brand de tehnologie medicală căruia îi pasă de oameni și de planetă.
Cu pasiune și cu scopul de a îmbunătăți viețile oamenilor, Philips este lider în industria medicală din România de 30 de ani și cred că ceea ce ne face unici este faptul că avem în centrul de greutate al business-ului grija față de pacient și față de consumator, care se materializează prin soluții simple, dar cu impact profund.
Cum? Prin conceptul de continuum al sănătății – o abordare 360, pentru a ne gestiona starea de sănătate și de bunăstare – de la o viață sănătoasă, prevenție, diagnostic definitiv, tratament minim invaziv, la îngrijirea la domiciliu. Fiecare element este important. De aceea, amprenta produselor și soluțiilor noastre se poate vedea în fiecare dintre acestea.
Philips își propune să ajute oamenii să trăiască sănătos în fiecare zi, începând de la nutriție, activitate fizică sau sănătate dentară. Prevenția este un element crucial în această abordare și ne dorim conștientizarea faptului că identificarea timpurie a bolilor înseamnă îmbunătățirea șanselor la tratament de succes și recuperare mai rapidă. Pentru spitale, oferim soluții de talie globală pentru un prim diagnostic corect și rezultate mai bune ale tratamentelor. O altă etapă este îngrijirea la domiciliu, unde soluțiile noastre sprijină continuarea tratamentului și permit monitorizarea pacienților. Această abordare a tratamentului după ieșirea din spital, de multe ori subestimată, este esențială pentru a obține rezultate mai bune ale sănătății.
Concentrarea pe întregul continuum al îngrijirii este esențială pentru gestionarea sănătății cronice eficiente, ținând cont de această tendință a îmbătrânirii populației, cu care ne confruntăm la nivel global. Asta ne diferențiază de orice alt brand concurent și ne motivează, în fiecare zi!
Cum se vede Philips din postura de angajat și ce impact a avut în piața muncii din România?
Daciana: Când începeți o carieră cu noi, vă veți alătura unei organizații cu peste 130 de ani de istorie în inovație, la nivel global, cercetare inovatoare, reinventare continuă și antreprenoriat. Suntem o organizație globală diversă, formată din 80.000 de persoane unice, care pun oamenii și bunăstarea lor pe primul loc. În România, echipa Philips are puțin peste 100 de angajați, care au descoperit aici mai mult decât un loc de muncă. Este o experiență de carieră care ne-a transformat pe plan profesional și personal, prin provocările de ultimă oră ale industriei medicale, resurse de învățare și oameni care vin la birou motivați de un sentiment comun.
În egală măsură, suntem o organizație cu o cultură prietenoasă, antreprenorială, flexibilă. Înțelegem că munca este doar o parte din viața noastră. De aceea, oferim o mare varietate de beneficii care ne ajută să ne mențineținem sănătoși și puternici, mental și fizic.
Știm că piața muncii din România se află, în acest moment, în fața unor schimbări majore, după doi ani de pandemie. Angajații își doresc mai multă flexibilitate, alții iau decizia de a-și schimba locurile de muncă, însă cred că cea mai mare nevoie a acestora este de a se identifica cu misiunea companiei. Produsele vin și pleacă, tehnologiile se schimbă, dar Philips va rămâne întotdeauna despre un singur lucru: a face viața mai bună.
Cum se raportează Philips astăzi la sistemul medical, în calitate de lider în domeniul tehnologiei medicale?
Șerban: Istoria Philips în România începe odată cu căderea comunismului. Acum 30 de ani, românii aveau parte de un sistem medical limitat la dotări minimale și asistență medicală redusă. Ghinionul nostru a fost această grea „moștenire” primită din partea regimului comunist: spitale lăsate în paragină, copii bolnavi, mortalitate infantilă, lipsa educației despre prevenție etc.
Una dintre cele mai importante privatizări din România post 1989 s-a întâmplat în sistemul medical. Au apărut cabinetele medicale particulare, medicii de familie, laboratoare de analize. În sfârșit, părea că asistăm la un progres nemaiîntâlnit până acum, iar Philips a contribuit semnificativ la acest progres prin tehnologie medicală de ultimă generație, echipamente medicale, soluții de digitalizare, training pentru medici și cadre medicale, resurse pentru a susține nu doar industria medicală, ci și societatea civilă, know-how și parteneriate publi-private.
Am fost acolo în această călătorie, încă de la început, atât în zile senine, cât și în perioade cu adevărat dificile. De pildă, în contextul pandemiei, ne-am mobilizat și mai puternic și am venit cu soluții în ceea ce privește telemedicina și adoptarea monitorizării pacienților de la distanță. Am legat parteneriate cu impact pentru societate, așa cum a fost cel cu Asociația Inima Copiilor, cu Dăruiește Viața sau Salvați Copiii, prin care am donat echipamente medicale esențiale în lupta cu Covid-19, echipamente ce vor avea câteva mii de beneficiari direcți, copii și familii.
România se confruntă cu provocări considerabile în ceea ce privește asigurarea accesului la asistență medicală esențială și, de multe ori, ne lovim de siguranța pacientului în actul medical. Ce s-a întâmplat în ultimii ani a scos la iveală hibele sistemului medical și nevoia de actualizare a protocoalelor. Iar noi toți am putut observa cum alte ecosisteme medicale, care includ spitale inteligente, digitalizate şi interconectate, au devenit centre de informare privind îngrijirea şi sănătatea, deservind comunități extinse.
Modernizarea infrastructurii spitalicești și utilizarea tehnologiei sunt cei doi piloni de creștere a calității actului medical. Pentru România, asta înseamnă multe investiții, dar mai presus, înseamnă trecerea la un sistem de sănătate axat pe rezultate, diferit de cel tradițional, în care decontarea serviciilor medicale se face în funcție de numărul de pacienți tratați. Vedem cazuri de bună practică la nivel local, acolo unde managerii de spital și doctorii au fost expuși la beneficiile digitalizării medicale și au simțit de îndată diferențele: de la creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate, la îmbunătățirea experienței pacientului, dar și a personalului medical.
Vorbeați despre impactul pe care Philips îl are asupra mediului înconjurător. Cum se vede sustenabilitatea în România după 30 de ani?
Daciana: Nu cred că acum 30 de ani puteam aborda subiectul sustenabilității la nivelul la care discutăm astăzi. Cred că businessurile au înțeles tot mai mult că pentru a rămâne relevante pe piață trebuie să ofere mai mult decât simple produse și servicii, trebuie să contribuie activ la bunăstarea societății.
Mai mult decât atât, consumatorii au început să acorde o atenție deosebită amprentei pe care o lasă asupra mediului și, astfel, se așteaptă din partea companiilor să facă exact același lucru. Angajatorii au pretenția de la brandurile pentru care doresc să lucreze să fie atente la nevoile societății. Prin urmare, companiile sustenabile sunt mai predispuse să reziste în timp și mi se pare absolut normal să se întâmple așa.
Philips își coordonează activitatea, de foarte multă vreme, sub principiile ESG ( de mediu, guvernanță socială și corporativă). În acest sens, am făcut trecerea spre o companie 100% neutră din punct de vedere al emisiilor din carbon în producție, folosim electricitate doar din surse regenerabile. Punem un accent deosebit pe reciclare și economie circulară, astfel că ducem 0 deșeuri la groapa de gunoi. Credem foarte mult în puterea exemplului, astfel că împărtășim cu furnizorii noștri modelul de sustenabilitate după care ne coordonăm activitatea, tocmai pentru a-i ajuta să deprindă un model de afaceri mai durabil, cu respect pentru societate și pentru mediul înconjurător.
Un alt aspect important, care s-a dezvoltat în cei 30 de ani în România, este implicarea companiilor în proiecte care sprijină comunitatea. Acest lucru trebuie să devină o obligație morală pentru businessuri și nu doar o perspectivă corporativă, axată pe obiective economice. Philips va rămâne, în continuare, lider mondial în domeniul sustenabilității, având responsabilitatea de a lua măsuri în privința schimbărilor climatice și a lăsa o planetă mai sănătoasă pentru generațiile care vor veni.
Cum credeți că vor arăta următorii 30 de ani pentru Philips?
Șerban: Cu siguranță și mai provocatori, și mai dinamici, dar cu aceeași grijă pentru oameni și pentru planetă. Suntem mândri de toate lucrurile pe care le-am realizat în acești 30 de ani de activitate în România, de toate proiectele ambițioase pe care le-am derulat, împreună cu partenerii noștri și, mai ales, de impactul pe care l-am avut în societate, cu ajutorul tehnologiilor, serviciilor și soluțiilor Philips pentru îngrijirea medicală și îngrijirea personală.
Ne place să țintim sus, dar realist, motiv pentru care toate obiectivele pe care le avem, momentan, cuprind următorii 10 ani. Așadar, tot ce vă pot spune acum este că până în 2025, Philips și-a propus ca 100% din produsele nou introduse pe piață să îndeplinească cerințele EcoDesign, ceea ce înseamnă în primul rând un consum de energie mai redus și folosirea unor materiale cu o amprentă scăzută de carbon, dar și ca 25% din venituri să fie generate din produse, servicii și soluții circulare.
Vom contribui și mai mult la transformarea sistemului medical din România și la a pune bazele spitalului viitorului. Suntem aici pentru a sprijini medicii și personalul medical în a oferi o experiență impecabilă pacienților. Sprijinim trecerea la asistență medicală bazată pe valoare, sprijinim telemedicina, pentru eficientizarea procesului medical, credem cu tărie că, atunci când vine vorba de propria sănătate, avem nevoie să ne concentrăm mai mult pe prevenție și pe menținerea unui stil de viață sănătos. Nu în ultimul rând, digitalizarea în domeniul sănătății a atins acel punct în care valoarea este data nu de produse independente, ci de soluții care cuprind sisteme, dispozitive inteligente, software și servicii. Sistemele IT devin parte integrantă a actului medical. Despre toate acestea sper să fie următorii 30 de ani pentru Philips.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz