Philips Avent ia atitudine pentru a înlătura vechile mentalități, conform cărora mamele trebuie ”să facă totul” singure. Apelul vine ca răspuns la o nouă cercetare, care arată că două din trei mame (61%) alocă o oră sau mai puțin pe zi pentru nevoile lor de bază.
Cercetarea a mai arătat că aproximativ jumătate dintre mame (44%) simt presiunea de „a face totul”, cu peste o treime (37%) îngrijorându-se „foarte mult” cu privire la fericirea și bunăstarea lor generală. Majoritatea covârșitoare a mamelor (73%) spune că dacă fericirea și bunăstarea lor ar fi afectate negativ, acestea ar avea în timp un impact asupra capacității lor de a avea grijă de copil, ceea ce demonstrează că mamele pot avea grijă de copii, doar în măsura în care se îngrijesc și de ele însele.
Inițiativa Philips Avent vine într-un moment în care mamele au nevoie de sprijinul celor din jurul lor mai mult decât oricând, cercetarea arătând că aproape toate mamele (74%) cred că presiunea societății și așteptările de la ele au crescut în ultimii 10 ani, iar cei mai mulți membri ai societății (66%) sunt de acord, de asemenea. De fapt, majoritatea oamenilor (88%) recunosc că mamele își sacrifică sănătatea și bunăstarea personală pentru a avea grijă de copil. Aceste sacrificii reprezintă un risc, mai ales în contextul în care mamele (74%) resimt mai multă anxietate după ce au copii.
Lipsa de odihnă suficientă joacă un rol important în modul în care se simt mamele astăzi, mai mult de jumătate (51%) spunând că lipsa somnului este cauza unei presiuni și mai mari; aproape un sfert (23%) pierd trei ore sau mai mult în fiecare noapte. Mamele (66%) ar dori ca partenerii lor să se implice în îngrijirea copilului. Aproape jumătate (44%) ar dori ca și bunicii să ajute. Cu toate acestea, cei apropiați rămân reticeți, o treime dintre ei (38%) având rețineri să se implice, îngrijorându-se că s-ar putea să nu se ocupe de copil la fel de bine precum se așteaptă mamele.
Pentru a răspândi mesajul inițiativei, Philips Avent a organizat un eveniment de lansare în data de 26 iunie 2024, începând cu ora 18:00, la PointHub din București. La eveniment au fost prezenți părinți, precum și persoane publice implicate în diseminarea mesajelor-cheie, dar și membri ai echipei globale Philips. Panelul de discuții a fost moderat de Adela Popescu, artist și mamă, care a discutat cu Raluca Anton, doctor în psihologie & psihoterapeut specializat în terapia de cuplu și Daniel Osmanovici, radio host si tată, pe marginea subiectelor menționate.
„Mamele sunt nucleul societății noastre și își asumă acest rol 24 de ore din 24. Este important ca ele să știe că este în regulă să aloce timp pentru ele însele și că acest lucru este benefic pentru copil, prin starea lor de bine. Noi, la Philips, abordăm acum preconcepția potrivit căreia a avea nevoie sau a cere ajutor înseamnă că nu fac o treabă bună. De aceea, este vital ca cei din jurul mamelor să intervină proactiv, oricum pot. Inițiativa noastră arată că schimbarea este posibilă și evidențiază beneficiile ei cruciale pentru bunăstarea generală a fiecărei mame”, spune Daciana Tulpan, Commercial Leader Philips Personal Health Romania.
Cercetarea internațională a fost efectuată de OnePoll în numele Philips în noiembrie 2023, cu 12.000 de mame cu copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani în fiecare din următoarele țări: SUA, Franța, India, Indonezia, Polonia, Turcia, Brazilia, Germania (12.000 de mame respondente). Cercetarea include, de asemenea, întrebări adresate înspre 2.000 de membri ai populației generale (gândite pentru a fi reprezentative la nivel național pe baza vârstei/sexului/regiunii) în fiecare dintre aceleași țări enumerate mai sus (16.000 de respondenți ai populației generale).
Lansată în 2022, cu o investiție de 2,8 milioane de euro, Medikali, o clinică medicală privată, și-a consolidat rapid poziția…
Select Residences, cel mai recent complex rezidențial dezvoltat de Anchor Grup, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România,…
Integratorul de finisaje premium Quadra Casa marchează o nouă premieră cu impact internațional prin atragerea în exclusivitate a colecțiilor de…
Reîntoarcerea la birou continuă să crească în acest an, pe măsură ce angajații resimt tot mai mult nevoia de interacțiune…
Golin România a obținut 11 premii din 16 nominalizări la ediția din acest an a Romanian PR Award: 3 Golden…
Asociația pastel, dedicată misiunii #NicioLunăFărăOFaptăBună, anunță lansarea proiectului PractiLand, o inițiativă susţinută de Kaufland România, menită să transforme educația practică…