Peste jumătate dintre români preferă husele de telefon transparente sau negre
Reading Time: 2 minutePotrivit Contakt, un jucător din distribuția de accesorii și tehnologii dedicate dispozitivelor mobile, peste jumătate dintre clienții care achiziționează o husă pentru telefon aleg varianta transparentă din dorința de a evidenția culoarea de bază a telefonului sau optează pentru huse negre, pentru un aspect business sau elegant.
În ceea ce privește materialele pe care românii le preferă atunci când cumpără o husă de protecție a dispozitivului mobil, pe primul loc se află siliconul. De asemenea, există și o categorie de clienți care caută o protecție superioară și aleg husele din materiale mai rezistente, precum variantele standard din plastic sau plastic cu inserții metalice.
Din datele colectate de retailer, cei mai mulți dintre clienți sunt atenți la calitatea produsului în momentul achiziției unui huse de protecție, fiind dispuși să plătească un preț mai mare în cazul unor produse cu funcționalități multiple care le asigură o siguranță mai mare.
Totodată, femeile optează mai mult pentru produsele cu un design aparte, creativ, în timp ce bărbații sunt mai atenți la utilitatea produsului decât la modelul acestuia.
„Din experiența noastră, cei mai mulți clienți optează pentru o variantă simplă, elegantă a husei de telefon și aleg non-culori: negru sau varianta transparentă care scoate în evidență culoarea originală a telefonului. Pentru cei care își doresc un model mai creativ oferim o gamă diversificată în culori de bază, calde, plăcute privirii, dar și modele diferite ca șablon sau chiar pictograme imprimate. Pentru a identifica mai ușor produsul potrivit pentru ei atât în ceea ce privește materialul, cât și designul, clienții pot testa toate husele pe loc, în toate cele peste 200 de magazine din rețeaua Contakt”, a declarat Cristian Gheran, General Manager Contakt.
Conform reprezentanților companiei, clienții vor regăsi primăvara aceasta în oferta Contakt o gama variată de modele de huse asortate sezonului, în culori calde (galben, oranj sau roșu) dar și culori vii, precum verde, albastru sau violet.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz