Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat în hotelurile şi apartamentele de vacanţă de pe Litoralul românesc, în perioada 25 aprilie – 6 mai, în primul interval oficial de deschidere a sezonului Litoral 2024, susţine secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.
„Vremea s-a arătat nefavorabilă în primul interval, ce a cuprins tradiţionala perioadă 30 aprilie – 2 mai, altfel am fi avut chiar şi mai mulţi turişti sosiţi la mare. (…) Majoritatea tinerilor şi a celor care aveau deja bilete şi planuri la Festivalul de muzică electronică Sunwaves, la petrecerile din cluburile de noapte din Mamaia sau la Festivalul gastronomic „Festivalul du Bonheur” au venit către mare, independent de starea vremii”, a menţionat Martin, într-o declaraţie transmisă marţi AGERPRES.
Potrivit acesteia, Litoralul este, în orice ţară, o destinaţie meteo dependentă, de aceea „evenimentele mari şi cu tradiţie trebuie păstrate şi atrase către Litoral, pentru a elimina condiţia de afectare meteorologică”.
„Mamaia şi Mamaia Nord, Vama Veche şi Costineşti sunt cele trei destinaţii cu care, şi de această dată, s-a deschis sezonul, acestea fiind, de fapt, capitalele consacrate ale distracţiei”, a adăugat oficialul FPIOR.
Martin a precizat că Vama Veche a avut cel mai mare grad de ocupare din totalul locurilor de cazare, de peste 90%, iar Mamaia a atras cel mai mare număr de turişti, ca în fiecare an, datorită celei mai mari capacitaţi de locuri de cazare, din totalul staţiunilor.
Totodată, Festivalul de muzică electronică Sunwaves cu care se deschide de obicei sezonul a atins 90% turişti străini, din totalul participanţilor, cu peste 35.000 participanţi ca trafic per total perioadă. „Încă o dată, se dovedeşte că un eveniment internaţional solid organizat şi promovat atrage atenţia vest europenilor cu mult mai mult decât ar putea să o facă hotelurile, restaurantele, destinaţia în sine şi reprezintă un adevărat catalizator de atenţie şi de atractivitate, pentru un segment important de turişti şi fani ai acestui gen de muzică”, a subliniat Corina Martin.
Festival du Bonheur a încheiat primul eveniment al sezonului cu un bilanţ în creştere, conform organizatorilor, „chiar dacă nu una foarte mare”.
Concertele organizate în Mamaia şi în Constanţa, deschiderea programului la Telegondola Mamaia şi alte evenimente în restaurante şi în hoteluri au atras, de asemenea, imaginea unei destinaţii care s-a pregătit pentru primii săi turişti oficiali.
Vremea frumoasă înregistrată în al doilea interval, din jurul sărbătorii Pascale ortodoxe, a atras la mare chiar mai mulţi turişti decât înregistrăm de Paşte, în oricare alt an.
„Apropierea intervalului 1- 2 mai de Sărbătoarea de Paşte a permis românilor să îşi aleagă, din mai multe opţiuni, o perioadă anume, potrivită pentru prima lor escapadă la mare şi a repartizat diferit numărul turiştilor, pe un interval mai lung, de 5-6 nopţi de cazare, în total, şi nu de doar 2-3 nopţi, cum s-ar fi întâmplat în mod tradiţonal”. Ca noutate – am înregistrat un număr încurajator de mare de turişti străini şi mai ales americani, care au venit independent către Constanţa, deşi aflaţi în sejur în Bucureşti şi care ne-au solicitat croaziere pe mare, Tur de oraş Constanta şi vizite ghidate în Dobrogea”, a spus Martin.
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…