Peste 60% dintre români economisesc lunar
Reading Time: 3 minuteDouă treimi dintre români au reușit să facă economii de la o lună la alta, în timp ce peste 30% dintre aceștia nu economisesc deloc, după cum arată rezultatele unui studiu realizat de compania românească de cercetare de piață Cult Research
Cei care reușesc să economisească sunt mai degrabă persoane cu studii superioare care locuiesc în mediul urban, preponderent în zona București-Ilfov. Românii care reușesc să economisească cel mai mult au vârste cuprinse între 30 și 39 de ani și nu au copii.
De asemenea, aproximativ trei sferturi dintre bărbați și aproape două treimi dintre femei reușesc să facă economii.
„În cele mai multe cazuri, femeile câștigă mai puțin, însă cheltuie mai mult decât bărbații. Din acest motiv, un procent redus al femeilor reușesc să economisească. Experții din domeniul financiar au arătat că femeile cheltuie mai mult decât bărbații, în medie, banii fiind alocați pentru îngrijire personală, vestimentație și alimentație. Femeile fără studii superioare, care au un nivel minim de cunoștințe financiare, reprezintă cea mai vulnerabilă categorie în fața cheltuielilor neprevăzute”, spune Alexandra Vîjeu, Manager Cercetare Calitativă Cult Research
Gradul de economisire lunar din venitul familiei
O treime dintre români economisesc între 6-10% din venitul familiei, peste un sfert economisesc între 11-20% iar 17% dintre subiecți au declarat că au economisit mai puțin de 5% din bugetul lunar.
Principalul motiv pentru care românii fac economii este acela ce ține de recreere sau relaxare. Dintre persoanele care au precizat că adună economii, principalele motive de economisire sunt: concediul sau vacanțele (60%), depunerea acestor bani într-un cont de economii (51%) și achiziționarea de mobilă, electrocasnice sau alte lucruri necesare pentru casă (42%). În schimb, doar 7% dintre români economisesc pentru a plăti contribuția către o asigurare de viață cu componentă de economisire.
„Românii nu economisesc pe termen lung sau pentru bătrânețe, economisesc pentru a face față cheltuielilor neprevăzute”, spune Gabriel Lupu, Manager Cercetare Cantitativă Cult Research
Motivele pentru care românii nu reușesc să facă economii
Principalul motiv pentru care o treime dintre români nu reușesc să facă economii este reprezentat de faptul că veniturile sunt egale sau mai mici decât cheltuielile de bază ale familiei. În al doilea rând, ratele unui credit sau ale unui card de cumpărături îi împiedică pe români să economisească.
„Produsele dedicate economisirii sunt văzute în general ca fiind supuse unor factori de risc: moneda națională se devalorizează gradual și ireversibil; moneda europeană poate fi afectată și ea de crize cum ar fi un conflict în Ucraina sau de o scădere a producției industriale pe fondul lipsei gazului sau scumpirii acestuia; metalele prețioase nu pot fi schimbate rapid în caz de necesitate (cataclism, război); iar anumite fonduri de investiții, văzute de români în anii ‘90 ca adevărate loterii cu câștig sigur, au dezamăgit inevitabil. Totodată lipsa de educație financiară a românilor nu dă acestora un acces facil la informații relevante despre această piață de servicii. Prin urmare pensiile private, asigurările de viață cu componentă de economisire, titlurile de stat sau investițiile la bursă nu sunt încă utilizate la adevăratul lor potențial de către români. Este necesară înlocuirea obiectivelor fixate pe termen scurt și mediu cu unele pe termen lung în ceea ce privește scopul economisirii. Totodată, este de dorit trecerea la diversificarea produselor de investiții în locul conturilor de economii sau a strânsului banilor ”la ciorap”, precizează Alexandru Zodieru, Manager General al Cult Research.
Activități desfășurate în vederea creșterii nivelului de educație financiară
În vederea creșterii nivelului de educație financiară, 28% dintre români urmăresc site-uri economice sau financiare. În acest scop, emisiunile financiare sunt urmărite de 23% dintre români. O cincime dintre subiecți accesează pagini de social media dedicate informațiilor financiare. Mai mult, 18% dintre români urmăresc experți financiari și doar 11% citesc cărți despre finanțe.
„Atunci când vor să economisească, românii au două motive: economisesc pentru ceva cunoscut, tangibil, previzibil (concedii, electrocasnice) sau pentru ceva necunoscut (pentru posibile situații neprevăzute), așa-zișii ”bani albi pentru zile negre”. Ponderea sumelor economisite pentru dorințe este semnificativă iar economisirea, în sine, pentru obiective pe termen lung, este mai rar întâlnită. Astfel, observăm că modalitățile de economisire eficientă care să genereze venituri în viitor sunt puțin cunoscute și utilizate de români”, spune Paul Acatrini, Managing Partner & Research Director la Cult Research.
Cult Research este o companie românească de cercetare de piață înființată în urmă cu 13 ani. Agenția își propune să ofere soluții de consultanță prin cercetare agilă ajutând companiile, instituțiile și organizațiile neguvernamentale (inclusiv internaționale) să-și crească performanța adaptându-se mereu în funcție de nevoile consumatorului. Serviciile oferite se adresează unor domenii cât mai variate: agribusiness, banking, auto, comunicare, administrație publică, FMCG, retail etc.
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz