Peste 60% dintre companiile de IT din România se așteaptă la creșterea cifrei de afaceri în 2023
Reading Time: 2 minuteCriza globală din industria tehnologică, manifestată și prin disponibilizări masive în rândul companii gigant, va avea un impact relativ redus asupra peisajului IT local.
Un sondaj derulat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii arată că 65% dintre companiile respondente se așteaptă la creșterea cifrei de afaceri în 2023. Doar 4,8% preconizează o scădere a veniturilor, în timp ce 30,2% se așteaptă la o cifră de afaceri similară cu cea din 2022.
Echipe mai mari
De asemenea, 68,3% dintre companii estimează că vor finaliza 2023 cu o echipă mai mare decât în 2022, în timp ce 22,2% încă nu știu în ce măsură vor disponibiliza sau angaja în acest an. Doar 9,5% preconizează o reducere a echipei din România.
„Pe de o parte aceste rezultate ne bucură pentru că demonstrează faptul că nu se întrevede o criză la nivelul industriei locale, iar impactul celei globale este relativ redus. Pe de altă parte, o bună parte dintre membrii noștri exprimă un anumit grad de precauție în acest an, atât în ceea ce privește veniturile, cât și predictibilitatea proiectelor la care lucrează. Un singur indicator este cert în această perioadă: peste 60% dintre companii vor să angajeze, lucru explicabil prin deficitul enorm de specialiști, existent deja și perpetuat de la un an la altul. Speranța noastră, ca asociație patronală, este ca acest sentiment de precauție să fie unul dintre scenariile pesimiste ale industriei și, la final de 2023, după ce tragem linie, bilanțul să arate foarte bine”, explică Corina Vasile, Director Executiv ANIS.
Participanții la studiul ANIS
La sondaj au participat aproape 50% dintre companiile membre ANIS. Dintre acestea 23,8% sunt
companii foarte mari, cu peste 20 milioane euro cifră de afaceri, 23,8% cu cifre de afaceri între 3
milioane euro și 20 milioane euro, 20,6% cu venituri între 1 și 3 milioane euro și 31,8% cu venituri sub un milion de euro.
ANIS are în prezent 163 de companii membre din toate segmentele, atât startup-uri, cât și IMM-uri sau companii mari. Împreună, toate companiile membre ANIS au peste 47.000 de angajați și o cifră de afaceri de aproape 65% din totalul veniturilor generate de industria IT la nivel național.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz