Peste 60.000 de autoturisme noi înmatriculate în primul semestru
Reading Time: 2 minuteVolumul autoturismelor noi înmatriculate în România în primele șase luni din 2018 a atins 60.068 unități, în creștere cu 33,46% față de perioada similară din 2017. În iunie au fost înmatriculate 12.241 de autoturisme, mai mult cu 52,44% față de iunie 2017, potrivit Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Volumul autoturismelor second hand înmatriculate pentru prima oară în România a fost în primul semestru al anului la un nivel de 234.794 unități, în scădere cu 7,31% față de perioada similară din 2017. Astfel, raportul între autoturismele noi și cele vechi este de aproximativ 1 la 4.
Campioana la înmatriculări de autoturisme noi rămâne Dacia, cu 16.405 unități (+47,37%), urmată de Skoda (5.408 unități), Volkswagen (5.323 unități), Ford (4.709 unități) și Renault (3.759 unități).
În țările Uniunii Europene, înmatriculările de autoturisme noi pe primele 6 luni din 2018 reprezintă un volum total de 8.449.247 de unități, în creștere cu 2,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Topul țărilor europene este condus de Germania (1.839.031 autoturisme noi înmatriculate), urmată de Marea Britanie (1.313.994 unități) și de Franța (1.188.150 unități). România se situeaza pe poziția 18.
În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în Europa în primele șase luni din 2018 sunt reprezentate de grupul Volkswagen cu 2.128.101 unități, în creștere cu 7,5%, urmate de grupul PSA (1.400.049 unități) și de Grupul Renault (922.086 unități – din care Dacia reprezintă 287.464 unități, în creștere de +16.0% față de perioada similară din 2017).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz