Stiri

Peste 450.000 de turiști au vizitat Dino Parc Râșnov în 2023

Reading Time: 2 minute

Dino Parc Râșnov a încheiat anul 2023 cu rezultate impresionante. Astfel, peste 455.000 de turiști s-au bucurat de experiența unică pe care o oferă parcul, 55.000 de copii și cadre didactice au beneficiat de intrare gratuită

Cu aproape jumătate de milion de turiști anual, Dino Parc Râșnov este, cel mai vizitat parc tematic din România. De la deschidere, din anul 2015, parcul oferă vizitatorilor, an de an, experiențe noi și inedite, reușind să rămână cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei. De altfel, peste 96% dintre cei 2.047 respondenți ai unui studiu privind experiența trăită la Dino Parc Râșnov au descris vizita în parc ca fiind „foarte plăcută” sau „plăcută”, iar 38% dintre aceștia au fost dispuși să călătorească mai mult de 250 km pentru a vedea de aproape dinozaurii în mărime naturală.

În 2023, Dino Parc Râșnov a dovedit că este un partener instituțional puternic al sistemului educațional românesc, oferind gratuitate unui număr remarcabil de școlari, preșcolari și profesori însoțitori – peste 55.000 –  aceștia putând experimenta unicitatea parcului, dar și atelierele și expozițiile educaționale. Astfel, prin intermediul ofertei special create pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde, Dino Parc Râșnov și-a întărit angajamentul de a fi un partener credibil al copiilor și cadrelor didactice.

„Suntem, de departe, destinația preferată a familiilor cu copii de toate vârstele, copii dornici să se joace în natură, într-un cadru propice relaxării, dar și al descoperirii informațiilor despre cei 120 de dinozauri, în mărime naturală, atestați științific. Vin și revin cu bucurie pentru că, an de an, investim în dezvoltarea parcului, propunem noi și noi activități creative, educative, incitante, pentru a menține ridicat interesul și dorința de a ne vizita și de a participa la experiența unică pe care o oferim”

Adrian Apostu, manager general al Dino Parc Râșnov

Directorul general al parcului tematic a subliniat și că în 2024 vor continua investițiile pentru expunerea celor mai mari dinozauri animatronici, pentru instalarea unor locuri de joacă exclusiviste, care păstrează tematica parcului, dar și pentru amenajarea unor noi spații expoziționale, în colaborare cu parteneri de prestigiu din țară și din străinătate.

Conform studiului menționat, realizat în perioada 8 – 15 februarie 2024, Dino Parc Râșnov este o destinație preferată de familii în proporție de 88%, iar peste 83% dintre respondenți au apreciat cel mai mult expoziția celor 120 de dinozauri în mărime naturală, urmată de vulcanul și platforma care simulează o erupție și un cutremur (5%). Cei mai mulți vizitatori au venit din București și Ilfov (21.6%), Brașov (7.06%), Constanța (5,82%). În ceea ce privește turiștii străini, majoritatea celor care au vizitat parcul au fost din Republica Moldova (58.86%), Spania (9.80%), Germania (7.84%) și Israel (7.84%).

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

o zi ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

o zi ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

o zi ago

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…

o zi ago

Avon deschide propriul concept store în București

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…

o zi ago

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…

o zi ago