Peste 2000 de români au beneficiat de educație financiară și digitală de la BCR și Vodafone
Reading Time: 3 minuteCaravana „Bună ziua, schimbare!”, o inițiativă comună a Băncii Comerciale Române și Vodafone România, în parteneriat cu OMNIASIG Vienna Insurance Group și BCR Asigurări de Viață VIG, a parcurs peste 5.000 de km în ultimul an, vizitând 14 comunități rurale sau mici urbane din regiunile Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania, Banat și Crișana. Locuitorii au beneficiat de acces simplificat la servicii și produse bancare, de asigurări, de telecomunicații și tehnologii inovatoare, precum și la ateliere de educație financiară și digitală, dedicate inclusiv copiilor lor.
“Caravana este un proiect unic în industria financiară din România, un concept lansat din dorința de a crește gradul de incluziune financiară și tehnologică. A fost un efort comun și consistent, BCR și Vodafone, de a merge în mijlocul oamenilor și de a deschide un dialog despre cum putem sprijini comunitățile să descopere oportunitățile de dezvoltare.
Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR
Caravana ne-a oferit ocazia să vedem cu ochii noștri cum educația financiară și digitală pot prinde rădăcini puternice în comunitățile locale din România. Ne bucurăm că există un interes impresionant în aceste comunități: peste 2.000 de persoane au participat activ la atelierele noastre de educație financiară și discuțiile despre sănătate financiară. Numărul ridicat și implicarea autentică a oamenilor ne arată că se poate și că avem cu cine să construim o Românie inteligentă financiar, pentru a deveni mai prosperi și mai rezistenți în fața provocărilor financiare. Așa că nu ne oprim aici! Continuăm pe acest drum, tocmai pentru că de la nivelul acestor comunități poate începe cu adevărat schimbarea profundă la nivelul societății.
Le mulțumesc partenerilor noștri, Vodafone, OMNIASIG Vienna Insurance Group, BCR Asigurări VIG și BCR Social Finance, precum și autorităților locale din fiecare comunitate – împreună am arătat că educația și tehnologia pot deschide uși spre un viitor mai bun.”
În cele 14 luni de la prima oprire a caravanei, în octombrie 2022, în localitatea Băleni, județul Dâmbovița, au fost organizate 60 de ateliere de educație financiară și digitală, la care au participat peste 2000 de români. Totodată, peste 1.000 de persoane și-au deschis un cont 100% online, prin George, și au fost identificate 60 de oportunități de finanțare socială pentru antreprenorii locali.
Totodată, caravana „Buna ziua, Schimbare!” a facilitat accesul comunităților la servicii de protecție și asigurări generale și de viață. În plus, antreprenorii locali au putut afla direct de la experți cum pot accesa sursele de finanțare europene pentru producție și echipamente agricole, în vederea dezvoltării propriilor afaceri.
Impactul demersului la nivelul comunităților locale urmărește doi piloni principali:
• Accesul ușor și rapid la servicii și produse financiare BCR din viața de zi cu zi, cum ar fi cont curent, carduri, asigurări, digital banking, precum și pachetele Vodafone de servicii de telecomunicații și tehnologie – telefoane și accesorii, abonamente și oferte de telecomunicații, care includ servicii mobile, broadband fix și TV.
• Promovarea accesului la informații și resurse pentru educație financiară și digitală, personalizate pentru diferite grupe de vârstă, de la cursuri de responsabilizare financiară și antreprenoriat în comunitățile rurale, la transformare digitală și cybersecurity.
Camionul modular este deservit de câte doi experți, unul financiar-bancar și unul specializat în telecomunicații și tehnologie. La biroul bancar din cadrul unității mobile se pot efectua digital, asistat de consilieri, următoarele operațiuni:
• Deschideri de cont curent și carduri de debit;
• Deschideri de depozite și conturi de economii;
• Solicitări de carduri de credit;
• Acces la digital banking;
• Solicitări pentru credite de consum, precum și refinanțări și restructurări;
• Asigurări de venituri, de șomaj și de incapacitate de muncă;
• Asigurări de protecție a bunurilor personale, PAD și facultativă de locuință;
• Asigurări de călătorie;
• Consiliere și asistență pentru gama extinsă de servicii bancare, inclusiv pentru finanțare în mediul rural prin BCR Social Finance și leasing prin BCR Leasing.
De asemenea, camionul modular este dotat cu două echipamente bancare (ATM și APT), care pot oferi următoarele operațiuni:
• Eliberare lei sau euro, în numerar;
• Depunere numerar în calitate de persoană fizică – în conturile curente, conturile de rambusare credit, conturile de economii sau în conturile altor persoane;
• Plata numerar a facturilor curente către furnizori;
• Reîncarcare cartele Vodafone;
• Eliberare mini extras;
• Interogare sold;
• Schimbare PIN.
În ceea ce privește zona de tehnologie și telecomunicații, clienții au putut accesa ofertele de abonamente pentru servicii fixe (internet și televiziune) și pe cele de servicii mobile, au putut testa și achiziționa dispozitivele disponibile pe platforma comercială Easytech (televizoare, tablete, trotinete, aspiratoare robot, etc.), și și-au putut plăti factura sau reîncărca cartela în aplicația My Vodafone sau la aparatul multifuncțional BCR.
Caravana „Bună ziua, schimbare!” și-a început traseul prin România în octombrie 2022, cu misiunea de a ajunge în cât mai multe localități din țară. Camionul a oprit, până în prezent, în 14 localități: Băleni (Dâmbovița), Drajna (Prahova), Glodeanu Sărat (Buzău), Brezoi (Vâlcea), Săliște (Sibiu), Tălmaciu (Sibiu), Băile Felix (Bihor), Ilva Mică (Bistrița-Năsăud), Marginea (Suceava), Vânători (Neamț), Săbăoani (Neamț), Matca (Galați), Stâlpeni (Argeș) și Brezoi (Timiș).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz