Stiri Sustenabilitate

Peste 20% din resursele naturale ale planetei vor începe să dispară peste 5 ani

18 iul. 2023 4 min

Peste 20% din resursele naturale ale planetei vor începe să dispară peste 5 ani

Reading Time: 4 minute

O cincime din resursele naturale ale planetei va începe să dispară în doar cinci ani. 21 de elemente chimice din cele 118 cuprinse în Tabelul lui Mendeleev se vor consuma într-o perioadă cuprinsă de la 5 la 50 de ani, unele chiar mai devreme, conform unui studiu recent publicat de Profesorul James Clark, chimist la Universitatea din New York.

Minereuri precum cele de aur, mangan, zinc, argint, arsenic, galiu, germaniu, rodiu, ruteniu, cadmiu, indiu, platină, ruteniu, taliu sau bismut sunt aproape de epuizare din cauza extracției excesive, determinate de revoluția industrială și de creșterea exponențială a consumului, mai ales în ultimele trei decenii. 

Toate aceste minereuri sunt esențiale în industria producătoare de echipamente electrice sau electronice, iar împuținarea și dispariția lor vor genera întârzieri foarte mari de livrare, creșterea prețurilor sau chiar imposibilitatea producerii unor echipamente electrice și electronice în viitorul apropiat.

„Aurul, platina, argintul sau paladiumul sunt folosite, de exemplu, în calitate de conductori în producția telefoanelor, a laptopurilor și a televizoarelor. Cadmiul este indispensabil pentru producția acumulatorilor din consolele de jocuri și din jucăriile electronice, iar doar 0,1% ruteniu, în combinație cu titanul, face un produs electric de 100 de ori mai rezistent la coroziune și este folosit în industria aviatică și aerospațială.

Taliul este folosit în construcția generatoarelor electrice sau a echipamentelor de transmisie precum antene TV sau stații ce emit unde radio, bismutul este folosit în producția semiconductorilor electrici. Indiumul este folosit pentru producția de tablete sau a consolelor de jocuri, și este indispensabil producției echipamentelor de criogenare, iar germaniul este folosit pentru echipamentele cu infraroșu.”

Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE

Cererea de noi echipamente electrice încurajează extracția și mineritul 

Se estimează că, în 2060, pe glob vor trăi 10 miliarde de oameni, cu 2 miliarde mai mult decât în prezent. În același timp, mai ales în regiunile dezvoltate, va crește și venitul mediu anual pe cap de locuitor, ceea ce va accelera cererea de produse, printre care și cele de tip electronic și electrocasnic. 

„Conform cifrelor unui nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), piața globală de echipamente electrice a crescut de la 1503.21 miliarde de dolari în 2022 la 1630.86 miliarde de dolari în 2023 și se estimează că va atinge valoarea de la 2190.31 miliarde de dolari în 2027. Asia-Pacific a fost regiunea cu cea mai mare putere de cumpărare a echipamentelor electrice și electronice, urmată de Europa de Vest, la coada clasamentului aflându-se Africa.   

Conform raportului Promisiunea și limitele mineritului urban al Institutului Fraunhofer, extracția de materiale din zăcăminte naturale s-a triplat între 1970 și 2017, de la 2,6 la 9,1 miliarde de tone anual pentru metale și de la 9 la 44 de miliarde de tone pe an pentru materiile prime nemetalice. În acest context, în 2060, extracția globală de metale va ajunge la 18 miliarde de tone pe an și cea de minerale nemetalice la 112 miliarde de tone.

Revoluția industrială amenință viitorul vieții pe această Planetă, așa cum o cunoaștem în prezent. Inovațiile tehnologice și creșterea continuă a cererii pentru noi echipamente electrice și electronice vor secătui planeta de resurse mult mai devreme decât estimările inițiale. În cinci ani vom simți primele efecte ale epuizării resurselor. În plus, tot procesul de extracție a minereurilor de fier și a materiilor prime cauzează gaze cu efect de seră, poluează aerul, solul și accentuează încălzirea globală.”

Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE

Reciclarea, singura soluție pentru un viitor verde

Criza mondială actuală a componentelor nu ar fi fost atât de acută dacă s-ar fi implementat și respectat, în țări din întreaga lume, un sistem sănătos de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), susține Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Marii producători, dar și consumatorii finali, ar trebui să ofere spre colectare produsele ieșite din uz, care conțin exact acele componente atât de greu de găsit în prezent. 

„Prin reciclarea corectă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, încurajăm mineritul urban și susținem economia circulară. Ratele de reciclare ale resurselor naturale aflate acum pe cale de dispariție sunt foarte mici, uneori chiar sub 1%.

Aceste resurse naturale există, în toate echipamentele electrice și electronice scoase din uz și ar fi simplu de recuperat dacă acestea ar urma calea reciclării responsabile. În momentul de față, din cele 21 de materii prime critice, avem opt care se reciclează în procent mai mic de 1%. Printre acestea, galium, germaniu, arseniu, seleniul și bismut. Procentele sunt mai bune pentru mangan, cobalt, nichel, cupru, argint, rodiu sau paladiu, unde procentul de recuperare în urma reciclării depășește 50%.”   

Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE

Pe de altă parte, deșeurile de echipamente electrice și electronice din toată lumea au o valoare potențială de 62,5 miliarde de dolari anual. Valoarea economică provine din metalele prețioase utilizate în produse, precum aurul, argintul, cuprul, platina și alte materii prime critice, cum ar fi wolfram și indiul.

„Echipamentele electronice și electrice conțin materiale valoroase și rare, extrase în urma mineritului, adesea găsite în plăcile de circuite, microcipuri, acumulatori, cabluri și periferice. Un smartphone conține, spre exemplu, 72 de elemente găsite în tabelul periodic, dintre care 62 sunt metale, precum zinc, aur, cupru, paladiu, tantal. Ecranele tactile, pe care le utilizăm cu toții în prezent, conțin indiu. Acesta este prezent și în panourile solare. Apoi, tantalul este utilizat în micro-condensatori pentru o gamă largă de echipamente, de la telefoane mobile la turbine eoliene.”

Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE

Nu în ultimul rând, metalele reciclate sunt de două până la zece ori mai eficiente din punct de vedere energetic decât echivalentele lor virgine la extracție, susține specialistul. Ele sunt și mult mai valoroase pe tonă de deșeuri electronice decât greutatea echivalentă a minereului extras, în special pentru aur și cupru.

În România, oamenii pot preda spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) comandând telefonic sau online, pe respo.ro, cutia RESPO, în care, odată primită la domiciliu sau la orice altă adresă menționată, pot introduce DEEE-urile de mici dimensiuni, urmând ca această cutie să fie preluată gratuit de specialiști și transportată spre centrele de reciclare.

De asemenea, românii pot duce electrocasnicele stricate sau scoase din uz din proprie inițiativă în punctele de colectare ce se găsesc acum aproape peste tot, mai ales în magazinele ce comercializează produse electrice și electronice. De aici, DEEE-urile vor urma calea reciclării responsabile, urmând ca o mare parte din materiale să fie recuperate și refolosite pentru producția de noi astfel de echipamente.

Array

Articole pe aceeași temă: