Antreprenori

Peste 20 de antreprenori au participat la factory Bootcamp, care sprijină businessurile la început de drum

6 iul. 2023 2 min

Peste 20 de antreprenori au participat la factory Bootcamp, care sprijină businessurile la început de drum

Reading Time: 2 minute

Peste 20 de antreprenori au participat, în perioada 1-2 iulie, la factory Bootcamp powered by Raiffeisen Bank, o școală de vară dedicată celor care nevoie sprijin pentru a implementa, dezvolta sau scala o afacere.

Proiectul a îmbinat partea de mentorat cu exerciții practice pentru a ajuta la consolidarea planurilor de business ale participanților înscriși în program.

Aleși din peste 100 de înscriși din întreaga țară, cei prezenți au avut parte de 2 zile de training-uri și de sesiuni practice alături de specialiști în finanțare, branding, digital marketing, vânzări, community management și PR.

”De 6 ani mă implic activ în programul factory by Raiffeisen Bank și este o bucurie să privesc drumul unui antreprenor, din momentul când își prezintă ideea de business și până la conturarea unei afaceri de succes. În cele două zile ale școlii de vară pe care am organizat-o, am aflat, alături de cei înscriși în program, că interacționând unii cu alții, adresând întrebări și împărtășind experiențe valoroase, putem găsi răspunsurile potrivite să facem față următoarelor provocări.”

Bianca Chișulescu, Program Manager, factory by Raiffeisen Bank

Evenimentul, organizat cu sprijinul start-up.ro, face parte dintr-o serie de acțiuni pe care Raiffeisen Bank la întreprinde pentru a susține antreprenorii la început de drum și pentru a promova programul factory by Raiffeisen Bank.

Programul de finanțare factory by Raiffeisen Bank a pornit în urmă cu șase ani, cu misiunea de a deservi o piață neacoperită, aceea a antreprenorilor aflați la început de drum care găsesc cu greu o sursă de finanțare viabilă pentru compania lor. Programul facilitează accesul antreprenorilor la un credit bancar acordat în condiții preferențiale, fără să condiționeze finanțarea de existența unui istoric de activitate, fiind unic în piața bancară locală. În plus, poate fi accesat pe tot parcursul anului, fără să existe o perioadă limită de înscriere.

Factory are 3 piloni de dezvoltare, prin care să răspundă atât businessurilor aflate în stadiul de idee, cât și celor aflate în proces de scalare:

  • Startup Studio by factory – modulul de educație antreprenorială adresat celor care aspiră să devină antreprenori, cu o idee de afacere, însă fără un plan de business bine conturat. Aceștia au acces la recomandări și primesc instrumentele de care au nevoie pentru ca ideile lor de afaceri să se transforme cât mai curând în afaceri profitabile.
  • Concursul de finanțare factory – identifică și încurajează companiile startup orientate spre impact din diverse sectoare, oferind credite de până la 50.000 de euro per proiect pentru lansarea unei idei sau unui serviciu nou în piață.
  • Factory GROW – dedicat companiilor care au depășit faza de startup și au un plan ambițios de creștere. Oferă o strategie personalizată de scalare, mijloace financiare pentru implementarea acesteia (un împrumut de până la 0,5 milioane de euro) și îndrumare din partea echipei factory GROW, formată din specialiști Raiffeisen Bank și antreprenori cu experiență în procesul de scalare.

Raiffeisen Bank activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.908 de angajați în 291 de unități, 1.123 ATM&MFM și 28.100 POS-uri.

Array

Articole pe aceeași temă: