Brand Focus Companii

Peste 15.000 de clienți Burger King în prima săptămână de la deschidere

7 oct. 2019 2 min

Peste 15.000 de clienți Burger King în prima săptămână de la deschidere

Reading Time: 2 minute

Noul Burger King România, restaurantul operat de platforma europeană AmRest, a servit peste 15.000 de clienți în prima săptămână de la deschidere. Astfel, a fost atins un nou record al vânzărilor în regiunea Europei Centrale și de Est, unde Burger King are restaurante în Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și, începând cu acest an, în România.

Burger King record sales infographic

Au fost vânduți mai bine de 18.000 de burgeri, “à la carte” și meniuri, nu doar Whopper și peste 1.600 kilograme de cartofi prăjiți. Grătarul restaurantului a funcționat peste 100 de ore în cele șapte zile, 45 de angajați au stat la dispoziția clienților care au primit 12.000 de coroane iar cel mai popular desert vândut a fost Oreo Shake.

Burger King este situat în București în incinta Mega Mall și este deschis de luni până duminică în intervalul orar 09:30 – 23:00.

Burger King și-a așteptat în ziua deschiderii primii 100 de clienți cu 100 Whopper gratuiți. Totodată, în ziua deschiderii, fanii Whopper au avut șansa să se bucure de o promoție specială de 2+1 pentru meniul Whopper. Astfel, au fost vânduți aproximativ 4.200 de Whopper.

BurgerKing restaurant 2

În plus, Burger King își propune să aducă toți românii la masă, inclusiv pe cei din diaspora, pregătind mai multe activități atât pe canalele de social media, precum și în restaurant. Românii din diaspora pot câștiga bilete de avion cu destinația București pentru a lua masa alături de cei dragi, accesând platforma online.

AmRest și Burger King recrutează  în București, cu o ofertă salarială ce pornește de la 1.750 lei net (2.950 lei brut) pentru crew members, iar pentru manageri, un salariu care variază între 2.500 – 3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut).

Reprezentanții AmRest anunță alte două deschideri până la finele anului, unul dintre acestea în zona de restaurante a unui mall, iar cel de al doilea într-o zonă centrală din București.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: