Peste 14.000 de automobile achiziționate prin programul Rabla Clasic
Reading Time: 3 minuteSunt 24.900 de persoane fizice înscrise în programul Rabla Clasic, iar 14.104 de automobile au fost achiziționate până acum. Totodată, 82 de motociclete au fost cumpărate de participanții la program.
Potrivit Administrației fondului de mediu, 298 de persoane juridice s-au înscris la producători/dealeri euro şi au fost achiziţionate 64 de autovehicule.
„Pentru persoane juridice, a fost publicată săptămâna aceasta pe site-ul instituţiei o nouă listă conţinând 103 dosare acceptate pentru 177 autovehicule. De asemenea, au fost publicate 9 contestaţii pentru 13 autovehicule. Până în prezent au fost acceptate un număr total de 455 dosare pentru 699 autovehicule şi 12 contestaţii pentru 22 autovehicule. S-au înscris la producători/dealeri auto, 298 persoane juridice. Până în prezent au fost achiziţionate 64 de autovehicule”, precizează sursa citată într-un comunicat transmis miercuri.
Peste 4000 de persoane înscrise în programul Rabla Plus
În cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris 4.343 persoane fizice, până în prezent fiind achiziţionate 590 autovehicule noi (358 pur electrice, 232 electrice hibride şi o motocicletă electrică).
Pentru persoane juridice au fost publicate săptămâna aceasta 106 dosare acceptate pentru 177 autovehicule electrice, dintre care 61 electrice hibride, 116 pur electrice. De asemenea, a fost publicată o contestaţie pentru un autovehicul pur electric.
În total, pentru Rabla Plus au fost acceptate un număr de 368 dosare pentru 621 autovehicule, dintre care 234 electrice hibride, 386 pur electrice, o motocicletă electrică şi 6 contestaţii pentru 8 autovehicule electrice hibride şi 9 autovehicule pur electrice.
Aproape 300 persoane juridice s-au înscrise în programul Rabla Plus
S-au înscris la producători/dealeri auto, 295 persoane juridice şi au fost achiziţionate 115 maşini noi (61 pur electrice şi 54 electrice hibride).
Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.
Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic este 150 de zile de la data emiterii, respectiv 240 zile pentru Programul Rabla Plus, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autovehiculului nou, precizează AFM.
Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” pentru acest an au demarat pe data de 26 aprilie.
Potrivit datelor MMAP, „Rabla Clasic” 2021 are un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult decât în 2020, ceea ce va permite achiziţionarea a peste 55.000 de autovehicule noi, mai puţin poluante.
Prima de casare, majorată la 7.500 de lei
Pentru acest an, a fost majorată atât prima de casare – de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, cât şi ecobonusul pentru tehnologia hibrid – de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, precum şi ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km – de la 1.000 de lei la 1.500 de lei.
Suma maximă ce va putea fi decontată din costurile unei maşini noi prin „Rabla Clasic” poate ajunge la aproximativ 2.250 de euro, în condiţiile în care ecobonusurile pot fi combinate între ele şi adăugate la prima de casare.
Noua ediţie a Programului „Rabla Plus” are, în acest an, cel mai mare buget de la lansare, respectiv 400 de milioane de lei, dublu faţă de anul anterior. În acest context, în 2021 se păstrează neschimbată cea mai mare primă din Europa pentru maşinile electrice, respectiv 10.000 de euro pentru „full electric” şi circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cei care vor dori să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul „Rabla Clasic”, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului „Rabla Plus”.
De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 lei. Valoarea cumulată a ecotichetului şi a primei de casare nu poate depăşi 50% din valoarea de achiziţie a motocicletei electrice, transmite Agerpres.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz