Stiri

Peste 100.000 de plăți ale facturilor cu cardul de energie la Poșta Română în doar trei zile

25 feb. 2023 3 min

Peste 100.000 de plăți ale facturilor cu cardul de energie la Poșta Română în doar trei zile

Reading Time: 3 minute

De la 20 februarie, în primele trei zile în care s-au putut utiliza cardurile de energie, cei 6.000 de oficianți ai Poștei Române au încasat peste 100.000 plăți, în valoare totală de 31 milioane de lei. Alte 10.000 de plăți au fost efectuate prin intermediul aplicației web pe care Poșta Română o pune la dispoziție beneficiarilor.

Până vineri s-au efectuat 116.268 de plăți, în valoare de 37 de milioane de lei. Dintre acestea, aproximativ 10% s-au efectuat în mediul rural. Media unei plăți decontate este de 330 lei.

Reamintim că, până în prezent, Poșta a distribuit cardurile în cele 1,7 milioane de gospodării în care nu a fost nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea. Alte aproximativ 800.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptățiți în baza OUG 166/2022 în perioada următoare.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

  • Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
  • Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.


Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Plata online a facturilor pe siteul Poștei Române

Pentru plata facturilor la energie folosind cardul de energie, se poate folosi și platforma online pusă la dispoziție de Poșta Română pe siteul său la secțiunea “Compensare energie”. Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor. La final, primește pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată.

În cel mult 5 zile mai primește, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluționată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedește a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens.

“Îndemnăm beneficiarii să folosească plata online. Astfel, se va reduce presiunea cozilor de la oficiile poștale, pentru că tendința este să mergi direct la Poștă să faci plata. Utilizând aplicația, însă, plățile se pot face direct de acasă. O altă modalitate comodă prin care se pot plăti facturile la energie este direct la poștaș, care va fi echipat cu terminal mobil smart tip PDA. Poștașul poate fi chemat acasă, fie apelând Call Center-ul Poștei Române, fie prin solicitare directă atunci când aduce pensiile sau corespondența”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

”Reamintesc faptul că, pentru prima tranșă, acest sprijin poate fi folosit până la vară, așa că nu este nevoie să se grăbească nimeni, oamenii au tot timpul să își achite datoriile prin intermediul ajutorului oferit de Guvern din bani europeni. Cei care sunt într-o situație incertă și se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine, conform legii. Listele se actualizează, se vor tipări și pentru ei carduri, vor avea, de asemenea, timp până la vară să epuizeze prima tranșă”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cardul de energie acordă beneficiarilor posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru:

  • energie electrică,
  • energie termică în sistem centralizat,
  • butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit),
  • gaze,
  • lemne pentru foc (exclus lemne de construcții, lemne în vederea prelucrării etc.),
  • păcură, peleți și alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguș).

Reamintim că documentele obligatorii necesare pentru efectuarea de plăți prin mandat poștal sunt următoarele:

  • cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal, în original,
  • actul de identitate al beneficiarului de sprijin, în original,
  • documentul/documentele justificativ/justificative prin care face dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari: facturi, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale.

Cardurile de energie, atât pentru tranșa I cât și pentru tranșa a II-a, pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: