Pescaderia by Alioli: Din Spania în România, cât ai zice pește
Reading Time: 3 minuteCum plănuiește Sorin Barbu, fondatorul Pescaderia by Alioli și singurul străin care licitează la Bursa de Pește din Vilajoyosa, să dubleze numărul de magazine cu desfacere de pește în acest an și să extindă lista de orașe în care va livra pește proaspăt adus direct de la pescarii de lângă Alicante.
Cu puțin timp înainte să plecăm în Spania, echipa Biz s-a „aclimatizat” la savoarea preparatelor și vinurilor spaniole, chiar în inima Bucureștiului, la Casa Espana by Alioli, unul dintre restaurantele deschise de antreprenorul Sorin Barbu. Când a auzit că peste mai puțin de o săptămână vom vizita fabrica de ciocolată Valor, de lângă Alicante, ne-a întrebat dacă nu vrem să asistăm și la o licitație de pește, Bursa fiind la doar zece minute, în Villajoyosa. Ne-a promis că va ajunge personal acolo chiar în aceeași timp cu noi. Nu am stat prea mult pe gânduri și am răspuns cu toții afirmativ noii experiențe. Și nu am regretet nicio clipă.
În sala amfiteatru a portului, unde se licitează, sunt în jur de 50 de persoane, care reprezintă distribuitori de pește, exportatori sau proprietari de restaurante faimoase din zonă. Aceștia au la dispoziție o telecomandă pe care apasă atunci când prețul afișat pe un ecran mare li se pare convenabil pentru tipul de pește sau fructe de mare pe care îl doresc. O cameră de filmat prezintă captura care apare pe un ecran, iar participanții licitează. Prețul pornește de la cel mai mare nivel, recordurile absolute fiind atinse de obicei de Crăciun, când există o cerere foarte mare de pește, spaniolii alegând de obicei peștele și fructele de mare de Sărbători. Bărcile pescarilor ies în fiecare seară din port, începând de duminică noaptea până joi și revin după amiaza, înainte de ora 16:00, pentru că la 16:30 începe o nouă licitație.
„Ne dorim ca lanțul de distribuție să fie cât mai scurt și rapid, de la barca din portul spaniol la depozitul nostru, fără a mai trece prin alți distribuitori care ar lungi acest important proces al păstrării peștelui cât mai fresh”
Sorin Barbu, fondatorul Pescaderia by Alioli
Cum ajunge cel mai proaspăt pește din Mediterana la Pescaderia
Antreprenorul român deține singurele pescării și restaurante din afara Spaniei care se aprovizionează cu pește proaspăt direct din portul Villajoyosa. Înainte să reușească să liciteze pentru pește proaspăt împotriva unor restaurante prezente în Ghidul Michelin, Sorin a vizitat zeci de piețe de pește din porturi de prin Grecia, Italia, Franța și chiar Portugalia. A cheltuit mulți bani și timp dar, cu sprijinul diasporei spaniole, care i-a fost alături nu numai cu sfaturi, ci și cu lobby pentru a putea fi cumpărător direct din port alături de alți spanioli, dorința lui Sorin de a face o pescărie și un lanț de magazine cu pește proaspăt s-a îndeplinit.
„Într-adevăr Sorin este primul nostru client internațional și continuă să facă achiziții regulate pe piața noastră. Din moment ce s-a prezentat personal la birourile licitației, am perceput multe sinergii și, personal, am fost surprins de energia și încrederea lui în acest proiect. Mi se pare un antreprenor înnăscut cu o filosofie de business foarte clară și eficientă. Ne implicăm în a-l ajuta, pe cât posibil, să transforme acest proiect în realitate”, ne-a declarat Pepe Rogles, secretarul portului din Villajoyosa.
O dată la două săptămâni, antreprenorul român aduce, cu furgonete frigorifice, în jur de 200 – 300 de kilograme de pește de la pescarii de lângă Alicante și, în perioada de Sărbători, în Pescaderia vin și între 1.500 – 5.000 de kilograme de la toți furnizorii. Printre speciile pe care iubitorii de pește le pot găsi în rețeaua de pescării lansată de Sorin Barbu se numără biban de rocă, barbun, sardine, doradă roșie și, mai nou, limbă de mare și somon. Când ne-am întâlnit cu el în Villajoyosa echipa lui încărca în furgoneta frigorifică rechin, ton și John Dory.
Dacă la început Pescaderia by Alioli funcționa ca restaurant și piață de pește, după cinci ani de activitate, antreprenorul a modificat locația din Pipera și a separat într-o locație alăturată pescăria fresh, iar în cea veche a scos mesele de expunere pentru pește și a creat un Sushi Bar.
În prezent, Sorin Barbu deține patru magazine cu desfacere de pește și vizează dublarea numărului de magazine în acest an. „Pentru Pescaderia, avem planuri să deschidem câteva locații noi în zona de nord a Bucureștiului, dar și de a investi în online pe www.pescaderia.ro pentru a facilita distribuția direct cu mașini frigorifice. Vom distribui doar în câteva zile specifice ale săptămânii, cu transport frigorific direct în orașele Constanța, Brașov și Cluj. Am studiat ani de zile piața și ne-am produs ambalaje bio care sunt cât mai puțin poluante, la fel ca și cei care distribuie online în Barcelona sau Lisabona. Încercăm să facem la fel ca în Spania”, spune Sorin Barbu, fondatorul Pescaderia by Alioli.
Biz Spania este un proiect unic în lume, powered by Sesderma, realizat alături de partenerii Garanti BBVA, Glovo, Aqua Carpatica, Samsung, ciocolata Valor, DIGI și Eximtur.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 380 (15 februarie – 15 martie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz