Persoanele cu deficiențe de vedere pot circula mai ușor cu mijloacele de transport în comun
Reading Time: 2 minutePersoanele cu deficiențe de vedere din București se pot deplasa mai ușor cu mijloacele de transport în comun de suprafață, datorită unei soluții mobile implementate de Asociația Tandem, în parteneriat cu RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin proiectul Smart Public Transport. Soluția a fost finanțată de Fundaţia Vodafone România cu peste 400.000 de lei, prin programul Connecting for Good.
Proiectul s-a derulat în perioada ianuarie 2015 – iunie 2017, timp în care s-au montat 1.100 de dispozitive speciale, numite iBeacon, în toate autobuzele și troleibuzele din flota RATB. Soluţia Smart Public Transport a fost dezvoltată pentru a ghida persoanele cu dizabilități vizuale în folosirea rețelei de transport public de suprafață, fără ajutorul unui asistent personal și fără a depinde de intervenția altor oameni din jur. Dispozitivul iBeacon montat pe mijlocul de transport emite în mod continuu un semnal și comunică prin intermediul unei aplicații mobile cu smartphone-ul. Atunci când autobuzul sau troleibuzul respectiv ajunge la o anumită distanță de utilizatorul aflat în stație, telefonul acestuia primește o notificare prin care este anunțat că mijlocul de transport pe care îl așteaptă se apropie. Aplicația mobilă are integrat și un modul GPS prin care îl anunță pe utilizator ce stație urmează pe traseul de circulație și conexiunile disponibile cu alte mijloace de transport. Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe platformele iOS și Android.
„În București locuiesc peste 5.000 de persoane cu deficiențe de vedere, iar, din estimările noastre, 900 dintre acestea circulă în mod curent cu mijloacele de transport public. În acest moment, aplicația noastră este utilizată deja de peste 400 de persoane. Ne bucurăm să vedem că acest proiect pe care l-am selectat în cadrul rundei de finanțare Connecting for Good s-a încheiat cu bine și deja le asigură acestor persoane sprijinul de care au nevoie”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz