Finanțe Stiri

Performanță remarcabilă pentru fondurile de acțiuni

20 iul. 2018 2 min

Performanță remarcabilă pentru fondurile de acțiuni

Reading Time: 2 minute

Evoluția fondurilor deschise de investiții este un barometru care reflectă sentimentul investitorilor în legătură cu diferitele tipuri de instrumente financiare listate la Bursa de Valori București, spune Adrian Tănase, CEO al BVB.

Bursa de Valori București și Asociația Administratorilor de Fonduri au organizat o dezbatere intitulată „Vara investițională”, la care au fost invitați directorii de investiții, pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra evoluției fondurilor de acțiuni cu expunere pe piața locală. Totodată, au luat cuvântul Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București și Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri, arată AAF, într-un comunicat de presă.

„Evoluția acestor fonduri deschise de investiții este un barometru foarte important pentru că reflectă sentimentul investitorilor în legătură cu diferitele tipuri de instrumente financiare listate la Bursa de Valori București. Pentru bursă este foarte important să vedem cum performează aceste fonduri și ce trenduri există în ceea ce privește activele lor și numărul de investitori”, a declarat Adrian Tănase, CEO al BVB.

„După prima jumătate a anului, activele industriei s-au situat undeva la nivelul sfârșitului anului 2016, ca urmare a corecțiilor înregistrate anul acesta în special în zona fondurilor de obligațiuni. Deși piața per ansamblu a înregistrat o scădere de 6% în comparație aceeași perioadă a anului trecut, există anumite categorii de fonduri care au avut o creștere a activelor și a numărului de investitori. Segmentele care s-au încadrat pe un trend ascendent în perioada menționată au fost cele ale fondurilor diversificate (+27%), de randament absolut (+21%), fondurilor monetare (+20%) și ale fondurilor de acțiuni (+13%). Cele mai populare rămân, însă, fondurile de obligațiuni și fixed income, de unde ne putem explica și această influență consistentă pe care a avut-o scăderea lor asupra pieței în general”, a declarat Jan Pricop, Director Executiv Asociația Administratorilor de Fonduri.

În cadrul dezbaterii au fost implicați Alexandru Combei, Director Investiții BRD Asset Management, Robert Burlan, Head of Investment Raiffeisen Asset Management, Alexandru Ilisie, Director Investiții OTP Asset Management și Daniela Vasile, Manager de Investiții Certinvest. Moderatorul dezbaterii a fost Florin Cepraga, Senior PR Specialist Bursa de Valori București.

2018, între performanțe extraordinare și volatilitate

„În prima parte a anului curent, Bursa de Valori București a înregistrat o performanță extraordinară, mai ales în contextul în care, la nivel global, piețele emergente au avut o activitate deosebit de slabă, cu ieșiri masive”, a declarat Alexandru Combei, Director Investiții BRD Asset Management.

„În intervalul menționat, am asistat la o creștere a volumelor de tranzacționare și de compensare cu 30%, ceea ce s-a reflectat într-un profit consistent pentru emitentul BVB”, a punctat Daniela Vasile, Manager de Investiții Certinvest.

„Ceea ce ne-a surprins, anul acesta, nu a fost reîntoarcerea volatilității, ci amploarea ei. 2017 a fost un an atipic în care volatilitatea a fost cea mai scăzută din istoria burselor internaționale”, a remarcat Alexandru Ilisie, Director Investiții OTP Asset Management.

Modificarea legii distribuirii dividendelor

Un subiect foarte important abordat în cadrul dezbaterii a fost modificarea cadrului legal privind distribuirea dividendelor. Începând din data de 15 iulie a.c., companiile pot să distribuie trimestrial dividende ce provin din profitul exercțiului financiar în curs, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a legii 163/2018.

„Din punctul de vedere al investitorului, această modificare reprezintă un factor pozitiv. El va putea să-și primească beneficiul mai devreme, mai ales dacă ne gândim la faptul că salariații își primesc remunerația la finalul lunii, în vreme ce acționarul trebuia să aștepte cel puțin 6 luni după încheierea exercițiului financiar. O astfel de măsură există în principalele țări europene, deci nu este neapărat o noutate”, a afirmat Robert Burlan, Head of Investment Raiffeisen Asset Management.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: