Performanță în domeniul creditelor neperformante
Reading Time: 5 minuteGrupul Intrum, care face achiziții de portofolii de creanțe neperformante, colectare de creanțe, oferă servicii e-commerce, servicii de plată și de facturare, a intrat pe piața din România în 2017, prin achiziția Top Factoring. Compania are planuri pe termen lung aici și consideră că piața locală are multe oportunități, după cum ne-a spus Mikael Ericson, CEO și președinte al Intrum.
De ce ați intrat pe piața din România?
Am achiziționat Top Factoring acum doi ani și suntem foarte mândri să fim în România, avem oportunități de a continua să investim și să creștem aici. Suntem foarte mulțumiți de ce am realizat anul trecut în România, care este o țară mare, cu sistem financiar stabil. Noi ne ocupăm de 100 de ani de colectarea datoriilor restante, suntem prezenți în 23 de țări europene și, când intrăm pe o piață, o facem pe termen lung. Nu am venit aici să facem profit rapid și să dispărem. Am căutat modalitatea ideală de a intra pe piața din România și am găsit-o prin achiziția Top Factoring. Vom continua să investim și să creștem aici. Sunt oportunități importante aici pentru a veni cu cunoștințele și experiența noastră din alte țări.
Cum arată echipa din România acum?
În România, lucrează la noi peste 250 de angajați și echipa va crește, o dată cu clienții. În Spania, de exemplu, avem 2.000 de oameni, în Italia sunt 1.000, unde acum un an și jumătate erau doar 400. Vom crește cu piața și cu clienții.
Există diferențe între piețele pe care activează Intrum?
Toți directorii de țară spun că țara lor este foarte diferită. Dar o datorie restantă în București seamănă destul de bine cu una din Stockholm. Cineva a cumpărat ceva și are dificultăți în a plăti pentru ce a cumpărat. Există diferențe de legislație, dar problema de bază este aceeași. Facem anual studii – primăvara cu corporațiile și toamna cu consumatorii – legate de provocările domeniului. Tiparul este destul de similar. Una dintre cele mai mari provocări pentru companiile mici și mijlocii din toată Europa este să primească plățile pentru serviciile sau produsele oferite. Cashflow-ul este cel mai important aspect pentru un antreprenor, fiindcă problemele de cashflow pot omorî rapid companiile mici. Văd mai multe similarități decât diferențe între piețele noastre.
Care este dimensiunea businessului Intrum?
Avem 88.000 de clienți în Europa care au vândut ceva pentru care nu primesc plata cuvenită, de la IMM-uri, la mari grupuri financiare. De cealaltă parte, consumatorii au problemele și motivele lor pentru care nu reușesc să plătească. Suntem lider de piață pe colectarea datoriilor restante și ne implicăm pe termen lung, deci este foarte important să acționăm etic, să tratăm consumatorii corect de fiecare dată. Comunicăm zilnic cu aproximativ 200.000 de persoane din Europa, în numele clienților noștri. Uneori, trebuie să sacrificăm profiturile pe termen scurt pentru câștiguri pe termen lung. Sigur, căutăm soluții pentru ca oamenii să plătească datoriile, dar trebuie s-o facem corect și etic în același timp.
Cum arată piața creditelor neperformante în Europa?
În medie, Asociația Europeană a Bancherilor a spus că în 2018, în medie, băncile au 3,5% din balanța lor este formată din credite neperformante (NPL – non-performing loans). În SUA, nivelul este la doar 1%. Prin urmare, pe piața europeană sunt probleme mai mari. E un motiv important de îngrijorare pentru Banca Central Europeană și pentru Uniunea Europeană. La zece ani de la criză, constatăm că băncile americane au ieșit mai puternice din această perioadă dificilă. JPMorgan Chase are o capitalizare bursieră mai mare decât a primelor cinci bănci europene ca mărime. În Europa, s-a întârziat mult față de SUA procesul de „curățire” a activelor bancare de aceste credite neperformante. Stakeholderii fac presiuni asupra băncilor să se ocupe activ de creditele neperformante, s-a schimbat și cadrul raportărilor contabile, prin IFRS 9. Băncile sunt forțate astfel nu doar să se ocupe de creditele neperformante existente, ci și să se pregătească pentru următoarea perioadă de scădere economică. Este bine pentru activitatea noastră. Când obligi băncile să se ocupe de creditele neperformante, este nevoie de o industrie eficientă care să preia problema. Se discută despre introducerea unei proceduri de licențiere, lucru foarte bun, fiindcă va crește calitatea industriei și noi vom beneficia. Se discută și soluții pentru crearea unei piețe fără granițe pentru creditele neperformante. Am văzut în paralel și îmbunătățiri ale pieței. Vedem în România, de exemplu, că instituțiile financiare vând destul de regulat pachete de credite neperformante. Piața românească este, deci, pe drumul cel bun, cu excepția legislației, care a blocat lucrurile și asta nu e o soluție pe termen lung.
Căutați activ să achiziționați credite neperformante în România?
Achiziția de credite neperformante este o parte naturală a activității noastre, o facem în toată țările în care suntem prezenți și sigur o vom face și în România. Băncile vor s-o facă, dar legislația a blocat piața. Dar situația se va redresa.
Cum arată cifrele legate de datoriile restante pe plan european?
Cifrele legate de datoriile neplătite diferă foarte mult în funcție de țară și tipul de active. În unele țări, lucrurile sunt foarte transparente și simple, în alte țări durează mai mult, mai ales prin prisma sistemului legal. Noi luăm în considerare aceste aspecte.
Dar în România?
Aici, plata datoriilor restante pe cale amiabilă durează câteva luni, dar când apar procese de executare, perioada este mult mai lungă, sunt mulți factori implicați, este greu să facem o medie. Avem peste 1,5 milioane de cazuri cumpărate și, de la clienții noștri, vin lunar peste 60.000 de noi clienți cu datorii. Suntem pe locul 3, dar vrem să devenim lider de piață cât mai repede. Rata de recuperare scade pe măsură ce portofoliile sunt mai vechi. În ceea ce privește portofoliile foarte noi, de 30 zile întârziere, putem vorbi de o rată de recuperare chiar și de 80%, iar pe măsură ce întârzierile sunt mai mari, ratele de recuperare scad. Valoarea medie a datoriei – conform unui studiu al Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC), în primul semestru din 2018 valoarea medie a datoriei era de 1,519 euro/caz.
Cum realizați echilibrul între recuperarea datoriilor și tratarea corectă a datornicilor?
Acționăm în numele clienților și trebuie să fim foarte atenți când abordăm datornicii. Discutăm multe despre etica recuperării datoriilor. Facem traininguri periodice cu oamenii noștri, nu doar la angajare și gata, revenim permanent, facem analize pe apeluri, este un proces continuu, bazat pe etică și corectitudine. Avem call-centere în fiecare țară unde suntem prezenți, fiindcă este complicat și limba este importantă. Pe de altă parte, comunicațiile de astăzi se pot derula în mare parte pe canale digitale. Lucrăm mult la soluții – chatbot, email, SMS-uri – ca să ne asigurăm că putem comunica mereu cu clienții în felul în care aceștia obișnuiesc să o facă. Trebuie să rămânem relevanți și canalul digital de comunicare e tot mai important. Pe măsură ce această parte va deveni tot mai importantă, nu va mai trebui să avem call-centere atât de mari în toată țările, dar încă n-am ajuns acolo.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz