Stiri Business Companii Tech

Pentalog deschide în București un sediu adaptat sistemului hibrid. Compania mai angajează 150 de specialiști IT

20 mai 2022 2 min

Pentalog deschide în București un sediu adaptat sistemului hibrid. Compania mai angajează 150 de specialiști IT

Reading Time: 2 minute

Centrul de dezvoltare de software din București al grupului Pentalog, companie specializată în furnizarea de servicii și soluții digitale la nivel global, s-a mutat într-un sediu nou, adaptat sistemului de muncă hibrid. Flexibilitatea prezenței la birou, spațiile dedicate colaborării și accesibilitatea locației au fost cele mai importante criterii care au stat la baza alegerii noului sediu de către managementul companiei.

Aplicație pentru prezența la birou

Strategia de alegere a sediilor Pentalog vine în urma studiilor interne prin care au fost consultați angajații: 90% din angajații Pentalog și-au dorit libertate completă în alegerea frecvenței de prezență la birou.

Astfel, la nivelul companiei nu a fost adoptată nici o regulă strictă privind numărul orelor petrecute fizic la birou, fiind exclusiv opțiunea angajaților să lucreze la sediu sau de la distanță. Pentru cei care doresc să se alăture colegilor de la birou, Pentalog a pus la dispoziția angajaților o aplicație internă prin care aceștia își anunță prezența din timp și își rezervă un birou la care să lucreze. Acest sistem oferă o maximă flexibilitate și libertate pentru angajați de a lucra de oriunde, inclusiv din alt oraș sau altă țară.

Sediu nou Pentalog Bucuresti 3

15 sedii, 3 continente

Compania le permite angajaților să lucreze din oricare din cele 15 sedii de pe 3 continente. „O majoritate covârșitoare a colegilor noștri s-au exprimat în favoarea unui sistem de muncă flexibil, care să le permită să aleagă dacă lucrează de acasă sau de la birou. Am pus pe primul loc libertatea de alegere pe care o au angajații noștri, fără ambiguitate. Un alt aspect important
a fost pentru noi poziționarea cât mai centrală a sediului, pentru a spori accesibilitatea colegilor și a clienților care vor să ne viziteze
”, a declarat Dan Avram, Chief Customer Success Officer la Pentalog.

Se caută 150 de specialiști IT

Schimbarea sediului vine în contextul unei creșteri constante a companiei Pentalog pe piața extrem de competitivă din România. Ca urmare a strategiei de business și a dinamicii comerciale a companiei, Pentalog are în acest moment poziții deschise pentru circa 150 de
specialiști IT.

Ne dorim colegi care să contribuie la un impact pozitiv al tehnologiei în lume, alături de noi și de clienții noștri – companii de produs, native digital, unicorni și viitori unicorni. Căutăm, în special, programatori Python, NodeJS, ReactJS, .NET, Mobile și PHP, dar și specialiști DevOps. Viitorilor noștri colegi le oferim un mediu de lucru care să le asigure un echilibru între viața personală și cea profesională, dar și un mediu în care să continue să se dezvolte profesional, rămânând relevanți pentru provocările de mâine”, mai spune Dan Avram.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: