Companii Lifestyle MarComm

PENNY, SuporteRO al Naționalelor de fotbal

28 iul. 2021 4 min

PENNY, SuporteRO al Naționalelor de fotbal

Reading Time: 4 minute

Aflat alături de Federația Română de Fotbal încă din 2015, PENNY este primul sponsor principal al tuturor naționalelor de fotbal ale României. Iar anul acesta, retailerul a lansat SuporteRO, prima și singura marcă proprie dezvoltată în parteneriat cu FRF, dedicată în mod special suporterilor.

Ce înseamnă să fii suporter? Să fii alături de echipa favorită la bine, dar și la greu. Să pui umărul la construirea unui climat propice performanței și să te bucuri de frumusețea sportului care ne unește. PENNY a ales să susțină fotbalul la nivel de echipe naționale și este alături de Federația Română de Fotbal (FRF) încă din 2015.

În 2018 am extins parteneriatul cu FRF pentru încă patru ani și ­ne-am luat angajamentul de a susține cu dedicare noi echipe de fotbal din mai multe categorii, toate aflate sub egida federației„, spune Daniel Gross, CEO al PENNY România.

Astăzi, PENNY este singurul retailer de produse alimentare care susține cel mai popular sport, fotbalul, pentru toate grupele de vârstă, toate formatele (inclusiv futsal) și toate genurile, inclusiv fotbalul feminin. Mai mult, retailerul este furnizorul principal de produse proaspete pentru toate echipele naționale.

„Experiența dezvoltării acestui parteneriat cu FRF ne-a arătat importanța de a fi mai aproape de clienții noștri în toate aspectele vieții lor, de a ne bucura împreună cu ei la meciuri, de a susține împreună sportivii preferați, de a ne simți parte din aceeași echipă.”

Marek Dolezal, COO al PENNY România

PENNY și Federația Română de Fotbal au încheiat un nou contract de sponsorizare la începutul anului, ce durează cel puțin până la finalul lui 2024. Este pentru prima oară când ambele reprezentative, seniori și U21, au un sponsor principal.

SuporteRO, premieră inovatoare în retail

Penny SuporteRO 2

Fotbalul nu este, pentru PENNY, doar susținut din afară. Dacă în 2017 compania a organizat un campionat intern de fotbal, cu echipe mixte, iar echipa câștigătoare la nivel național a obținut locul trei în Germania, în campionatul organizat acolo, anul acesta retailerul a făcut un pas important și inovator pentru a sublinia legătura cu sportul-rege. Așa a apărut SuporteRO, prima și singura marcă proprie dezvoltată în parteneriat cu FRF, dedicată în mod special suporterilor.

„Am lansat SuporteRO din dorința de a le oferi tricolorilor încă un motiv să se bucure de fotbal împreună, de aici ne-a ve­nit și ideea de «Energie cât o galerie» ca slogan. Atât pentru noi, cât și pentru FRF este un moment foarte important, istoric aș putea spune, pentru că e primul proiect de acest gen în care federația este implicată.”

Daniel Gross, CEO PENNY România

Ideea pentru SuporteRO a pornit de la faptul că PENNY dorea să fie mai aproape și să se adreseze susținătorilor fotbalului românesc și jucătorilor de fotbal de toate vârstele. Sortimentul oferă în acest moment băuturi nealcoolice (ape cu vitamine, băuturi izotonice, băutură energizantă) și o mare varietate de snackuri (migdale, alune, caju, fistic, arahide în diverse tipuri de crustă etc.), care se vor găsi în toate magazinele PENNY din țară.

Penny SuporteRO produse

Oferta dedicată iubitorilor de fotbal mai include șapte specialități din carne proaspătă pentru și două marinade, produse dezvoltate sub marca proprie Meșterul Măcelar, dedicate sezonului de grătar. Dar extinderea va continua, astfel că SuporteRO va cuprinde 70 de produse până la finalul anului și va acoperi diverse alte categorii: accesorii pentru fani, produse pentru petreceri în aer liber și echipamente sportive. „Marca privată SuporteRO este dedicată tuturor suporterilor români, iar acesta este doar începutul. Vom continua să îmbogățim această gamă de produse și să ne implicăm din ce în ce mai mult în dezvoltarea fotbalului în România”, spune Marek Dolezal, COO al PENNY.

Penny SuporteRO produse 2

Fotbalul ne unește

Potrivit lui Daniel Gross, un astfel de proiect nu ar fi complet fără o poveste și un personaj pe măsură. „Povestea inspirată din realitatea copilăriei lui Cabral ne-a răspuns la acel «De ce?». Ne-a adus aminte de ce avem nevoie de echipă, de pasiune în tot ceea ce facem și ne-a adus mai aproape„, spune CEO-ul PENNY România.

Pe lângă noutățile la nivel de produse, tot pentru suporteri retailerul a lansat un podcast dezvoltat împreună cu colegii de la ­PENNY FM, acolo unde povestesc cu fotbaliști renu­miți despre perse­verență, perfor­man­ță, dar, mai ales, despre pasiune.

Prin acest parteneriat scriem istorie în zona de strategie comercială, contribuind la o fundație suste­nabilă. SuporteRO este primul brand pe care ne punem amprenta alături de Federația Română de Fotbal și suntem mândri că am reușit să facem acest lucru„, subliniază Marek Dolezal.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 355 (20 iulie – 15 septembrie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: