Stiri

PENNY România, investiții de peste 1 miliard de euro până în 2029

Reading Time: 3 minute

PENNY România își propune să investească 5,128 milioane de lei, echivalentul a peste 1 miliard de euro, până în 2029, în principal prin extinderea rețelei sale până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice. Anul acesta, PENNY va deschide încă 40 de magazine noi în țară pentru a fi mai aproape de consumatori.

PENNY România a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 7,17 miliarde de lei, reprezentând un avans de 33% raportat la 2021. În 2022, numărul consumatorilor care au trecut pragul magazinelor PENNY a crescut cu 15%. Compania a înregistrat un profit net de 152 milioane de lei în 2022, în creștere cu 24% comparativ cu anul anterior.

În ceea ce privește planurile de viitor, PENNY România își propune să investească 5,128 milioane de lei, echivalentul a peste un miliard de euro, până în 2029, în principal prin extinderea rețelei sale până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice. Anul acesta, PENNY va deschide încă 40 de magazine noi în țară pentru a fi mai aproape de consumatori.

2022 a fost un an al reușitelor, dar și un an în care a fost din nou nevoie să ne adaptăm, să fim flexibili și să rămânem optimiști și cu dorința de a ne duce la capăt planurile curajoase. Am înregistrat o creștere mare a cifrei de afaceri datorită numărului de clienți, modelul PENNY a fost descoperit și apreciat de și mai mulți români. Succesul nostru porneste de la oameni, iar rezultatele cu care am încheiat anul se datorează acestei echipe. Le mulțumesc sincer pentru dedicare și implicare tuturor colegilor pentru al optulea an la rând când am înregistrat cea mai mare creștere din grup”, spune Daniel Gross, CEO PENNY România.

În 2022, PENNY România a investit 631 milioane de lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine. Compania a încheiat procesul de remodelare al magazinelor existente, a deschis 36 de magazine în noul format și a încheiat anul cu un total de 336 de magazine.

3RO – produse cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate în țară

PENNY își dorește să valorifice potențialul de producție locală și să le ofere clienților produse din surse românești, proaspete și la prețuri accesibile. Acestea au fost motivele pentru care în 2020 și-a asumat obiectivul 3RO, acela ca, până la finalul lui 2023, 60% din sortimentul său să aibă ingredientul principal din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în țară și să fie procesat și ambalat în România. 

100 de idei de business pentru România 

Sub umbrela 3RO, în 2022 compania a lansat, în parteneriat cu Academia de Studii Economice, „100 de idei de business pentru România”, o inițiativă unică pentru mediul de afaceri din România. Prin intermediul acestui demers, contribuie la dezvoltarea economiei locale și aduce la aceeași masă autorități, parteneri și furnizori alături de care PENNY și-a propus să găsească soluții prin care să crească numărul de produse 3RO pe care le oferă clienților.

Sustenabilitatea, o prioritate pentru PENNY România

În 2022, centrul logistic de la Filiași a obținut certificarea BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Methodology) International New Construction 2016 cu un punctaj record – 92,89%. Toate magazinele nou deschise PENNY din România sunt certificate BREEAM in Use, un standard internațional care necesită măsuri de eficientizare energetică. Eforturile pe care compania le face în direcția sustenabilității au fost recunoscute prin certificarea Gold Award în cadrul Corporate Sustainability & Transparency Index 2022.

Top Employer

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Top Employer 2022 și 2023 în România. Certificarea de Top Employer reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

PepsiCo România anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr – cu gust de lămâie

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…

7 ore ago

Universul Beetlejuice a prins viață cu Fanta The Afterlife Experience, cea mai nouă campanie semnată VML România

Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…

7 ore ago

Carnia sărbătorește împlinirea a 30 de ani ai brandului Ana și Cornel cu o campanie semnată FCB Bucharest

O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…

9 ore ago

Vinoteca Românească: Cum a salvat o investiție de 500.000 euro unele dintre cele mai vechi vinuri ale României

Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…

11 ore ago

Kostas Salvaras, noul Area Vice President South-East Europe Cluster al Philip Morris International

De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…

12 ore ago

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

14 ore ago