Paul Radu Grigoriu: Cine îi face înțeleși pe europarlamentari

Pentru a se înțelege unii cu alții, europarlamentarii au nevoie de interpreți chiar și în ”casa lor”, fie că este vorba de sediul din Bruxelles sau cel din Strasbourg. Paul Radu Grigoriu pune capăt ”babiloniei” din Parlamentul European, interpretând din germană, engleză și franceză în română și din română în engleză.

Ce presupune din punct de vedere educațional statutul de interpret la Parlamentul European?

Sunt, în mare, aceiași pași pe care îi parcurge oricine vrea să devină interpret. Nu există o rețetă, ideea este să cunoști – de preferință în urma unor studii de specialitate, însă nu neapărat – una, două sau mai multe limbi străine. Există și un master specializat, la București și la Cluj, numit MEFIC – Master European pentru Formarea Interpreților de Conferințe – , realizat în colaborare cu instituțiile europene, unde pe lângă cunoștințele strict „tehnice” există și asistența pedagogică oferită de interpreți deja acreditați la Bruxelles, precum și cursuri pentru o mai bună cunoaștere a instituțiilor europene. Dar, repet, deși respectivul master crește mult șansele cuiva de a ajunge interpret la respectivele instituții, nici nu este obligatoriu, nici nu garantează acest statut.

Care sunt pașii care trebuie făcuți de cineva care vrea să obțină un astfel de post la Bruxelles?

După cum spuneam, masterul european poate fi de mare ajutor. În general, absolvenții sunt chemați după o vreme pentru testul de la Bruxelles. Este vorba despre o probă practică, în funcție de combinația lingvistică aleasă. „Catindatul” dă test de interpretare consecutivă și simultană (la cască, din cabină) în fața unei comisii, iar rezultatul este de tipul admis / respins. Mai trebuie precizat că există două tipuri de interpreți acreditați, care lucrează însă adesea împreună și fac același lucru: pe de o parte sunt cei care au un „post”, propriu-zis, cum l-ai numit tu, adică sunt angajați la instituții. Cealaltă categorie, din care fac parte și eu, este cea a interpreților acreditați liber-profesioniști. Să mă explic. Odată luate testele de acreditare, avem un calendar în care menționăm zilele în care suntem disponibili și, în funcție de necesități, putem primi contracte.

Supervizează cineva traducerile?

Cei care fac parte din staff, angajații, le fac periodic rapoarte liber-profesioniștilor, iar când se strâng mai multe sunt discutate cu șefii de cabină. Fiecare limbă are „cabina” ei (adică echipa de interpreți) și există un șef la Parlament și altul la Comisie.

Câteodată la Bruxelles, câteodată la Strasbourg. De ce această navetă?

Ca să nu ne pierdem în explicații prea complicate, vom spune că inițial sediul Parlamentului European a fost la Strasbourg. Între timp, cea mai mare parte a lucrărilor se desfășoară la Bruxelles, pentru a putea exista interacțiune cu Comisia și Consiliul, însă în mod tradițional o săptămână pe lună (aproximativ) se lucrează în capitala alsaciană. Iar alte lucrări au loc la Luxemburg.

Cum arată viața ta, timpul liber, la Bruxelles/Strasbourg?

În primii ani din Bruxelles nu am știut decât drumul de la hotel la serviciu și de acolo la câteva restaurante și localuri. Nu mă plimbam prea mult, mă împărțeam între muncă, citit și studiul temeinic al sutelor de beri belgiene. Între timp am apucat să explorez un pic, merg pe la trei librării și, când mă prinde pe acolo ajunul vreunei sărbători, și la una dintre minunatele biserici ortodoxe române din capitala Belgiei, cu slujbe frumoase și predici ziditoare. Bruxelles este un oraș cosmopolit și eterogen, cu zone maiestuoase și frumoase și altele mizere, cu forfotă în timpul zilei, dar în care cele mai multe localuri se închid destul de devreme. Și un oraș unde poți explora în voie diferite tipuri de gastronomie. La Strasbourg e altceva: orașul e mic, îl străbați ușor la pas, dar are un farmec aparte, dat, printre altele, de întâlnirea dintre Franța și Germania, uneori armonioasă, alteori ciocnindu-se… simpatic: există o piață care în franceză se numește Place de la Republique, dar în germană Kaisersplatz. Zona de pe malul apei este foarte pitorească, iar târgul de Crăciun unic. A, și în ambele orașe ai ocazia să-ți îmbogățești temeinic colecția de albume de benzi desenate.

Te-ai gândit să te muți acolo?

Nu. Încă îmi place ideea de călătorie și, ca destinații temporare, cele două orașe sunt pline de farmec, însă acasă pentru mine înseamnă București. Iar dacă ar fi să mă stabilesc temporar în altă parte, aș alege un oraș mai mare ca Strasbourg și mai apropiat de sufletul meu de artist decât Bruxelles.

Din punct de vedere „literar”, ce portret poți face limbilor vorbite în Parlamentul European?

În general, peisajul lingvistic european nu este foarte diferit de ce vedem în parlamentele naționale. Există vorbitori foarte buni, alții slabi și inexpresivi, există unii cu o retorică elegantă și alții care au inclusiv elemente de limbaj filosofic. E un potpuriu interesant, unde gânduri autentice se lovesc uneori de colecții de clișee.

Care au fost cele mai nostime/dificile momente  din punctul de vedere al traducerilor ?

La începuturile mele la Parlamentul European (sunt acreditat din 2013, însă am început să lucrez intensiv din 2017), la finalul unei ședințe transmise în direct online, sunetul a început să dea rateuri. „It must be the gremlins interfering”, a mormăit în glumă unul dintre participanți. Doar că, din cauza accentului, nu a fost tocmai inteligibil. Eu, sigur că am prins sensul, am tradus cu forță și convingere: „Pesemne că e un amestec al Kremlinului”… În general, momentele dificile sunt legate tot de sunet, când trebuie să intuiești mai mult ce spune vorbitorul. Sau celebrele ședințe despre pești și pescuit, când trebuie să reții numele nu știu câtor specii de care n-ai auzit în viața ta. Dar momentul cel mai amuzant rămâne pentru mine cel trăit de o colegă, care a sunat, în ajunul unei misiuni a Comisiei, la secretarul de stat român responsabil. „Bună ziua”, a spus colega mea, „sunt interpreta pentru diseară.” „A, ce bine că m-ați sunat, doamnă”, a răspuns bucuros secretarul de stat. „Cum oaspeții noștri sunt aici pentru prima oară, vă rog mult să le cântați ceva de suflet…”