Patru companii de reciclare donează trei ventilatoare pentru spitale
Reading Time: < 1 minutCompaniile din industria reciclării GreenPoint Management, Green PC Ambalaje, Iridex Group Import-Export și Servicii Salubritate București au donat 3 ventilatoare în valoare totală de 70.000 de euro.
Două ventilatoare au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” București și unul la Spitalul Județean de Urgentă Râmnicu Vâlcea. Ambele spitale sunt destinate tratării cazurilor de infecție cu COVID-19.
„Ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă. Acum, solidaritatea și responsabilitatea noastră, a tuturor, sunt cruciale. Trebuie să privim spre viitor și să contribuim fiecare cu cât putem pentru a putea să trecem peste această provocare, cauzată de COVID-19”, au declarat Adela și Cristian Lazăr din partea GreenPoint Management și Green PC Ambalaje.
Achiziționarea a fost realizată în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Schimburilor Economice și Culturale cu Taiwan ROTA, care a lucrat cu cele patru companii pentru a achiziționa și a primi rapid cele trei aparate din Taiwan. Aparatele sunt produse în SUA.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz