Patria Bank reduce programul în unități și sprijină Asociația Dăruiește Viața
Reading Time: < 1 minutPatria Bank anunță reducerea programului de lucru cu clienții, între 09:00 – 15:00, începând cu 25 martie și susținerea sistemului medical prin Asociația Dăruiește viață.
“Acolo unde situația o impune, programul poate fi micșorat mai mult. Prin această decizie, Patria Bank urmărește să protejeze expunerea angajaților din rețeaua de unități, la contractarea virusului. Alături de diminuarea programului, la casieriile din unități vor fi instalate în perioada următoare paravane de protecție, iar dotarea cu echipamente de protecție și dezinfectant este făcută în permanență, protejând astfel și clienții care intră în unitate”, arată banca, într-un comunicat de presă.
Patria Bank a donat 100.000 lei către Asociația Dăruiește Viața, pentru a sprijini sistemului medical în această perioadă și nevoia de echipamente medicale necesar în spitale și centre medicale. Echipamentele cumpărate vor fi distribuite de asociație, alături de unitățile competente, în funcție de prioritățile identificate la nivel național, arată banca.
Totodată, banca salută toate demersurile și solidaritatea colegilor din mediul bancar, companiilor și ONG-urilor implicate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz