Patria Bank – credite noi de 100 milioane euro, în S1
Reading Time: 2 minuteAgricultura este ramura cu cea mai mare pondere în finanțările noi acordate de Patria Bank, spune Bogdan Neacșu, vicepreședinte responsabil cu riscul al băncii.
„Am angajat oameni care au studii agricole și am completat cu studii economice”, spune Neacșu. În primul semestru al acestui an, Patria Bank a acordat credite noi de 100 milioane euro echivalent, dintre care 30% au mers la firme active în agricultură, 20% la microîntreprinderi, 10-15% au fost împrumuturi retail și restul pentru IMM, a explicat Bogdan Neacșu, la conferința „Întâlnire cu presa economică”, organizată de Finmedia la Predeal.
Neacșu a arătat că Patria Bank a finanțat un centru de colectare a cartofilor în Slobozia, un proiect de 1-1,2 milioane de euro. Reprezentantul Patria Bank că este nevoie de mai multe astfel de proiect în rândul agricultorilor mici și mijlocii pentru a le crește puterea de negociere cu lanțurile de supermerketuri. Potrivit reprezentantului Patria Bank, aportul beneficiarilor în capital este, în medie, de 15-20% din proiect, pe lângă gajurile și ipotecile aferente. „Antreprenorii nu au economii suficiente să pună 50% din proiecte. Primul lucru la care mă uit este angajamentul clientului”, a spus Neacșu.
Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu prezenţă în 63 de oraşe la nivel naţional, prin 81 sucursale, peste 180.000 de clienţi şi 3,5 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali. Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi Patria Asset Management.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz