Pasiune pentru inovație
Reading Time: 4 minuteRomânii sunt pasionați de tehnologie, vor să încerce cele mai noi gadgeturi și să fie la curent cu cele mai noi trenduri. Tocmai pe acest interes pentru inovație a mizat MasterCard și a adus în România cele mai noi tehnologii în domeniul plăților cu cardul, iar asta s-a văzut în creșterile accelerate din ultimii 3-4 ani, spune Cosmin Vladimirescu, General Manager al companiei.
Cum a evoluat mediul local de business?
Mă bucur să constat că inovația, pe care noi am mizat de la început, a fost poate cel mai important driver de creștere. Ne plac gadgeturile, ne place inovația, ne place să fim la curent cu ultimele trenduri. Dar dacă atunci când e vorba de tehnologie poți să închizi gap-ul, când vorbim despre educație financiară e mai complicat, pentru că durează. Nu poți să sari niște etape evolutive care la alții au început acum sute de ani și s-au sedimentat. MasterCard a mizat pe interesul românilor pentru inovație și am adus multă tehnologie din zona de plăți, iar acest lucru s-a văzut în creșterea accelerată, cel puțin în ultimii 3-4 ani, când am câștigat masiv cotă de piață. Suntem lideri de piață pe toate segmentele de carduri.
Care au fost cele mai importante lecții de business învățate?
Cred că cel mai important este să ai un simț al urgenței. Deși spunem că piața este needucată financiar și lucrurile trebuie să se așeze, reacțiile oamenilor din business trebuie să fie foarte rapide.
Accesul la informații este crucial. Informațiile trebuie să îți parvină cât mai repede, să ai capacitatea să le procesezi și să iei cele mai bune decizii, dar absolut vital este să fii la curent cu toate trendurile, să știi ce se întâmplă în piață. Și nu doar în piața ta! Să fii la curent cu ce se întâmplă și în alte piețe și să aplici în România lucrurile care au sens.
Un alt lucru important este echilibrul. Deciziile trebuie să fie echilibrate și să ai răbdare să asculți toate opiniile celor care au un cuvânt de spus în decizia pe care urmează să o iei.
E foarte important să îți construiești o echipă cât mai diversă. Dacă ai tendința să te înconjori cu oameni care îți sunt asemănători, aceștia vor gândi la fel ca tine și vei omite niște lucruri importante, pentru că te vei uita la problemă din același unghi și nu o să ai o imagine de 360 de grade. Este important să încurajezi diversitatea și să încurajezi opiniile oamenilor. Să îi încurajezi să spună ce au de spus și să le înțelegi punctul de vedere.
“Dacă acum 10 ani plățile cu cardul erau apanajul tranzacțiilor de mare valoare, erau legate de cumpărături de valoare mare, acum plata cu cardul a devenit o obișnuință, a intrat în cotidian.”
Care au fost cele mai importante momente pentru MasterCard?
Nu a fost niciun an în care să nu aducem produse noi. Dar cred că foarte importantă a fost decizia noastră de a aduce plățile contactless în România, în 2008, și de a investi în tehnologia contactless – atât bani, cât și eforturi educaționale adresate posesorilor de carduri, dar și emitenților de carduri și comercianților. A durat câțiva ani până i-am adus pe toți la un numitor comun, dar tehnologia contactless a constituit în ultimii ani cel mai important driver de creștere. Și ne-a permis să creăm fundația pe care să clădim piețele viitoare, pentru că terminalele de plată contactless pot fi folosite și pentru generația următoare de plăți, ceea ce înseamnă plăți cu telefonul. Plățile contactless au avut cea mai rapidă creștere.
Mai sunt oameni care cred că nu este sigur să plătească contactless?
Orice schimbare este disruptivă și nu trebuie să luptăm împotriva acestui lucru, ci să îl înțelegem și să avem argumente solide când încercăm să îi convingem pe ceilalți să facă un anumit lucru. Sunt oameni care se tem (puțini, este adevărat), dar frica lor nu vine din experiențe personale, ci din materiale care circulă pe youtube sau în presă legate de posibile metode de fraudare. Plățile contacless sunt cele mai sigure plăți pe care le putem aduce în piață în momentul de față. Sunt infomații în memoria cip-ului care pot cere o autentificare prin PIN, chiar dacă suma este mai mică de 100 de lei – la un anumit număr de tranzacții, banca poate stabili să ceară PIN, spre exemplu. Măiestria constă în a găsi echilibrul perfect pentru a nu afecta experiența de plată, care trebuie să fie cât mai ușoară, mai plăcută și mai sigură și a face un produs supersecurizat care să ceară codul PIN la fiecare tranzacție. Aici băncile trebuie să îți gestioneze riscul și să parametrizeze diferit fiecare produs în funcție de segmentul căruia i se adresează. Din fericire, România este printre țările din Europa cu cea mai mică fraudă – un nivel de 0,004% pe toate tipurile de tranzacții, pe contactless este chiar mai mică. Este frauda brută, raportată de posesorii de carduri, dar nu înseamnă că oamenii pierd banii aceștia, pentru că tranzacțiile care nu sunt recunoscute pot fi refuzate la plată, contestate la banca emitentă, iar banii se recuperează.
Ce planuri aveți pentru următoarea perioadă?
Până acum, tot ce ne-am propus am reușit – suntem lideri de piață pe carduri de credit, pe cardurile premium, la pre-paid suntem aproape singuri în piață. A venit rândul cardurilor business și majoritatea proiectelor pe care le facem sunt legate de cardurile business – fie cele pentru IMM-uri, fie pentru clienți corporate, și aici simt că putem aduce un plus de valoare substanțială, o să schimbăm fața plăților, o să vedeți o schimbare masivă. Al doilea domeniu este digitalizarea plăților – migrarea de la plastic la telefon sau alt dispozitiv de plată. Aici am făcut pași mari și vom continua în această direcție, iar până la sfârșitul anului și anul următor vom aduce mai multe portofele electronice în piață. Și închei cu o rugăminte către cititorii revistei Biz: avem nevoie de ei să se transforme din posesori și utilizatori de carduri în ambasadori. Să nu se rezume la a plăti cu cardul, ci să explice și altora care nu fac acest lucru de ce este mai bine să plătești cu cardul, pentru că au puterea să facă asta!
Interviu publicat în revista Biz nr. 324
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz