Pasajul Domnești se va deschide pe 15 noiembrie. Anunțul autorităților
Reading Time: < 1 minutPasajul Domnești de pe Centura Capitalei ar putea fi dat în trafc pe 15 noiembrie. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu care a monitorizat în ultimii ani construcția acestui pasaj.
„S-a finalizat montarea ultimelor elemente prefabricate la rampa de urcare dinspre Bragadiru, rampa de coborâre spre Chiajna și continuă această activitate la ultimele două rampe: urcare spre Bucuresti, respectiv urcare/coborâre spre și dinspre Domnești”, a precizat oficialul din Transporturi.
Potrivit lui Ionel Scrioșteanu:
– Continuă armarea, cofrarea și turnarea grinzii de coronament la rampele urcare/coborâre spre și dinspre Chiajna, rampa de urcare dinspre București și rampa de urcare dinspre Bragadiru.
– Continuă montarea parapetului metalic de protecție pe toate zonele pasajului.
– Continuă armarea, cofrarea și turnarea trotuarului la rampa de urcare dinspre Chiajna, rampa de coborâre spre București și la rampa de urcare spre Bragadiru.
– A avut loc ultima turnare a betonului la inelului central, pe zona rosturilor de dilatare.
– A început realizarea bazinelor pentru retenția apei pluviale, în zona giratoriului dinspre București.
– Continuă montarea balustradei pietonale pe mai multe zone ale pasajului.
– Continuă montarea stâlpilor pentru iluminat.
– Continuă realizarea rețelei de canalizare pluvială în zona pasajului.
Contractul pentru proiectarea și execuția Pasajului Domnești a fost semnat în data de 10 mai 2017 cu asocierea STRACO GRUP SRL – COMNORD SA – SPECIALIST CONSULTING SRL pentru suma de 91,55 milioane de lei fără TVA.
Pe 20 decembrie 2018 a fost emisă prima autorizație de construcție pentru giratoriul suspendat, iar pe 28 august 2019 a fost emisă cea de-a doua autorizație de construcție. Subcontractorul TRACON a preluat șantierul de la finele lui 2020, potrivit pasionaților de infrastructură.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz