Parteneriat TransferGo – Visa pentru transferuri de bani în timp real
Reading Time: 2 minuteCompania de transfer de bani TransferGo anunță încheierea unui parteneriat cu Visa pentru a oferi transferuri internaționale de bani, în timp real, direct pe cardurile bancare ale destinatarilor.
Serviciul este disponibil, în prezent, în 32 de țări, incluzând Germania, Spania, România, Polonia, Ucraina și Turcia și există potențialul extinderii sale, în viitor, la un total de 178 de țări, printre care Marea Britanie, Italia și Nigeria, arată compania, într-un comunicat de presă.
TransferGo și Visa permit clienților să trimită și să primească fonduri, prin intermediul platformei Visa Direct – platforma de plăți push, în timp real, dezvoltată de Visa. Astfel, utilizatorii TransferGo vor beneficia de viteza de transfer și securitatea rețelei Visa, atunci când vor primi sau trimite bani peste hotare. Prin intermediul acestei soluții, consumatorii pot face transferuri direct către un card, fără a mai fi nevoie să apeleze la servicii de tip online banking sau să afle IBAN-ul (International Banking Account Number) contului către care doresc să trimită bani. Această opțiune este rapidă, convenabilă și prin intermediul ei, utilizatorilor li se dă acces la încă o modalitate de a trimite bani, dobândind astfel mai multă libertate de alegere.
În plus, acest parteneriat permite TransferGo să beneficieze nemijlocit de disponibilitatea serviciului Visa Direct. Deservind momentan 32 de țări, colaborarea anunțată astăzi face disponibile transferurile de bani în timp real pentru mii de utilizatori TransferGo, în timp ce perspectiva extinderii disponibilității sale către 178 de piețe, va oferi acestui parteneriat un obiectiv global, permițând astfel și mai multor utilizatori să beneficieze de viteza și securitatea acestui serviciu.
„Suntem dedicați unui ciclu constant de inovație, aceasta însemnând că utilizatorii noștri și nevoile lor se află în centrul a tot ceea ce facem. De aceea, pentru noi este important să ne asigurăm că din ce în ce mai mulți oameni, din tot mai multe piețe, pot beneficia de experiența remitențelor internaționale flexibile, prin intermediul unor servicii facile, rapide și cu o securitate sporită, precum Visa Direct. Mai mult, pe măsură ce serviciul continuă să se dezvolte, utilizatorii noștri se vor bucura de extinderea disponibilității acestuia, în viitor, în Africa, Asia de Sud-Est și Comunitatea Statelor Independente.”, a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO și cofondator, TransferGo
„Acum, mai mult ca niciodată, oamenii au o nevoie vitală de a avea acces la modalități rapide, simple și sigure de a trimite bani peste hotare, pentru a își susține prietenii și familiile din străinătate,” a spus Tim Summers, Vice President, Visa Direct, Visa.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz