Finanțe Stiri

Parteneriat pentru susținerea antreprenorilor români

4 iul. 2017 2 min

Parteneriat pentru susținerea antreprenorilor români

Reading Time: 2 minute

Bancpost și EximBank au încheiat un nou parteneriat pentru susținerea sectorului antreprenorial local, care permite companiilor accesul mai facil la instrumente de finanțare pentru desfășurarea activității curente, precum și pentru realizarea proiectelor de investiții. 

Prin semnarea Acordului de Plafon de Garantare IMM, un număr extins de companii mici și mijlocii care nu dispun de suficiente active pentru acoperirea garanțiilor pot beneficia de soluțiile de creditare Bancpost. Plafonul de garantare pus la dispoziția Bancpost este de 20 milioane lei și este dedicat garantării creditelor în lei acordate de bancă clienților săi, arată Bancpost, într-un comunicat de presă.

Clienții pot beneficia astfel de garanții individuale în valoare de maximum 1,5 milioane de lei. Pentru proiectele de investiții, garanția individuală poate acoperi până la 80% din valoarea principalului. Pentru susținerea activității curente, clienții pot accesa garanții de până la 70% din valoarea liniei de credit, facilitate care poate fi reînnoită anual. 

„Să punem nevoile clienților noștri pe primul loc face parte din ADN-ul organizației pe care o reprezint. Mai știm și că una dintre preocupările principale ale antreprenorilor atunci când au nevoie de finanțare pentru afacerea lor este identificarea unor garanții eligibile pentru bancă. Consecința firească este acest parteneriat între Bancpost și EximBank care deschide noi oportunități pentru antreprenori, aceștia putând astfel să dispună, la momentul oportun, de sumele de care au nevoie pentru a-și îndeplini planurile de investiții sau pentru a-și finanța activitatea curentă. De apreciat inițiativă statului de a avea doi jucători importanți pe piața contragaranțiilor pentru creditele acordate clienților IMM, într-un context de piață în care este atât important să finanțăm acest sector”, a declarat Dragoș Călin, Director Executiv , Bancpost.

“Garanțiile pe care statul român le emite prin intermediul EximBank reprezintă o resursa extraordinară pe care companiile, prin intermediul băncilor comerciale, ar putea să o exploateze mai mult. În acest context, este cu atât mai importantă decizia Bancpost de a se implică alături de EximBank într-un parteneriat care răspunde nevoilor de finanțare ale companiilor facilitând astfel accesul la finanțare al IMM-urilor și, implicit, creșterea performanței acestui segment. Acordul încheiat aduce beneficii atât pentru firme, prin asigurarea nivelului necesar al colateralului, cât și pentru bancă, prin reducerea riscului de credit și diversificarea soluțiilor de finanțare a proiectelor IMM-urilor, și ne dorim să-l replicăm și cu alte bănci comerciale, în beneficiul net al antreprenorilor”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: