Parteneriat pentru bune practici în afaceri și guvernanță corporativă
Reading Time: 2 minuteAsociația Analiștilor Financiar-Bancari din România și ENVISIA – Boards of Elite au semnat un parteneriat educațional în scopul promovării bunelor practici în afaceri și a unei culturi solide de guvernanță corporativă.
“Dezvotarea sustenabilă a mediului de afaceri se bazează pe cunoștințe, abilități și competențe în domeniul financiar-bancar, precum și pe cunoașterea și dezvoltarea celor mai bune practici de guvernanță corporativă, de aceea am considerat important acest parteneriat care va promova proiecte educaționale de cel mai înalt nivel, fructificând expertiza celor două entități”, a declarat Iancu Guda, EMBA, CFA – Președintele AAFBR.
“Asigurarea unor programe și servicii dedicate membrilor executivi și ne-executivi din consiliile de administrație și structurile de conducere, precum și pregătirea unor elite pentru aceste poziții, este o preocupare la nivel internațional. Pentru Europa Centrală și de Est, Envisia oferă această platformă dedicată prin programe unicat și tailor-made și prin parteneriate educaționale de elită“, a declarat Gabriela Hârțescu – Decan & COO, Envisia – Boards of Elite.
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) reunește în calitate de membri – analiști și manageri din diverse ramuri ale spectrului financiar: macroeconomie, strategie, sector bancar, fonduri de pensii și de investiții, societăți de asigurări, piață de capital, comunicare financiară și relații cu investitorii etc. Prin activitatea desfășurată de către membrii săi, AAFBR își propune să prezinte un punct de vedere obiectiv și profesionist cu privire la perspectivele economiei românești și pe plan internațional: prin intermediul conferințelor cu profil financiar, comunicatelor de presă publicate ca urmare a unor sondaje interne în rândul membrilor asociației și opiniilor exprimate în massmedia românească. Totodată AAFBR oferă instrumente și opinii utile către: companiile interesate de evoluțiile macroeconomice în cadrul proceselor interne de administrare a activelor și pasivelor, analiștilor care doresc un punct de reper pentru propriile estimări, presei care identifică provocări economice în prezent și propune soluții pentru viitor, mediului universitar care se orientează asupra cercetării științifice în domeniul financiar; să joace un rol important în societate prin desfășurarea sau promovarea unor programe de perfecționare în domeniul financiar-bancar și de business.
ENVISIA Boards of Elite (ENVISIA) este prima școală de business din Romania dedicată membrilor consiliilor de administrație, C-suite (CEO, CFO, COO, CIO, CRO, etc), precum și specialiștilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziții (avocati, analisti financiari etc). Envisia ofera prin intermediul partenerilor sai programe certificate si acreditate, de profesionalizare a rolului membrilor de board, care acopera o arie mai larga de dezvoltare a competentelor si abilitatilor de conducere, servicii de Board Design si Board Profiling, precum si de evaluare a board-urilor. O premieră europeană o reprezintă lansarea primului Program Postuniversitar acreditat destinat membrilor de board: Master of Arts in Board Practice and Directorship, în parteneriat cu Henley Businees School, University of Reading, UK, care fac parte din 1% universitati triplu acreditate la nivel mondial, clasată recent de Financial Times în top 25 școli de business din lume pentru executive education. Alături de programe academice de elită, prin parteneriate educaționale cu cele mai importante asociații profesionale și colaborarea cu experți de top străini și români, ENVISIA Boards of Elite livrează cursuri specializate și programe de training & coaching tailor-made. Principalul obiectiv al ENVISIA îl reprezintă evoluția profesională și personală a elitelor, pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri care să genereze progress economic și social pe termen lung.
foto: © Denisismagilov | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz