Parteneriat de bancassurance Allianz – UniCredit
Reading Time: 2 minuteGrupurile Allianz şi UniCredit au semnat un acord de cooperare pe termen lung, valabil în Europa Centrală şi de Est (CEE).
Prin acest acord, ce se va implementa, progesiv, în a doua parte a lunii august 2018, UniCredit va colabora în exclusivitate cu Allianz pentru a oferi acces la asigurări generale şi de viaţă clienţilor săi din România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Slovenia şi Slovacia, arată companiile, într-un comunicat de presă.
Acest parteneriat aduce împreună reţeaua puternică a bancii UniCredit cu expertiza Allianz în domeniul asigurărilor. Clienţii UniCredit vor avea acces facil la soluţiile de protecţie Allianz prin intermediul reţelei extinse de sucursale şi a platformelor digitale UniCredit. Parteneriatul se va implementa la nivel local în conformitate cu toate reglementările în domeniu.
“Clienţii UniCredit vor beneficia de expertiza noastră extinsă pe măsură ce creşte cererea pentru asigurări de viaţă, sănătate, asigurări generale în Europa Centrală şi de Est. Acum putem proteja aceşti clienți în momentele cheie ale vieții lor”, a declarat Petros Papanikolaou, CEO Regional pentru Europa Centrală şi de Est al Allianz SE.
„UniCredit și Allianz împărtăşesc angajamentul de a continua să crească în Europa Centrală și de Est. Suntem onoraţi de faptul că UniCredit a ales Allianz ca fiind cel mai bun furnizor de soluţii de asigurare pentru clienţii săi, iar noi privim acest parteneriat ca o confirmare a strategiei noastre de succes în Europa Centrală şi de Est”, a adăugat Papanikolaou.
“Acest parteneriat va aduce un plus ofertei noastre, prin gama completă de produse de asigurări generale şi de viaţă, precum și prin serviciile excepționale pentru clienții noștri persoane fizice și IMM-uri, capitalizând astfel poziţia noastră de lider în Regiune şi beneficiind de notorietatea brandului Allianz”, a declarat Carlo Vivaldi, Director al Diviziei Europa Centrală şi de Est al UniCredit.
Europa Centrală şi de Est reprezintă o piaţă importantă de creştere pentru industria asigurărilor. Ratele de penetrare din această Regiune sunt cu mult sub cele din Europa de Vest. Segmentul Bancassurance reprezintă un important canal de distribuţie care poate ajuta la atenuarea acestor diferenţe în următorii ani.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz