Stiri

Parlamentul European a aprobat comisia Ursulei von der Leyen pentru un nou mandate

Reading Time: 3 minute

În urma dezbaterii cu Ursula von der Leyen privind noua sa echipă și programul său pentru următorii cinci ani, deputații au ales ansamblul colegiului comisarilor prin vot prin apel nominal.

370 de deputați au votat pentru, 282 împotrivă și 36 s-au abținut. Detalii privind modul în care a votat fiecare deputat vor fi disponibile în curând pe pagina de internet a Parlamentului și în procesul-verbal al sesiunii plenare.

Pentru a fi confirmat, colegiul comisarilor a avut nevoie de majoritatea voturilor exprimate (articolul 129 alineatul (7) din Regulamentul de procedură al PE).


Acesta va fi al doilea mandat al Ursulei von der Leyen ca președintă a Comisiei, în urma alegerii primei sale Comisii de către eurodeputații în iulie 2019.


Dezbatere cu eurodeputații înainte de vot

Înainte de vot, Ursula von der Leyen și-a prezentat echipa și programul, unde a confirmat modificările de portofoliu solicitate de eurodeputați în cursul procesului de evaluare. „Suntem pregătiți să ne apucăm de treabă imediat”, a afirmat ea, subliniind intenția Comisiei de a fi întotdeauna dedicată luptei pentru libertate, suveranitate, securitate și prosperitate. Discursul său se regăsește pe pagina de internet a Comisiei.

Von der Leyen a anunțat că prima inițiativă a Comisiei va fi o „busolă pentru competitivitate”, pentru a elimina decalajul Europei în materie de inovare față de SUA și China, pentru a spori securitatea și independența și pentru a realiza decarbonizarea. În ceea ce privește Pactul verde european, aceasta a afirmat că „trebuie și vom continua să urmărim obiectivele acestuia”. Ea s-a angajat să prezinte un pact pentru o industrie curată, să lanseze un dialog strategic privind viitorul industriei europene a autovehiculelor, să continue să construiască o economie circulară competitivă și să depună eforturi în direcția unei uniuni europene a economiilor și a investițiilor.


În ceea ce privește războaiele în curs din Ucraina, Orientul Mijlociu și părți din Africa, Ursula von der Leyen a afirmat că „Europa trebuie să joace un rol mai important”, subliniind că acțiunea este „necesară mai mult ca oricând”. Consolidarea securității noastre este crucială, a afirmat ea, solicitând Europei să cheltuiască mai mult pentru apărare. „Securitatea Europei va fi întotdeauna prioritatea acestei Comisii”, a adăugat ea.

În dezbaterea ulterioară, unii eurodeputați au subliniat necesitatea ca noua Comisie să înceapă să abordeze rapid provocările cu care se confruntă Europa. Aceștia au solicitat Comisiei să îmbunătățească competitivitatea europeană în contextul intensificării concurenței la nivel mondial, să pună în aplicare Pactul verde european, să asigure independența energetică și să construiască o uniune a apărării ca răspuns la războiul în curs din Ucraina. Alții și-au exprimat dezaprobarea față de noul colegiu al comisarilor. Înregistrări și extrase din dezbatere sunt disponibile pe pagina Centrului multimedia al Parlamentului.

Roxana Mînzatu are un post de vicepreședinte în Comisia Europeană

Roxana Mînzatu, propunerea României, a primit postul de vicepreşedintă executivă pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și Demografie.

„Ea va avea responsabilitatea pentru competenţe, educaţie şi cultură, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale. Aceasta se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o Uniune a competenţelor şi pilonul european al drepturilor sociale”, a declarat Ursula von der Leyen.

Portofoliul primit de Roxana Mînzatu are responsabilități legislative legate de libera circulație a lucrătorilor și legislația socială, influențând legile UE privind munca și mobilitatea forței de muncă, se arată în comunicatul oficial.

Etapele următoare

După numirea sa oficială de către Consiliul European cu majoritate calificată, se preconizează că noua Comisie Europeană își va prelua atribuțiile la 1 decembrie 2024.

Colegiul propus al comisarilor a fost evaluat de eurodeputații în cadrul unor audieri publice, care au avut loc în perioada 4-12 noiembrie. Candidații s-au prezentat la audieri în comisiile Parlamentului European care au evaluat dacă aceștia sunt potriviți și capabili de a-și îndeplini sarcinile legate de portofoliile care le-au fost alocate.


Conferința președinților Parlamentului a declarat audierile încheiate și a publicat scrisorile de evaluare ale tuturor comisarilor desemnați pe 27 noiembrie. Aflați mai multe despre procesul de învestitură a Comisiei din 2024 în nota de informare a Serviciului de Cercetare al Parlamentului.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Jam Session Agency câștigă 11 premii la Gala Romanian PR Award și la Internetics Gala 2024, împreună cu 7 dintre clienții agenției

Jam Session Agency a urcat de 5 ori pe scena Romanian PR Award și de 6 ori pe scena Internetics.…

24 de minute ago

Ensana Health Spa Hotels, planuri pentru investiții de 40 de milioane de euro

Balneoclimaterica, compania care administrează Ensana Health Spa Hotels Sovata, a anunțat de curând o investiție de 40 de milioane de…

o oră ago

Deficitul bugetar a urcat la 6.19% din PIB

Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele 10 luni din acest an, de la 5,44% din PIB…

3 ore ago

Cele mai inovatoare startup-uri de tehnologie din România și Republica Moldova, premiate la prima ediție a Romania Startup Awards Gala

Veridion, startup care utilizează Inteligenţa Arti­ficială pentru a crea baze de date cu informaţii despre companii, a câștigat titlul de…

3 ore ago

Sezamo livrează brazi naturali direct la ușă

Supermarketul online Sezamo anunță un nou serviciu pentru perioada sărbătorilor de iarnă: livrarea brazilor naturali de Crăciun. Începând de astăzi…

20 de ore ago

Divizia Renewable EPC by Allview va dezvolta un parc fotovoltaic de 45 MW de 24,6 mil. euro

Divizia Renewable EPC by Allview a semnat un contract de 24,6 milioane de euro cu Tenersolar Park, pentru dezvoltarea unui…

20 de ore ago