Stiri

ParkLake Shopping Center va găzdui Halloween Adventure

Reading Time: 2 minute

În perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2024, ParkLake Shopping Center găzduiește Halloween Adventure, o experiență captivantă pentru întreaga familie.

Evenimentul îmbină activități interactive și experiențe captivante, menite să transporte participanții într-o lume magică, plină de aventuri și provocări. Cu ajutorul tehnologiei, vizitatorii vor avea ocazia să trăiască momente unice demne de un Halloween cum nu s-a mai văzut.

Copiii vor avea ocazia să trăiască senzația unică de a zbura pe o mătură vrăjită, într-o lume virtuală plină de mister și magie. În timpul zborului, aceștia vor colecta cristale fermecătoare, elemente esențiale pentru a pătrunde în lumea secretă a vrăjitorilor. Această activitate stimulează coordonarea și imaginația, transformând fiecare zbor într-o provocare plină de emoție.

Grație tehnologiei cu senzori avansați, participații se vor transforma în lilieci pentru a explora înălțimile și misterele unui castel înfricoșător. Ei vor zbura în siguranță spre turnul înalt al castelului, unde îi așteaptă noi aventuri. Această activitate interactivă promite să fie o combinație perfectă între distracție și adrenalina oferită de senzația de zbor.

Una dintre cele mai atractive experiențe este transformarea micilor aventurieri într-un schelet prietenos. Cu ajutorul propriului corp, participanții vor controla un schelet virtual care apără castelul de fantome. Jocul este nu doar distractiv, ci și educativ, încurajând mișcarea și utilizarea creativă a corpului pentru a rezolva diverse provocări.

Centrul comercial prinde viață (sau, mai bine spus, devine bântuit) în următoarea experiență virtuală deopotrivă înfricoșătoare și fascinantă. Utilizatorii vor explora un spațiu plin de fantome și vor trebui să rezolve diverse misiuni pentru a-l proteja. Cu o grafică de ultimă generație și o atmosferă plină de mister, această activitate este un adevărat test al curajului și abilităților de rezolvare a problemelor.

Imaginația copiilor este pusă la încercare de cufărul misterios. În această provocare captivantă, cu ajutorul tehnologiei hand-tracking, micii aventurieri vor trebui să descopere codul secret pentru a debloca încuietoarea acestuia. Această activitate nu doar stimulează creativitatea, ci și logica și gândirea strategică, oferind un amestec perfect între distracție și educație.

În cele din urmă, aventura micilor participanți conduce către interacțiunea cu dovlecii prietenoși. Copiii vor avea sarcina de a coopera cu acești dovleci fermecători pentru a obține cel mai mare scor. Această activitate aduce un element de competiție prietenoasă, fiind o modalitate ideală de a încheia experiența într-un mod plin de veselie și satisfacție.

Halloween Adventure este un eveniment unic în care tehnologia și creativitatea se îmbină perfect pentru a oferi o experiență memorabilă tuturor participanților. Intrarea este liberă, iar activitățile sunt potrivite pentru copiii cu vârsta de la 5 ani în sus.

Romanita Oprea

Recent Posts

Salt Bank aduce până la 2.400 de lei pe an cashback

Salt Bank, primul neobank românesc, introduce un program de recomandări prin care clienții săi pot obține până la 2.400 de…

7 minute ago

AVON: O revoluție fără machiaj

Kristof Neirynck a fost numit, la începutul acestui an, în fruntea companiei Avon, după ce a ocupat vreme de doi…

41 de minute ago

Cinci motive să participi la Conferința Globală IAA „Creativity4Better” 2024

Conferința Globală IAA „Creativity4Better” se pregătește să aducă din nou o experiență de excepție pentru pasionații și profesioniștii din domeniile…

55 de minute ago

Radisson Blu Hotel Bucharest modernizează spațiile de evenimente. Investiție de 1,6 milioane de euro

Radisson Blu Hotel Bucharest reinventează experiența convențională de reuniuni și evenimente cu facilități recent renovate, în urma unei investiții de…

59 de minute ago

Berlinezul Markus Nikolaus (Lea Porcelain) și Máni Orrason (Islanda), în concert la București

Artistul berlinez Markus Nikolaus (cunoscut ca frontman al trupei Lea Porcelain) revine la București – sâmbătă, 26 octombrie, după ora…

o oră ago

Himalaya Wellness lansează Dark Spot Clearing Curcuma, o gamă nouă pentru reducerea petelor pigmentare

Himalaya Wellness, compania ce produce și comercializează produse cosmetice și de îngrijire personală ce au la bază ingrediente naturale active…

2 ore ago