Stiri

Părinții din România cheltuiesc cu 30% mai mult pentru copiii lor

Reading Time: 4 minute

Părinții din România cheltuiesc tot mai mult pentru copiii lor, ajungând să cumpere produse în valoare de 8.500 lei pe an per copil. Mai exact, în 2024, aceștia alocă un buget în medie cu 30% mai mare pentru comenzi online decât anul trecut, arată un raport Drool.ro, unul dintre principalele magazine online de produse pentru copii, numit în piațǎ și “Netflix-ul industriei de articole pentru copii”. Totodată, 42% dintre comenzile online pentru acest tip de produse sunt plasate din mediul rural. Această creștere se datorează în mare parte orientării părinților români către produse premium, cum ar fi mobilierul ergonomic, jucăriile educaționale și echipamentele tehnologice pentru monitorizarea sănătății copilului.

În ciuda scăderii natalității din România și a creșterii în popularitate a magazinelor chinezești, piața articolelor pentru copii continuă să crească puternic, în special nișa de magazine online cu produse pentru copii și bebeluși.

„Observăm o creștere a investițiilor în calitatea produselor pentru copii, chiar dacă numărul nașterilor este în scădere. Cele mai căutate produse sunt hainele din bumbac organic, încălțămintea cu talpă ortopedică, cărucioarele pliabile, accesoriile și produsele de puericultură mică, cu o comandă medie în creștere cu 28%.
Părinții moderni sunt tot mai atenți la confortul, siguranța și dezvoltarea armonioasă a celor mici, alegând articole inovative și sustenabile. Din dorința de a proteja copiii și de a le oferi ceea ce în beneficiul celor mici, părinții nu fac rabat de la calitatea produselor, de la cele principale cum sunt haine, la jucării și accesorii.
Copilul, indiferent de vârstă, este prioritatea principală pentru părinți și aceștia evită să cumpere haine sau jucării făcute din materiale care ar dăuna pielii și sănătății celor mici. De altfel, în multe cazuri, părinții cumpără mai multe produse și mai scumpe pentru copii decât pentru ei înșiși, lăsându-se pe ei pe locul doi.
Acestea sunt și motivele pentru care ecommerce-ul pentru copii este foarte puternic și continuă să crească, în ciuda scăderii natalității sau a intrării pe piață a magazinelor chinezești cu o politică de preț și ofertare foarte agresivă. Totodată, piața se cerne și unele magazine online mai mici se închid tocmai pentru că, în lipsa vânzării de produse de calitate, nu pot face față concurenței, cei mai mulți părinți din România preferând să cumpere produse mai scumpe, dar calitative”, declară Călin Andrei, fondator Drool.ro, unul dintre cele mai importante magazine online de articole pentru copii din România.

Cele mai multe comenzi online, pe județe

Românii comandă tot mai des online produse de bază pentru copiii lor, fiind mai eficient și rapid, iar cheltuielile pot fi ținute sub control. Astfel, numărul de comenzi online pentru produse de copii s-a dublat de la an la an, crescând în ultimii 4 ani, tendință favorizată și de obiceiul creat în pandemie. În ultimii ani, o parte importantă dintre comenzile de produse pentru copii, aproape 42%, sunt făcute din mediul rural. Dintre acestea, în proporție de 80% sunt plasate din localități din apropierea Bucureștiului, printre care Clinceni, Bolintin, Joița.

În funcție de oraș, cele mai multe comenzi pentru produse de bebeluși și copii sunt plasate din următoarele orașe, cu o comandă medie între 123 lei și aproape 400 lei:

• București: 380 lei
• Cluj-Napoca: 355 lei
• Constanța: 330 lei
• Ploiești: 315 lei
• Timișoara: 300 lei
• Iași: 290 lei
• Brașov: 280 lei
• Suceava: 265 lei
• Oradea: 108 lei
• Galați: 123 lei

Ce se cumpără cel mai mult

“Cel mai des achiziționate produse pentru copii sunt hainele din bumbac organic, cărucioarele, centura anticolici, suzetele și biberoanele, gențile pentru mamici, tricicletele, încalțămintea, pătuțurile, dar și karturile pentru copii (cu precǎdere în aceastǎ varǎ), iar ca branduri BabyJem, BabyCosy, Skiddou, MamaToyz, Biomecanics.

Cele mai mari comenzi plasate de părinți au fost un loc de joacă de 23.000 lei (4.600 euro), un pătuț de lemn și articole de puericultură mare și mică la peste 8.400 lei și un kart la 5.600 lei. Părinții preferă să comande online deoarece este mai eficient, mai rapid, pierd mai puțin timp și evită timpul de deplasare prin magazine și, prin urmare, cheltuieli suplimentare. Astfel, pot face economii până la 38%, cumpărând online produse pentru copii, mai ales datoriă promoțiilor, față de achizițiile din magazine fizice.

Standardele părinților rămân ridicate privind calitatea și proveniența produselor pentru copiii lor, fapt ce va favoriza în continuare această nișă, care va rămâne una puternică chiar și atunci când crește competiția magazinelor externe. Când vine vorba de copii, părinții caută ce este mai bun pentru cei mici și preferă să cumpere de la magazine locale, pe care le consideră de încredere și la care pot discuta în cel mai scurt timp cu un consultant pentru informații suplimentare”, declară Călin Andrei, fondator Drool.ro, unul dintre cele mai importante magazine online de articole pentru copii din România.

Fondat în 2019, magazinul online Drool.ro are o gamă completă de produse pentru gravide și copii cu vârste între 0 și 3 ani. În oferta sa se regăsesc peste 8.000 de produse unice, de la haine de bumbac organic, încălțăminte cu talpă ortopedică, carucioare pliabile, accesorii la produse de puericultură mică. Dintre brandurile comercializate se află BabyJem, BabyCosy, Garvalin, Lego, Berg, Biomecanics, Skiddou, Drool, MamaToyz, Agnotis, Arkerobox, Mokki, Tongs Baby. Drool.ro livrează comenzi foarte rapid, în 1-2 zile lucrătoare, pe teritoriul întregii țări, inclusiv în zone rurale din apropierea marilor orașe.

Cristi Dorombach

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

12 minute ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

6 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

6 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

7 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

7 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

7 ore ago