Parcursul spre Oscar

Reading Time: 5 minute

Ada Solomon este producatorul filmului “Pozitia Copilului” si unul dintre cei mai respectati producatori de film din romania. De altfel, ea a primit si premiul Eurimages pentru coproductie la premiile Academiei Europene de Film, a carei gala a avut loc la inceputul lunii decembrie la Berlin

Cum ati ajuns sa produceti “Pozitia copilului?”
Relatia mea cu Razvan Radulescu e una destul de veche, am lucrat impreuna mai multe filme, am dezvoltat impreuna si am produs debutul sau ca regizor, “Felicia, inainte de toate”, iar cu Calin am lucrat la “Medalia de onoare”. Razvan si Calin aveau un proiect pe care au inceput sa-l dezvolte, pe care-l stiam foarte bine si-l iubeam foarte tare, mi s-a parut de la inceput o poveste absolut impresionanta ca forta si profunzime. Si o poveste care avea toate datele sa devina un film remarcabil. Ce e extraordinar in intalnirea dintre Razvan Radulescu si Calin Netzer este ca Razvan are o precizie de microchirurgie in ceea ce inseamna dialogurile si vorbele, care sunt spuse astfel incat sa se inteleaga ce e dincolo de ele in profunzime, in timp ce Calin are un dar, o stiinta, ambele, in lucrul cu actorii, in inducerea prin jocul, prin coregrafia regizorala a emotiilor pe care le genereaza imaginile catre spectator. S-au inteles foarte bine unul pe celalalt in ceea ce vroiau sa spuna si cum vroiau sa spuna.

Bugetul filmului a fost in jur de 800.000 de euro. E mult? E putin?
Nu e putin. Dar nu e mult. Filmul ar fi avut nevoie de 1 – 1,1 milioane ca sa fie relaxat din punctul asta de vedere. E adevarat ca parte din astia 800.000 au venit dupa, odata ce filmul a fost gata sau aproape gata, si au completat niste capitole care nu erau inca acoperite. Am trait cu teama daca ii vom gasi, nu-i vom gasi, vom putea sa acoperim. In fine, filmul exista si pana la urma asta conta. Productia de film, ca business, este un domeniu cu grad ridicat de risc. Veniturile din cinema, asta e cealalta fata a medaliei, sunt foarte mici, chiar si in cazul unui mare succes, pentru ca ce se intoarce la producator, din biletul de cinema, se invarte undeva la 20-25% din incasari. Or si daca faceam box-office ca “Avatar” in Romania, ceea ce reuseam sa adunam inapoi nu era mare lucru, pentru ca la un milion de dolari incasari, la tine ajung 250.000, care sigur ca sunt bani taxati, nici ei nu raman in cota absoluta in buzunar.

Ce presupune munca unei nominalizari pentru Oscar?
E cu totul si cu totul alta munca, e o responsabilitate foarte mare. Bun, esti campion national si trebuie sa te duci la olimpiada si sa iti reprezinti tara. Si de aici incepe un lucru care este extrem de important din punctul de vedere al responsabilitatii fata de cine esti. Locul nostru acolo este privit intr-un anume fel si interesul pentru film romanesc este intr-un anume fel, datorita colegilor nostri, in ordine, “Moartea domnului Lazarescu”, “A fost sau n-a fost”, “4, 3, 2” (neincluderea pe lista scurta a filmului a generat un asa val de proteste din partea presei americane, incat regulamentul academiei s-a modificat in urma unei nedrepte scoateri din cursa a unui film cu foarte mare potential) si desigur “Dupa dealuri”. Acum eu nu stiu ce o sa reusim noi si daca reusim, pentru ca sunt filme foarte bune, sunt filme care au acroche la specificul unui public avizat american, dar pe care e greu sa il urnesti catre filmul de limba straina, insa care in acelasi timp trebuie sa penetreze si cu ce resurse. Pentru ca si acolo e o masinarie de marketing, care functioneaza. E o piata pe care nu o cunoastem, nu o controlam la nivel senzorial, nu stim exact ce place, cum place, care e trendul. Sigur ca stim din cronicile de specialitate ale unor oameni cu o perspectiva mult mai larga. Mai departe decat atat, tu trebuie sa starnesti interesul membrilor academiei, trebuie sa starnesti interesul presei de acolo. Si toate acestea nu se fac de la sine, indiferent cat de bun ai fi, pentru ca nu te cunoaste nimeni. Nu stie nimeni cine esti cand ajungi acolo. Filmul tau poate sa te transforme in cineva pentru o zi, dar nu mai mult decat atat. Am apelat pentru constructia acestei campanii la specialisti americani, la oameni care iubesc si inteleg tipul de cinema pe care il facem noi si care au expertiza si au trecut prin asemenea experiente. Nu exista nicio garantie, pentru ca daca ar exista si daca cineva ar sti algoritmul, ar fi extrem de bogat. Iti cresti sansele, si nu numai pentru tine, ci si pentru interesul fata de ce va urma. E un joc interesant si am primit sfaturi de la colegii nostri care au trecut prin aceasta experienta, care sunt importante. Cum te pozitionezi intr-o pagina a unei reviste de specialitate, care e varianta formei micului tau anunt, pentru ca nu vei avea niciodata bani sa iti iei o coperta si nici nu stiu daca pana la urma merita investitia asta, dar cum faci sa gasesti echilibrul intre a fi prezent, intre a-ti pastra demnitatea si in acelasi timp a te incadra in ceea ce ai in buzunar.

Si implicarea autoritatilor?
Sper din tot sufletul ca autoritatile sa inteleaga cat de importanta este alocarea unor sume, din alte fonduri, care privesc promovarea si imaginea Romaniei in lume. Spunea la un moment un foarte important distribuitor independent de film ca prezenta in cursa Oscarurilor pentru film strain este cateodata singura sansa ca respectivul produs si respectiva cinematografie sa fie in focusul industriei americane, pentru ca altfel nu privesc filmele astea. Atunci cand le sunt propuse, mai de curiozitate, mai pentru ca au citit, se apleaca asupra lor si descopera niste lucruri si le retin. Nu e alta cale, nu e un merit ca suntem pe lista lunga, e un merit la nivel local si nu unul la nivel international, nu e nimic garantat si nu visez sa am statueta in maini. Sunt aproape sigura ca statueta va ajunge in Romania candva curand, dar sper din tot sufletul sa pot contribui prin ceea ce facem pentru “Pozitia copilului” la aceasta constructie pe termen lung. Numai ca e absolut frustrant sa fii printesa balului in lumea larga si Cenusareasa acasa.

Pana acum cativa ani, pana sa inceapa noul val, cinematografia romana era vazuta sumbra, fara culoare, fara lumina.
Cred ca cote-ul realist al lor si felul in care pun in fata spectatorului o oglinda in care propria experienta, propriile intamplari se reflecta cumva mai aproape sau mai aproape de unele dintre personajele filmului, cred ca asta genereaza modul asta de a te apropia, desi sigur ca e greu sa te privesti in oglinda si sa-ti accepti efectele si lucrurile care nu sunt tocmai implinite. Mie si asta mi se pare curajos in noul cinema romanesc, aceasta prezentare a realitatii, cu bune si rele, cu lucrurile amuzante, cu lucrurile hilare, cu lucrurile nu tocmai confortabile, viata asa cum este dar cu personaje pe care le simti ca traiesc, care sunt acolo de-adevaratelea cu tine in sala, care nu sunt niste constructii, nu trebuie sa intri intr-o conventie, ele traiesc si respira langa tine.

Ce planuri aveti pentru urmatoarea perioada?
In momentul de fata sunt doua documentare la care lucram, in productie, “Trading Germans” (“Pasaport de Germania”), al regizorului Razvan Georgescu, un documentar despre vanzarea sasilor de catre guvernul roman catre guvernul german si implicatiile acestei operatiuni, si celalalt e un film despre Nina Cassian, un portret al aproape unui secol de istorie din perspectiva acestei personalitati a culturii romanesti. Mai lucram si la documentarul lui Alexandru Solomon, “Utopistan sau ouale lui Tarzan”, un docu-science fiction, un proiect despre primul institut de primatologie din lume si utopii. Ne ocupam de urmatorul proiect de lungmetraj al lui Radu Jude, “Aferim”, dar si o seama de coproductii minoritare, una suedeza, una italiana, una belgiana. Si inca doua proiecte care sunt la inceput in faza de dezvoltare, un alt proiect al lui Radu Jude – adaptarea lui “Inimi cicatrizate” a lui Max Blecher si o alta adaptare dupa nuvela “ Inima de caine” a lui Bulgakov, un scenariu de fictiune semnat de Constantin Chelban si Alexandru Solomon.

Citeste si:

Felii de viata